Timpul.md

Politică 2 Decembrie 2015 | 06:05

Ce cărți citesc aleșii poporului? Ion Ștefăniță citește faptele lui Carl Schmidt, iar liberal-democratul Octavian Grama – istoria României

Adoptarea legilor, negocierile, lupta politică sau rezolvarea problemelor comunității sunt doar câteva motive care pot să țină deputații, consilierii locali sau funcționarii departe de carte. Cu toate acestea, ei găsesc timp să citească atent cărți serioase. 



Ion Ștefăniță, consilier municipal, Blocul Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”

Acum citesc volumul „Chișinăul necunoscut” de Iurie Colesnic. Este ultima carte achiziționată. Până la ea am citit volumul „Carol Schmidt: opera de modernizare a orașului Chișinău”, o culegere de documente întocmită de istoricul Ion Varta. O altă carte pe care o recitesc este „Puterea magică a gândului” de David Schwartz. De obicei, citesc când am memoria limpede: sâmbătă, duminică, dimineața, pentru că nu doar lecturez niște cărți, dar încerc să memorizez cât mai multe detalii. De exemplu, citind despre Carol Schmidt în vara aceasta, m-am transferat imaginar la sfârșitul secolului XIX și am aflat câte proiecte a materializat renumitul primar împreună cu membrii Dumei orășenești. De aceea, vreau și eu să fac același lucru în calitate de consilier municipal la Primărie. Aș vrea ca în Consiliul Municipal să existe o viziune comună de dezvoltare a orașului, să ne axăm pe problemele Capitalei. Le-am spus colegilor din Consiliu că, dacă vor ca societatea să-i susțină, trebuie să comunice cu oamenii, să nu fie implicați doar în negocierile la nesfârșit și împărțirea intereselor. Oamenii sunt sătui de asta. Așa că eu le recomand permanent să citească ce a făcut Carol Schmidt și să urmeze exemplul lui.



Octavian Grama, deputat PLDM

Tocmai am terminat de citit cartea „Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România” de Larry Watts. Autorul este istoric american, un politolog, cunoscător al geopoliticii din zona Europei de Est care a descris România în perioada lui Ceaușescu și relațiile acesteia cu blocul socialist. Adică este descrisă lupta pe care a dus-o URSS împreună cu Cehoslovacia, Polonia, Germania de Est împotriva României. Titlul pornește de la proverbul românesc „Păzește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă voi păzi eu”. E o carte pe care mi-a recomandat-o cineva, o carte serioasă de 800 de pagini, și am citit-o cu creionașul în mână. De fapt, noi am fost văduviți de istoria adevărată și nu am știut de perioada regilor Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, regina Maria… Dar, fiindcă suntem o părticică a neamului românesc, trebuie să cunoaștem toate etapele din istoria neamului, nu? Am aflat din cartea lui Watts că Ceaușescu a avut relații frumoase cu Marea Britanie, SUA, lumea arabă, China, Vietnam. Toate uzinele constructoare de mașini din Transilvania aveau utilaje aduse din Occident. Până la Ceaușescu a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej care a scos armata sovietică din România. Pe mine mă interesează mult perioada asta. Desigur, comuniștii au mai demolat biserici în București, și-au bătut joc de intelectuali trimițându-i la Canalul Dunărea-Marea Neagră și închisori, asta cunoaștem. Dar sunt și momente pe care nu le cunoaștem. Însă România este singura țară care ne susține cu peste 150 milioane de euro, care oricum vor veni la noi ca ajutor. Trebuie să cunoaștem istoria acestei țării. Unii vorbesc de români ca de vecini, eu vorbesc de România ca de patria mea și, bineînțeles, că mă interesează unele etape istorice cum ar fi războiul de independență față de Imperiul Otoman sau perioada comunistă. Hai că te-am intrigat un pic, îndemn și pe alții să citească această carte.

În al doilea rând, mă pasionează foarte mult publicistica lui Mihai Eminescu. Textele lui parcă au fost scrise ieri. În câteva săptămâni, poetul ziarist a reușit să demită un guvern liberal prin editorialele sale. Mă interesează ce a scris despre rezistența românilor în cadrul Imperiului Austro-Ungar și Imperiul Țarist. Cred că regretatul Constantin Tănase nu în zadar a revenit la denumirea ziarului TIMPUL, pentru că ziarul la care lucra Mihai Eminescu ca redactor-șef la București se numea la fel. A fost o inspirație foarte reușită. Trebuie să citim, să analizăm, să învățăm lucruri noi, fiindcă noi, fiind un partid în situația în care ne aflăm, avem nevoie de mai multă comunicare. Acum noi ne întâlnim și comunicăm cu structurile noastre teritoriale și cu foarte multă lume care nu sunt membri de partid. E necesară o comunicare cu societatea.
Bineînțeles că, suplimentar, mă interesează cărți de management, medicină, economie. Dar, în ultimul timp, citesc istorie și politologie, pentru că trăim într-o zonă geopolitică marcată de conflictul din Donbas, migrația refugiaților… Toate lucrurile sunt legate între ele.

Citesc mai mult noaptea, înainte de somn. Aprind veioza și înainte de a adormi citesc 30-40 de minute. Normal că nu am posibilitatea să citesc zilnic, pentru că particip la o sumedenie de activități și încerc să fiu prezent peste tot, să nu uit niciodată nici de familie. Lectura însă e obligatorie. Dacă nu citești, nu ai vocabular, nu poți vorbi, nu te poți exprima. Și atunci ce faci? Și așa e plină țara de bâlbâiți.



Ludmila Guzun, președintele raionului Ungheni

Acum citesc romanul „Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija. Am mers până la biblioteca raională, am mai discutat cu fetele de acolo și mi-a atras atenția romanul acesta al lui Nicolae Dabija. Sunt abia la început. În afară de acesta, am citit în limba rusă romanul „Rossia Molodaia” de Iurii Gherman, o carte despre epoca lui Petru I. Îmi plac cărțile istorice. Anterior am citit și cărți filosofice, și ceva de Dale Carnegie, pentru dezvoltare personală. Am acasă o bibliotecă, dar mă strădui să mai cumpăr ceva nou când plec în România, pentru că oferta de cărți e mai mare acolo. Cu părere de rău, nu prea am timp de citit, dar când îmi termin treburile pe acasă, aleg să citesc, în loc să mă uit la televizor.



Mihaela Spătaru, deputată PLDM

De obicei, citesc în paralel câteva cărți. Ultimele pe care le-am citit, dacă nu mă înșală memoria, sunt romanul „Fără ideal” de Henryk Sienkiewicz, „Lebăda neagră” de Nassim Taleb și studiul „Why Nation Fail” (n. red.: De ce eșuează națiunea) de Daron Acemoglu. În mare parte, citesc cărți în română, dar când e vorba de cărți noi, le găsesc mai mult în engleză. Acum, cel puțin, am început să citesc foarte multe studii și rapoarte. Am puțin timp de cărți, dar încerc să-mi fac. Vreau să spun că am trecut, cred, de la 60 de cărți citite pe an, la 40.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus