Politică

Ce crede Maia Sandu despre formarea unui bloc electoral cu partidul lui Traian Băsescu

Maia Sandu nu exclude că ar putea forma un bloc electoral cu reprezentanții unioniștilor, inclusiv cu partidul lui Traian Băsescu. „În momentul în care noi o să avem definitivate mecanismele, o să le aducem la cunoștință celorlalți parteneri și o să discutăm cu toți cei care vor să participe în această echipă comună cu noi”, a spus lidera PAS.

Maia Sandu spune că acesta ar putea fi un bloc electoral care ar invita reprezentanți din mai multe partide. „Ar fi o competiție între oamenii de la PAS, oamenii de la PPDA, din alte partide politice, cei care fac dovada că sunt oameni integri, nu au legături cu partidul de la guvernare sau cu partidele oligarhice și, respectiv, cele care sunt anti-europene”, a declarat președinta PAS.

Potrivit ei, există deschidere pentru toate partidele, inclusiv pentru Partidul Liberal. „În situația în care PL are oameni onești care vor să treacă prin filtrele de integritate pe care le creează PAS împreună cu PPDA și care vor dori să intre în competiție după mecanismele de evaluare a meritelor, suntem deschiși pentru toți”, spune politicianul. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *