Ce facem cu rusofonii?

Analizând, retrospectiv, cele două decenii de statalitate şi independenţă, nu putem să nu constatăm că atunci, la începutul anilor ’90, am pornit cu stângul pe drumul lung şi sinuos al creării unui nou stat şi al fondării unei „noi naţiuni”. Elitele politice de atunci nu au înţeles complexitatea proiectului politic demarat; având drept punct de plecare emoţiile, dar nu calculele politice reci, am pornit de la o cumplită iluzie, şi anume, că principalele minorităţi naţionale – rusofonii (ucrainenii şi ruşii) – în timp scurt vor dispărea. Legislaţia lingvistică, adoptată pe 31 august 1989, prevedea un termen de 15-20 de ani pentru a-i face pe toţi minoritarii să treacă la limba română. Iată că au trecut 20 de ani, dar situaţia nu s-a schimbat, ba poate a devenit şi mai complicată, deoarece tinerii care s-au născut în 1989 şi acum au absolvit liceele nu cunosc limba oficială a statului ai căror cetăţeni sunt. Astfel, minoritatea rusă continuă să rămână o enclavă etnică, lingvistică şi politică, mereu „pusă pe ceartă” pe motiv că ar fi „marginalizată” şi „discriminată”. 

Este evident că relaţiile majoritarilor cu minorităţile trebuie „resetate”, iar ca „resetarea” să funcţioneze e nevoie ca în prealabil să se pună corect „diagnosticul” stabilindu-se motivele reale ale „încrâncenării” din relaţiile interetnice. Trebuie în primul rând să fie spulberate nişte mituri „fundamentale”, „primare” care îi obsedează pe rusofoni: moldovenii sunt naţionalişti; revendicările identitare ale majorităţii înseamnă unirea cu România; unirea cu România ar transforma minorităţile în „populaţie de gradul doi”, „republica” de la Tiraspol există fiindcă populaţiei de acolo îi este frică de unirea cu România. Aceste mituri sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa minoritarilor din RM. Cel puţin două lucruri au contribuit la aceasta: primul – propaganda comunistă de la Chişinău şi cea imperială de la Moscova şi doi – lipsa dialogului dintre minoritari şi majoritari. Rusofonii au televiziunile şi ziarele lor şi din cauza necunoaşterii limbii române nu au acces la televiziunile şi ziarele de limba română. Am mai spus-o şi cu altă ocazie: minoritarii trăiesc într-o altă lume, o lume paralelă, din punctul lor de vedere străină şi duşmănoasă. În RM nu există nicio televiziune sau vreun ziar care i-ar informa pe rusofoni, corect, obiectiv şi nepărtinitor, despre problemele şi aspiraţiile care-i frământă pe majoritari. Trebuie odată şi odată să încetăm a-i mai trata pe minoritari ca pe nişte handicapaţi mintal, spunându-le la cel mai înalt nivel că ştiinţific vorbim limba română, iar politic – limba moldovenească. Societatea noastră va fi pregătită pentru integrarea europeană când deputaţii care reprezintă minorităţile vor vota modificarea art. 13 din Constituţie, potrivit căruia limba oficială a acestui stat este limba română. 

Practic toate guvernările de până acum au speculat situaţia minoritarilor, i-au manipulat în scopuri politice (electorale) şi i-au ţinut ostatici ai unor ideologii mincinoase şi cinice. Din păcate, nici actuala guvernare liberal-democrată nu face nimic pentru a ajusta discursul statului faţă de minorităţile naţionale. Această stare de lucruri are repercusiuni nu numai în plan intern, ci şi extern. Mă refer, evident, la „triunghiul” R. Moldova – România – Rusia. Nu este niciun secret că problema minorităţii ruse din R. Moldova influenţează direct relaţiile acesteia cu România şi Rusia, dar şi relaţiile bilaterale dintre România şi Rusia şi toate acestea, în final, se întorc, ca un bumerang, asupra R. Moldova. Trebuie să constatăm cu regret că România deseori este atacată pe nedrept şi bănuită, inclusiv în cadrul UE, de rele intenţii faţă de R. Moldova. Ca România să poată transmite un mesaj pozitiv şi să spulbere îndoielile privind „planurile ei anexioniste” faţă de cel de-al doilea stat românesc, R. Moldova, e nevoie ca aici, în R. Moldova, să se „întoarcă pagina” şi să se treacă la un dialog consistent, nu steril şi formal, cu minorităţile, îndeosebi cu cea rusă.

Să nu ne facem iluzii, Rusia nu s-a schimbat, ea a rămas acelaşi Imperiu, un pic „parfumat” şi uns cu alifii europene, iar discursul ei geopolitic rămâne a fi agresiv şi intolerant. R. Moldova nu trebuie să alimenteze acest discurs, ci să propună iniţierea unui dialog constructiv, europenizat. Adevărul e că de relaţii bune cu Rusia are nevoie şi R. Moldova, şi România, dar şi Rusia are nevoie de relaţii bune cu aceste ţări. Acesta e „terenul” pe care trebuie să jucăm cu toţii.
…Iar la întrebarea din titlu există un singur răspuns: nu facem nimic cu ei, îi invităm la dialog.

COMENTAȚI: Există şi altă soluţie?