Actualitate

Ce şanse au România şi Bulgaria să facă parte din Schengen

Ţvetanov, unul dintre liderii partidului de guvernământ GERB, a participat la conferinţa "Criza refugiaţilor şi dezvoltarea proceselor de migraţie", relatează site-ul agenţiei Focus.

"Evaluările experţilor în privinţa Bulgariei au arătat că ţara este pe deplin pregătită să adere la spaţiul Schengen. Bulgaria şi România au avut indicatori chiar mai buni decât unele state membre din cadrul grupului Schengen. În ciuda acestei nedreptăţi, Bulgaria va continua să îşi îndeplinească angajamentele şi să colaboreze cu partenerii săi europeni, întrucât suntem conştienţi de responsabilitatea de a fi o frontieră externă a UE", a spus Ţvetan Ţvetanov.

Parlamentarul bulgar a reamintit poziţia preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit căruia Bulgaria şi România trebuie să fie primite rapid în spaţiul Schengen.

"Sunt încrezător că, în timpul preşedinţiei bulgare a Consiliului UE (n.a. – perioada ianuarie-iunie 2018), vom putea să luăm încă o dată o poziţie proactivă şi să avem o perspectivă realistă de aderare la Schengen", a mai spus Ţvetanov.

Încă din iunie 2011, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie legislativă potrivit căreia Bulgaria şi România sunt pregătite să se alăture zonei Schengen, iar Consiliul EU a concluzionat că aceste două ţări au îndeplinit toate condiţiile legislaţiei Schengen privind frontierele aeriene, frontierele terestre, cooperarea poliţiei, protecţia datelor, sistemul de informaţii Schengen, frontierele maritime şi vizele.

Decizia politică finală privind posibilitatea ca România şi Bulgaria să devină parte a Spaţiului Schengen şi privind oprirea controalelor sistematice la frontierele cu ţările vecine ale UE trebuie luată în unanimitate de către toţi membrii Consiliului European. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *