Actualitate

Ce se va întâmpla cu românii din Marea Britanie după BREXIT

"Aseară am fost încântat să pot anunţa o ofertă foarte corectă şi foarte serioasă pentru cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie, iar guvernul va prezenta mai multe propuneri detaliate în cursul zilei de luni. Vreau să îi asigur pe toţi cetăţenii UE care sunt în Marea Britanie, care şi-au făcut case în Marea Britanie, că nimeni nu va trebui să plece. Nu vom vedea familii împărţite. Totodată, dorim garanţii similare pentru persoanele britanice care locuiesc în statele Uniunii Europene", a spus May.

Cetăţenii ţărilor Uniunii Europene aflaţi în Marea Britanie de cel puţin cinci ani vor avea drept de obţinere a rezidenţei, în contextul Brexit, a propus premierul britanic Theresa May. Acest statut ar urma să le ofere celor vizaţi acces la servicii medicale, la educaţie şi la alte servicii sociale britanice.

În momentul de faţă, nu este clar când va fi termenul-limită la care se va calcula condiţii îndeplinirii celor cinci ani în Marea Britanie.

Theresa May a explicat că propunerea va fi adoptată de Londra doar pe principiul reciprocităţii, adică prin acordarea unor drepturi similare cetăţenilor britanici aflaţi în state ale Uniunii Europene.

În prezent, potrivit estimărilor, în Marea Britanie sunt aproximativ 3,2 milioane de imigranţi din state ale Uniunii Europene.

Potrivit Le Figaro, premierul britanic i-a avertizat pe cei 27 de lideri ai UE că va respinge orice competenţă a Curţii de Justiţie a UE (CJUE) pentru a tranşa litigiile referitoare la drepturile cetăţenilor Uniunii după Brexit. Numai "foarte respectabilele noastre tribunale" vor putea rezolva aceste diferende, a precizat o sursă guvernamentală britanică.

Merkel: Un bun început, dar există multe, multe alte întrebări

Cancelarul german Angela Merkel a descris drept "un bun început" planurile Marii Britanii de a asigura drepturile cetăţenilor Uniunii Europene care vor locui în Marea Britanie după Brexit, informează site-ul BBC News.

"Theresa May a spus foarte clar astăzi că cetăţenii UE care locuiesc de cinci ani în Marea Britanie îşi pot păstra drepturile depline. Acesta este un început bun. Desigur, există multe, multe alte întrebări despre Brexit – despre finanţe, despre relaţia cu Irlanda – ceea ce înseamnă că avem încă multe de făcut până în octombrie", a spus Angela Merkel.

Cancelarul Germaniei a subliniat că Brexit nu este cel mai important subiect de pe agenda summitului Consiliului European, iar ieşirea Marii Britanii din UE este negociată separat. Summitul de la Bruxelles se încheie vineri.

"Pentru mine, conturarea viitorului celor 27 de state membre este o prioritate care vine înainte de problema negocierilor cu Marea Britanie privind ieşirea (din Blocul comunitar)", a spus Merkel.

Sursa: gandul.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *