Timpul.md

Social 24 Mai 2016 | 09:15

Ce trebuie să știe fumătorii despre legea anti-fumat

La 31 mai 2016 intră în vigoare modificările Legii privind controlul tutunului care au stârnit discuţii aprinse în societate.

Pe de o parte instituţiile şi organizaţiile din domeniul sănătăţii publice spun că intrarea în vigoare a acestor modificări este foarte binevenită, iar pe de altă parte industria tutunului şi proprietarii localurilor de agrement le consideră abuzive.

Legea conţine o serie de prevederi ce vin să reglementeze ambalarea, comercializarea, şi publicitatea produselor din tutun. Probabil cel mai discutat aspect al legii este reglementarea foarte strictă a locurilor unde este interzis fumatul. Anume asupra acestui aspect ne vom opri în cele ce urmează.

Fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice închise şi semiînchise


Legea interzice fumatul în toate spaţiile publice închise şi semiînchise indiferent de modul de acces și tipul de proprietate. La această categorie putem atribui toate restaurantele, barurile, cluburile, discotecile şi orice alt local de agrement destinat accesului public.

Adio fumat pe stadion

Pe lângă spaţiile închise şi semiînchise, fumatul va fi interzis şi în spaţii deschise cum ar fi: în parcurile de distracţii şi pe terenurile de joacă pentru copii, pe stadioane, arene, în pieţe şi alte spaţii publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive sau de alt gen, sub acoperişul staţiilor de transport public, în toate spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare, instituţiile de învăţământ, autorităţile publice centrale şi locale, inclusiv pe teritoriile aferente.

La fel va fi interzis fumatul în mijloacele de transport public şi în mijloacele de transport private în care se află minori. Prin urmare, în maşina de serviciu, cât şi în taxiuri fumatul va fi interzis.

Terasele

Fumatul la terase este admis în principiu, acest spaţiu fiind unul semiînchis. Desigur fumatul va fi interzis în cazurile când terasa se află în interiorul unuia din spaţiile deschise, sus-menţionate, unde este interzis fumatul. De asemenea, terasa va trebui amenajată la o distanţă de cel puţin 10 m de la intrarea în spaţiile publice închise sau semiînchise.

Fumatul la muncă

La locul de muncă fumatul va fi permis numai dacă administratorii întreprinderilor vor amenaja locuri speciale pentru fumat. Aceste spaţii trebuie să fie deschise, ceea ce înseamnă neacoperite sau neseparate de pereţi, sau semideschise. Potrivit legii spaţiile semideschise reprezintă orice spaţii care au tavan sau acoperiş şi/sau pereţi care îngrădesc mai puţin de 50% din aria suprafeţei totale a spaţiului. Acestea trebuie amplasate astfel încât să nu permită pătrunderea fumului în spaţii publice închise sau semiînchise cât şi la locul de muncă propriu-zis.

Totodată, angajatorii sunt obligaţi să afişeze la intrare, în cel mai vizibil loc, în încăperi, mijloace de transport public semnul unic de interzicere a fumatului, care poate fi însoţit de avertismentul „Fumatul este interzis. Fumatul în încăperi/spaţii/transportul public contravine legii”.

Narghileaua în afara legii

Interdicţiile prevăzute de lege vizează atât ţigaretele obişnuite, cât şi folosirea ţigaretelor electronice sau a narghilelelor din motiv că fumarea acestora implică folosirea produselor din tutun. Prin urmare, utilizarea lor va fi interzisă în spaţiile menţionate mai sus.

Amenzi usturătoare

Persoanele ce vor fuma în locurile interzise riscă amenzi de la 1 000 la 3 000 de lei. Responsabilitatea constatării şi sancţionării contravenţionale a acestor fapte cade în sarcina poliţiei.

Persoanele juridice care vor admite fumatul în localurile care le aparţin sau le administrează vor risca o amendă de la 9 000 la 10 000 de lei, iar persoanele cu funcţie de răspundere ale acestora riscă o amendă de la 7 000 la 8 000 de lei.

Nerespectarea Legii privind controlul tutunului constatată repetat de către instituţiile Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, va putea duce la retragerea autorizaţiei de funcţionare. Autorizaţia sau licenţa vor fi retrase în baza demersului motivat al medicului-şef sanitar de stat din unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Alina Balan,
avocat
alina.balan@htp.md

Material realizat cu susţinerea Biroului Asociat de Avocaţi „HANGANU TĂNASE & PARTENERII”

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus