Editorial

Ce va fi în anul 2018?

Deși cred că ar fi onest să scot din acest discurs acele sate care, lăsând deoparte discuțiile sterile, au ieșit și au semnat, chiar dacă simbolic, unirea lor cu România.

Cred că cel mai important e să nu uităm cum vom încheia acest an. Fiindcă se apropie alegerile. Și cred că ați observat cum toate partidele de la noi încep să se foiască. Brusc încep nemulțumirile. Ca și cum patru ani toate au mers cum trebuie, dar acum s-au răsturnat oalele cu susul în jos. Partide despre care aproape uitasem, ies din nou la rampă.

Ce va fi la toamnă va defini acest an. Și nu cred că vom vedea unirea, nu anul acesta. Dar e extrem de important ce vom vota. Vom da pe mai departe bucata asta de țară în mâinile socialiștilor, cum am făcut la prezidențiale? Vom continua să ne lăsăm manipulați? Va apărea un partid care în câteva săptămâni să ne convingă că are un program politic făcut pentru binele nostru?

Am fost pe 24 ianuarie la un eveniment organizat de Uniunea Scriitorilor și Direcția Cultură a Primăriei Chișinăului. A fost un eveniment festiv care anunța un proiect pentru tot anul 2018: „Carte pentru cetate”.

Două lucruri mi-au atras atenția în deschiderea evenimentului: o elevă cântând Imnul Moldovei și Ansamblul „Plăieșii”, cântând Imnul României. Mi s-a părut imaginea perfectă a situației în care ne aflăm: Basarabia ca o elevă strigând cu putere, România ca un ansamblu de profesioniști. Cu atât mai mult cu cât „Plăieșii” au mai interpretat o serie de cântece tematice.

Am rămas cu această comparație în minte până spre finalul evenimentului, când a luat cuvântul îndrăgitul scriitor pentru copii, Spiridon Vangheli. Trebuie să vă spun că m-a emoționat discursul său. Fiindcă a vorbit mai deschis decât ne e dat să auzim în mod normal.

A subliniat, în primul rând, frumusețea cântecelor Ansamblului „Plăieșii”. Și a spus că în timpul concertului a auzit și de străbuni, și de Dunăre, și de mare. Apoi, odată încheiat concertul, toate s-au risipit. Nu mai avem nici strămoși, nici Dunăre, nici mare. Mai mult, a insistat scriitorul, nu avem identitate. Pentru că, așa cum a afirmat Domnia Sa, toată viața a trebuit să se teamă să recunoască un lucru evident: faptul că e român.

Și, cu durere, le-a amintit ascultătorilor că are o vârstă. „Curând plec de la voi, dar plec trist. Pentru că nici acum nu putem spune liber că suntem români”. L-am ascultat cu atenție și i-am dat dreptate. Spiridon Vangheli a reușit acolo să transmită tristețea lui, dar pe lângă tristețe și-a transmis și mesajul: câtă vreme se vor mai lăsa oamenii călcați în picioare de regimurile politice?

Și am știut atunci, ascultându-l pe maestru, că măsura demnității noastre se va măsura în acest an. În special la alegeri. Vom rămâne cu identitatea asumată doar în doine sau vom avea curajul lui Spiridon Vangheli ca să spunem sincer cine suntem și să ne legăm de strămoșii noștri și în viață, nu doar în cântec?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *