Opinii și Editoriale

Ce vom face cu puterea?

Daca s-ar face un sondaj de opinie in mediul copiilor, ma tem ca fiecare copilas al acestei tari, la intrebarea „Ce ai dori sa ajungi in viata?”, ar raspunde: „Presedintele republicii”. Inainte vreme, baietii visau sa ajunga aviatori, cosmonauti, marinari, geologi, fetele – actrite, doctorite, insotitoare de bord. Astazi, fetitele viseaza sa devina fotomodele, iar baietii – mafioti sau presedinte al R. Moldova.

Nu voi incerca aici sa explic prin ce, totusi, a devenit atat de populara aceasta functie, dar, cu siguranta, fiecare al doilea moldovean viseaza sa devina presedinte. De politicieni nici nu mai amintim: nu cred ca este vreunul – mai tanar sau mai batran – care, pus sa treaca o proba de sinceritate, sa nu fie convins ca anume el ar fi cel mai indicat om pentru functia de presedinte. Aceasta credinta a exprimat-o saptamana trecuta, cu nonsalanta si sinceritatea ce-l caracterizeaza, si liderul PL, Mihai Ghimpu. Fiind intrebat cum vor fi partajate functiile supreme in stat intre liderii celor patru formatiuni, Ghimpu a raspuns ca nu conteaza, deoarece fiecare dintre ei este pregatit pentru orice functie – presedinte al republicii, presedinte al parlamentului si sef al guvernului… Eu, personal, ma tem de oamenii care se declara pregatiti pentru a fi sef de stat, presedinte de parlament si prim-ministru in egala masura, precum ma tem de un om care, neavand pregatirea profesionala si experienta necesare, ar declara ca e pregatit sa conduca un autobuz sau un avion – si nu numai ar declara, ci ar si urca in cabina si i-ar invita si pe pasageri sa urce…

Saptamana care s-a scurs toata suflarea ganditoare si politizata a R. Moldova a fost framantata de o singura intrebare: Cine va fi urmatorul sef al statului? Am urmarit aceste framantari, fiind cam departisor de Chisinau – iar de departe, uneori, se vede mai bine. Nu am auzit pe nimeni sa fie framantat de intrebarea ce calitati si ce program trebuie sa aiba urmatorul presedinte; aceasta pare sa fie un „detaliu”, iar ceea ce conteaza cu adevarat e presedintele in sine – altul decat Voronin.
Pana la un anumit punct, aceasta situatie este explicabila psihologic: dupa opt ani lungi de dominatie autoritara a unui singur om, cetatenii R. Moldova asteapta schimbarea, iar in perceptia lor oricine altul ar veni in fruntea statului va fi mai bun decat Voronin. Pana aici, zic, lucrurile sunt explicabile. Mai departe insa nu, fiindca se stie ca euforia schimbarii domnilor (bucuria nebunilor) este urmata de rutina guvernarii si a luarii deciziilor. Schimbarea domnilor nu garanteaza prin sine insasi schimbarea stilului de guvernare. Functia de presedinte de tara (ca oricare alta inalta functie politica din stat) nu este un scop in sine, ci o parghie pentru a exercita actul puterii. Din acest punct de vedere, pe mine – ca simplu cetatean – ma intereseaza ce va face cu puterea cel care maine va deveni presedinte al acestei tari? Democratii au mai avut puterea in 1998, in „epoca ADR”. Au avut puterea si in Consiliul municipal Chisinau, acum doi ani, si in mai multe consilii raionale. Democratii au castigat puterea acum doi ani si in municipiul Chisinau. Ei si? Ce au facut cu ea? Nu pot sa nu-l citez, in context, pe Lenin, care scria ca orice revolutie valoreaza ceva numai daca stie sa se apere. Asta e problema: Alianta celor patru partide a fost creata si va prelua puterea. Intrebarea insa ramane: ce va face cu ea¬?
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *