Economie

Cele mai căutate medicamente de moldoveni în 2011

De data aceasta vă spunem care au fost cele mai solicitate medicamente de către moldoveni pe parcursul anului 2011. Astfel, dacă în anii precedenţi, conaţionalii noştri procurau preparate pentru calmare, de dureri de inimă sau antigripale, în anul trecut aceştia au căutat pastile pentru dureri de cap, nevralgii, contra răcelilor, precum şi preparate de prevenire a bolilor cardiovasculare.

 1. În 2011, în topul solicitărilor a fost Citramonul, care este indicat în caz de cefalee, nevralgii sau în cazul bolilor provocate de răceală. Cel mai des, însă, moldovenii îl folosesc ca remediu antimahmureală. Un lucru pe care îl ştim mai puţin este că şi acest preparat, la prima vedere inofensiv, are efecte adverse, iar în unele cazuri chiar destul de grave. Citramonul este contraindicat bolnavilor cu insuficienţă renală, celor care au ulcer gastric sau duodenal. În caz de supradoză, riscăm să avem greţuri, vărsături, ameţeli, cefalee sau, mai grav, gândire incoerentă, somnolenţă sau hipertermie.

2. Moldovenii au apelat destul de frecvent în 2011 şi la Aspirină. Cel mai des, aceasta este utilizată de bolnavii în stare de preinfarct, infarct miocardic şi alte maladii cardiovasculare. Aspirina poate provoca şi ea reacţii adverse, cum ar fi ameţeli, greaţă, vomă, hemoragii gastrointestinale, anemie, reacţii de hipersensibilitate sau sindromul Reye la copii. În ultimul timp am fost asaltaţi de studii, care atenţionau că acidul acetilsalicilic, cum i se mai spune Aspirinei, este mult mai nociv pentru organismul nostru decât credeam până acum. Astfel, site-urile mediatice au fost împânzite de ştiri care anunţau că medicamentul luat în proporţii greşite poate provoca hemoragii puternice la nivelul stomacului şi poate duce chiar la deces. Specialiştii în farmacologie din RM susţin că nu este cazul să ne alarmăm, dacă respectăm dozajul şi durata de tratament. „Fiecare medicament tratează şi distruge deopotrivă. Pentru fiecare preparat există însă un raport numit daune-efect. Dacă efectele pozitive sunt mai numeroase decât daunele, acesta este legalizat şi utilizat în toată lumea. Studiile de acest gen sunt nişte reglări de conturi între companiile farmaceutice mari, care fac concurenţilor PR negru”, ne asigură specialistul în farmacie Vladimir Safta.

3. Din top nu lipseşte nici bine cunoscutul Paracetamol, care este administrat, de regulă, în cazul cefaleelor, mialgiilor sau nevralgiilor. Acesta prezintă, de asemenea, un pericol pentru femeile gravide, mai ales în primele trei luni de sarcină, precum şi dacă este administrat copiilor mai mici de trei luni.

În topul celor zece medicamente solicitate de moldoveni pe parcursul anului 2011 se află cărbunele activat, uleiul de cătină, clorura de sodiu, extractul de odolean, acidul ascorbic cu glucoză. Topul este încheiat de picăturile pentru nas „Naftizin”, folosite în caz de răceală la copii şi maturi, precum şi de comprimatele „Mucaltin”, administrate în cazul bolilor acute şi cronice ale căilor respiratorii superioare.

Piaţa medicamentelor din RM – o afacere de peste 200 de milioane dolari

Businessul cu medicamente pare să fie unul destul de profitabil în ţara noastră. Deşi continuă să fie una din cele mai sărace ţări din Europa, industria medicală s-a dezvoltat de câteva ori în ultimii cinci ani, constată specialiştii de la Monitorul Internaţional de Business, care oferă date concrete despre dezvoltarea industriei medicale din ţara noastră.

Chiar dacă Moldova constituie o piaţă mică de desfacere, aceasta se dovedeşte a fi destul de atractivă pentru investiţii, mai scrie Monitorul. Potrivit autorilor, ţara noastră a cunoscut o dezvoltare în businessul cu medicamente, iar acest lucru se datorează unui val puternic de importuri. Aceeaşi sursă mai menţionează că RM nu a reuşit să facă faţă unei reduceri a preţurilor la medicamente, cu toate că în acest scop au fost antrenate instituţii importante din stat – Guvernul şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC).
Totuşi, datele furnizate de instituţiile din ţara noastră şi cele internaţionale privind cifra concretă care ar constitui afacerea pieţei farmaceutice de la noi sunt foarte diferite. În urma solicitărilor făcute de TIMPUL, Agenţia Medicamentului ne-a informat că aceasta constituie aproximativ 170 de milioane dolari. Monitorul Internaţional de Business furnizează însă cu totul alte cifre. Potrivit Raportului pentru sănătate în RM, peste 180 de milioane dolari era cifra de acum câţiva ani. În urma creşterii importului, businessul farmaceutic din ţara noastră s-a ridicat la peste 200 de milioane dolari SUA.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *