Timpul.md

Ultima oră 9 Mai 2020 | 09:35

Cercetătorul din Timișoara care și-a administrat un vaccin neomologat împotriva coronavirusului este ANCHETAT

La Spitalul Județean Timișoara are loc o anchetă internă, după ce șeful institului Oncogen, profesorul Virgil Păunescu a anunțat că a creat un vaccin împotriva COVID-19 pe care și l-a administrat. Cercetătorul Virgil Păunescu a declarat că și-a administrat vaccinul la care lucrează din luna februarie, deși este neomologat, întrucât nu are încredere în testele pe animale.  

Anchetă internă la Timișoara

„Demarăm o anchetă internă cu privire la cele declarate de domnul profesor Virgil Păunescu. Ancheta nu are scopul de a-l discredita pe acesta, dimpotrivă. Vom verifica cele spuse de domnul profesor si proiectul derulat având în vedere contextul epidemiologic actual şi considerăm că anumite abordări trebuie făcute riguros”, a anunțat Managerul SPitalului Județean Timișoara. „Vom verifica ce şi-a administrat domnul profesor Păunescu pentru că este un prototip experimental şi nu un vaccin. Acesta nu poate fi administrat altcuiva. Vom verifica în ce condiţii şi l-a administrat, dacă s-au respectat procedurile etice. Am discutat cu dânsul, după declaraţiile din spaţiul public. Noi nu am fost notificaţi. I-am spus că va exista o anchetă. Ne-a spus că şi-a administrat două doze în luna aprilie. Trebuie să existe documente oficiale. (…) Pentru un cercetător nu pedeapsa administrativă ar fi cea care ar conta, ci pierderea credibilităţii experimentale. Tot progresul ar fi declarat nul. Asta ar fi cel mai mare insucces”, a completat managerul Raul Pătrașcu.

Explicațiile profesorului Virgil Păunescu

Șeful Institului Oncologic atrage atenția asupra faptului că legea nu i-ar fi permis să testeze vaccinul pe un pacient, tocmai de aceea și l-a administrat lui.

„Mi-am administrat vaccinul pe care am anunțat că l-am pus la punct încă din luna februarie. Între timp am primit substanțele, proteinele care compun acest vaccin, și pentru că vrem să colaborăm, și vom colabora cu Institutul Cantacuzino ne-am gândit să îl facem cât mai simplu posibil. Se administrează sub formă de aerosol sau de picături. Eu mi-am administrat picături intranazale într-o soluție de vitamina A.

Am făcut acest gest pentru că ne-am împotmolit, pe de o parte cu cercetările din lipsă de fonduri, pe de altă parte pentru că eu oricum sunt investigatorul principal în acest subiect și sunt cel mai, să zic așa, nu îndreptățit, dar cel mai potrivit să observ ceea ce se întâmplă dacă te vaccinezi – care sunt reacțiile postavaccinale, care sunt efectele secundare în mod deosebit, pentru că această fază a testării, în general este legată de siguranța vaccinului.

Am ajuns destul de repede la această fază de testare, dar consider că eu cele mai multe cunoștințe despre ceea ce am făcut, ca să pot să-mi asum această încercare. De altfel, am mai fi făcut niște teste pe animale, mai mult sau mai puțin concludente, după care tot la subiecți umani ajungi.

Eu nu am nicio speranță că experimentele pe animale că îmi vor spune ceva ce nu știu.

Eu nu sper să salvăm noi lumea și nu îmi fac iluzii că noi vom face vaccinul care va salva planeta de COVID. Problema noastră este una de a rămâne în competiție cât mai aproape de eșalonul fruntaș. Și de a reuși la sfârșit să facem un vaccin sigur pe care să îl putem produce în România și care să rămână în portofoliul Institutului Cantacuzino, cu care am semnat un acord de colaborare.

Mi-au scris oameni să încerce și ei. Nu este cazul. Maximul pe care mi-l permite legea este să mi-l administrez eu mie. În niciun caz altcuiva până când nu trecem de experimentele pe care Cantacuzino urmează să le facă pe animale. Este o instituție independentă de noi și o instituție cu un personal calificat.

Sper ca institutul să rămână în portofoliu cu o tehnologie care este diferită de alți competitori ai noștri”, a declarat cercetătorul.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus