Actualitate

Chirinciuc: Lucrările de reparaţie a drumului Ferapontievca-Avdarma ar putea începe în acest an

Ministrul Transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Iurie Chirinciuc, a declarat că această suma va fi suficientă la prima etapă ca să fie efectuate lucrări,care ar asigura securitatea circulaţiei pe cele două poduri amplasate pe acest segment de drum. Drumul ar urma să fie reconstruit în două etape. Banii ar putea fi alocaţi din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională sau parţial din acest Fond şi din Fondul Rutier.

Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a menţionat că este necesară o schimbare de atitudine în ceea ce ţine de investiţiile făcute din bugetul de stat în Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuză. Volumul de investiţii din bugetul de stat care revine la un locuitor din regiune este mai mic decât în unele raioane, precum ar Cahul, Hânceşti, Cantemir, în condiţiile în care UTAG cuprinde trei raioane cu un număr de populaţie mult mai mare.

În cadrul şedinţei a fost aprobat un plan de măsuri privind ameliorarea situaţiei social – economice în UTA Găgăuzia în anii 2016 – 2019. Acesta va fi detaliat pe domenii şi coordonat cu autorităţile de la Comrat.

sursa: moldpres.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *