Cifre, sondaje si strategii electorale

„Exista trei tipuri de minciuni: minciunile simple, minciunile sfruntate si statisticile” (Mark Twain)

In pofida recentelor negocieri intre cele doua „parti” in conflict, RM si Transnistria, desfasurate la Moscova sub obladuirea ocupatului presedinte rus Dmitri Medvedev, mizele electorale din stanga Prutului sunt in alta parte. Pentru ca la Moscova nu s-a petrecut, in esenta, nimic. Documentul semnat – care in traducere „moldoveneasca” inseamna „votati comunistii lui Vladimir Voronin” – a reconfirmat ca Rusia ramane in Transnistria, indiferent in ce format sau uniforma, si l-a indatorat, inca o data, pe liderul PCRM pentru sprijinul oferit in actuala campanie electorala. In plus, dl Voronin a mintit senin semnand, pana la urma, ce i-a pus Moscova in fata, desi anuntase contrariul. Nicio noutate, nici aici. Nu acest lucru va marca insa decisiv alegerile din 5 aprilie, ci altceva: jocul cifrelor electorale si al statisticilor din RM. Dar sa o luam pe rand.

Sarabanda statisticilor
Prima chestiune este tehnica si vizeaza baza procesului electoral. Pe 10 martie, liderul unui partid de opozitie anunta ca „autoritatile ar pregati o fraudare masiva a alegerilor din 5 aprilie” prin „denaturarea numarului de alegatori cu 600 mii de persoane”. Argumentul principal era discrepanta dintre cifrele publicate de Ministerul Dezvoltarii Informationale (3,026 mln. de alegatori) si datele Comisiei Electorale Centrale (2,451 mln.). Recent, analistii de la Chisinau au exprimat dubii fata de cresterea cu 100 de mii a numarului de alegatori comparativ cu scrutinul anterior, in conditiile unei mortalitati in RM care excede cu mult natalitatea. Mai mult, a fost corect sesizat impactul negativ pe care ambiguitatea cifrelor il poate avea asupra validarii alegerilor, in conditiile in care 50% nu inseamna acelasi lucru cand lucrezi cu baze de calcul diferite. De unde au aparut acesti electori? Cine sunt ei? Carui partid viu ii vor sluji sufletele moarte”? Problema ar trebui sa genereze o dezbatere publica mai intensa decat prezentele reactii, inclusiv la nivelul instantelor internationale care pretind ca au un ochi asupra campaniei electorale de la Chisinau. Nu credem ca exageram spunand ca statisticile divergente care exista acum in RM sunt de departe mai periculoase pentru rezultatul din 5 aprilie decat documentul semnat la Moscova.

Sondajul preelectoral: manipulare sau clarificare?
Toata lumea asteapta Barometrul de opinie al IPP. Asteptarea e justificata, la fel insa si temerile. Prima ambiguitate se refera la modul in care divergentele statistice sunt clarificate in investigatia sociologica. Pot afecta ele constructia esantionului si, prin urmare, rezultatele sondajului, mai ales ca nu se cunoaste repartitia teritoriala a sutelor de mii de „suflete moarte”? A doua ambiguitate tine de momentul realizarii Barometrului si, respectiv, momentul publicarii. Campania electorala din RM s-a declansat la inceputul lui februarie, iar chestionarele au fost culese tot in aceasta perioada. Daca asa stau lucrurile, sondajul final – publicat la finele lui martie – nu va surprinde modul in care campania electorala propriu-zisa a afectat electoratul, desi momentul publicarii ar sugera contrariul. Chestiunea ar trebui lamurita pentru ca, in realitate, ultimele saptamani se pot dovedi decisive in conturarea optiunii de vot. Nu doar prin disputele generate de campanie – care a demarat greu, dar s-a incins pe parcurs – cat prin criza economica care se face simtita din ce in ce mai acut cu cat ne apropiem de 5 aprilie. Ignorarea decalajului de timp poate genera confuzie la nivelul electoratului si semne de intrebare relativ la relevanta Barometrului…

Cat conteaza exit-poll-ul pentru validarea alegerilor?
Nici exit-poll-ul nu e scutit de probleme, una dintre care – majora – tine de antecedentele controversate ale acestei proceduri sociologice in RM. Acum, data fiind miza fiecarui procent electoral in parte, importanta sondajului la urne devine strategica. In 2005 a existat o diferenta de circa 5% intre datele estimate prin exit-poll si cele finale (45,98% a castigat PCRM fata de estimarea de 40%, 9,07% a castigat PPCD fata de estimarea de 14%). Coincidentele sunt mari (cat a „pierdut” un partid a „castigat”, de fapt, celalalt), dar, din pacate, clarificarile oficiale nu au existat. Nici IPP nu a pus deschis problema unei eventuale fraude, nici CEC sau opinia publica pe cea a unei posibile erori de procedura stiintifica. Alegerile au fost considerate valide, ca si cum sondajul efectuat la iesirea de la urne nici nu ar fi existat! Este insa absurd sa neglijezi acest instrument atunci cand evaluezi un proces electoral. Pentru ce il mai faci, in definitiv? Care mai e rostul lui, daca oricum nimeni nu il ia in serios? Viziunea trebuie sa se schimbe de data aceasta si de aici importanta strategica a instrumentului in cauza: este gata cineva sa isi asume pana la capat exit-poll-ul la alegerile din 5 aprilie?

Nehotaratii – eterna poveste
Ultima chestiune – nehotaratii. Daca in sondajul pre-electoral din 2005 acestia exprimau o optiune de 75,8%, sondajul din septembrie-octombrie 2008 al IPP arata o cifra de 49,8% si tendinta este posibil sa se mentina. Nu putine voci afirma ca respectivele voturi sunt decisive pentru rezultatul final al acestor alegeri, si nu fara temei. Ce este de facut? In situatia creata cele mai avantajate sunt partidele cu afinitati doctrinare, cu conditia sa fie dispuse sa actioneze in consecinta. Si iata de ce. Iluzia ca un partid ar putea, de unul singur, atrage de partea sa nehotaratii ramane o simpla iluzie. In realitate, cercetarile sociologice indica faptul ca repartitia nehotaratilor urmeaza, tacit, repartitia optiunilor de vot exprimate. Cei care nu exprima o opinie de vot sunt, de fapt, nehotaratii unuia sau altuia dintre partide. Nu sunt nehotarati din aceleasi motive, deci, un singur partid nu ii poate pune in buzunarul sau electoral. Asa se explica si scorul peste asteptari pe care, in 2005, l-a obtinut Blocul electoral „Moldova Democrata”. Prin unificarea mai multor partide, acesta a reusi sa dea un semnal de forta si sa aduca la vot nehotaratii fiecarui partid component in parte. Ceea ce, cu siguranta, niciunul dintre partidele componente nu ar fi putut sa faca.

Concluzia e una: avantajul teoretic este acum de partea Opozitiei. Daca vrea sa culeaga aceste voturi potentiale, chiar si in absenta unui bloc electoral, singura solutie a celor trei partide cu afinitati doctrinare si cu sanse de a trece pragul este un semnal solid, coerent si unit inainte de votul final. Niciun partid nu va reusi de unul singur ceea ce pot reusi impreuna. Nu e niciun paradox sociologic faptul ca manifestarea comuna a celor trei partide va aduce fiecaruia in parte mai multe voturi „nehotarate” decat ar putea sa acumuleze, actionand singur… Depinde doar de abilitatea lor ca pe ultima suta de metrii sa fie capabile, impreuna, sa transmita coerent acest mesaj. Aici s-ar putea juca rezultatul final de pe 5 aprilie.