Timpul.md

Moldova 5 Mai 2020 | 16:24

Cine decide: Dodon sau Comisia pentru Situații Excepționale? Dodon l-a anunțat pe Markel că de săptămâna viitoare vor fi permise slujbele în biserici

Deși Comisia pentru Situații Excepționale încă nu s-a pronunțat de când vor putea fi reluate slujbele religioase în bisericile din țară, șeful statului, Igor Dodon, a mers astăzi personal la Episcopul de Bălți și Fălești, Markel, pentru al înștiința că de săptămâna viitoare se va permite oficializarea serviciilor divine cu participarea enoriașilor în curțile bisericilor.

„A fost luată decizia ca începînd cu următorul weekend, să fie permise serviciile divine cu participarea enoriașilor în curțile bisericilor. Acest subiect l-am discutat în cadrul vizitei mele la Bălți, unde am avut o întrevedere cu Episcopul de Bălți și Fălești, Markel. Am examinat diverse chestiuni ce țin de susținerea Bisericii Ortodoxe în țara noastră”, a scris Dodon pe Facebook.

Precizăm că, o decizie finală a Comisiei pentru Situații Excepționale privind scoaterea restricțiilor de oficializare a slujbelor religioase cu participarea cetățenilor nu este până la această oră, deși cu o expunere a venit recent la acest subiect și premierul Ion Chicu. „Vom aștepta concluziile specialiștilor de la Punctul Național Focal dacă putem permite începând cu duminica viitoare serviciile devine la biserici în afara lăcașelor și cu păstrarea distanței sociale și a tuturor regulilor. Doar la CSE vom putea lua o decizie finală”, a spus premierul luni.

Ultima dispoziție a CSE, publicată pe site-ul Guvernului datează din 29 aprilie, fiind a 24 la număr.

Amintim că, din cauza apariției și răspândirii coronavirusului, CSE, a interzis oficializarea slujbelor religioase cu prezența enoriașilor. Totuși, preoții pot desfășura serviciul divin cu maxim trei persoane în incinta lăcașului, doar dacă sunt slujitori ai bisericii.

http://www.realitatea.md 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus