Timpul.md

Opinii & Editoriale 4 Martie 2019 | 07:09

Cine și de ce se teme de patriotismul și naționalismul nostru?

Faptul că în R. Moldova toate merg pe dos nu trebuie explicat, cum încearcă unii, numai cu argumente economice. În definitiv, criza morală a societății este mai profundă și mai gravă decât cea social-economică.

Ceea ce se întâmplă la noi este o situație „firească” pentru o comunitate de oameni, desprinsă recent de „matcă” – fostul imperiu – și condusă de o echipă provenită din nomenclatura acestuia. Oricât ar dori Lucinschi, Ciubuc și Diacov să se racordeze la noile modele economice și la mentalitățile „aferente” acestor modele, ei, obiectiv, nu vor reuși acest lucru, deoarece, aidoma melcului care-și poartă casa în spate și de care nu se poate despărți, tot așa și ei nu poartă în sânge globulele roșii ale fostului regim. Insuccesele din economie și sărăcia populației nu pot fi explicate doar prin factori nefavorabili externi – conjunctură internațională nefavorabilă, ruperea relațiilor cu fostele „republici-surori”, criza financiară din Rusia etc., etc. Dovadă, că nu astea sunt cauzele, servește exemplul Țărilor Baltice, unde s-a atins, în ultimii ani, un înalt nivel de viață și un grad foarte înalt de integrare europeană. Tot ce se întâmplă la noi are, așadar, alte motivații decât cele economice.

La începutul acestui deceniu, „independența R. Moldova”, câștigată în urma unei poetice revoluții de eliberare națională, a fost confiscată, fără mari probleme, de forțele antinaționale prosovietice, procomuniste și rusofile. Lăstarii patriotismului și ai naționalismului, răsăriți la intersecția deceniilor opt și nouă, au fost retezați fără milă de agrarieni, veniți la putere în 1994 și conduși de Lucinschi, Moțpan și Sangheli. Confiscarea s-a făcut nu numai prin acțiuni administrative de anulare brutală a Imnului Național și de Stat „Deșteaptă-te, române!” și a atestării la cunoașterea limbii oficiale. Ci prin niște măsuri mai subtile, cu efect mai dezastruos asupra spiritului național al națiunii titulare. Odată cu venirea agrarienilor în Parlament, în primăvara lui 1994, s-a declanșat o campanie bine orchestrată de CULPABILIZARE a sentimentului național. Sub pretextul luptei împotriva românismului și a spiritului unionist, noua putere, prin excelență neocomunistă, a luptat, de fapt, împotriva moldovenilor și a spiritului moldovenesc. Înarmându-se cu tezele demagogice ale apărării „limbii strămoșești” și a „demnității de neam moldovenesc”, noii ideologi, veniți în marea politică din cramele și din fermele de vite cornute ale colhozurilor natale, au început să acuze vârfurile mișcării de eliberare națională și intelectualitatea în general, de trădare a originii sale etnice și a limbii „moldovenești”. Astfel, noua „elită politică”, care nu știa să citească și să scrie cu „latiniță”, i-a făcut pe moldoveni să se simtă VINOVAȚI și să se RUȘINEZE de acțiunile lor naționale și patriotice de la sfârșitul deceniului trecut. Tot ei au avut grijă să inoculeze opiniei publice ideea că situația proastă din economie, sărăcia, corupția și jaful deschis se datorează faptului că moldovenii au cerut limbă de stat și alfabet latin. Cu alte cuvinte, noii guvernanți au mers pe linia unei cumplite perversiuni morale și ideologice, totul fiind întors cu fundul în sus. Discreditând intelectualitatea, și nu numai pe ea, dar pe toți acei care au îngenuncheat în Piața Marii
Adunări Naționale, noua „elită politică” a discreditat, de fapt, și a îngenuncheat spiritul național, iar odată cu aceasta – a compromis noțiunile de patriotism și naționalism. S-a ajuns, astfel, până acolo, încât astăzi multora le este rușine să recunoască faptul că au participat cândva la mitingurile organizate de Frontul Popular, că au luptat cu arma în mână la războiul împotriva rușilor, la Tiraspol sau la Tighina etc. Lucrurile au fost denaturate într-o asemenea măsură, încât acest război, astăzi, este numit ba „conflictul militar de pe Nistru”, ba „luptele pentru integritatea republicii”, evitându-se denumirea adevărată – „războiul moldovenilor împotriva rușilor”.

Ajunși în situația în care au ajuns, moldovenii se lamentează și își bocesc sărăcia și umilința, fără a-și pune câteva întrebări, fundamentale, cred eu. Cine și de ce a avut interesul ca să fie anulate Imnul de Stat și atestarea la cunoașterea limbii oficiale, ca această limbă să fie numită în Constituție nu „română”, ci „moldovenească”? Cine și de ce a avut interesul ca azi să ne fie rușine de sângele vărsat la Nistru, ca noțiunea de român să devină un termen de ocară, ca moldoveanul să umble azi mai umilit și mai înjosit decât pe timpul sovieticilor? Cine și de ce avut interesul ca să discrediteze într-atât forțele naționale și patriotice, încât la alegeri acestea să obțină mai puține voturi decât comuniștii și rusofonii? Cine și de ce a avut interesul ca să discrediteze intelectualitatea și să compromită noua clasă de politicieni, numindu-i disprețuitor „noii democrați” care, chipurile, ar fi mai răi decât comuniștii și nomenclaturiștii fostului regim? Cine și de ce a avut interesul ca această campanie de spălare a creierului și de umilire a spiritului național să fie sincronizată perfect cu un proces deschis de jefuire a patrimoniului statului de către cei de la putere, cu jefuirea populației de banii ce i-a avut în casele de economii, de amăgirea în masă a populației cu așa-zisa privatizare? Cine și de ce a avut interesul ca reforma agrară să se facă astfel, încât țăranul să fie lăsat în fața cotei sale de pământ fără tehnică, desculț și cu pantalonii rupți? Cine și de ce are interesul ca învățământul să fie organizat astfel, încât copiii de la țară să iasă din școli oameni de sortul doi? Cine și de ce a avut interesul ca rusofonii, în Chișinău, să dețină tocmai 80 la sută din capitalul privat, iar moldovenii – numai 20? Cine și de ce a avut interesul ca 80 la sută din moldoveni -, căci asta-i logica! – să fie paznici la serele-urile, conduse de nemoldoveni? Cine și de ce a avut interesul ca țăranul să nu aibă unde-și vinde producția crescută cu trudă, ca munca unei republici întregi să fie insuficientă pentru a plăti consumul de gaze și energie electrică, care așa scumpe cum sunt, nu ajung, și satele stau înecate în întuneric? Cine și de ce a avut interesul ca Moldova să nu aibă acces la alte surse energetice, mai ieftine, dar să fie legată de Rusia de cap și de picioare?

Aceste întrebări nu sunt noi, dar pentru a înțelege clar și până la capăt CINE și DE CE a avut și are acest interes, e nevoie să plasăm discuția într-un context ideologic și politic adecvat. Interesul poartă fesul, spune proverbul, iar astăzi în RM fesul este purtat de acei care au interesul să-i țină pe moldoveni o veșnică turmă necuvântătoare: fără pământ, fără carte, fără bani, fără demnitate națională și fără drepturi. În acest scop a și fost preluată retorica și frazeologia prooccidentală, lozincile antinaționale, potrivit cărora este o rușine azi să fii patriot și naționalist. Patriotismul este considerat, azi, un sentiment primitiv, iar naționalismul – un sentiment gregar, de turmă, agresiv și barbar. Mai marii zilei nu vor să spună cetățenilor că nemții, de exemplu, sunt cei mai mari naționaliști din Europa, și nu o duc mai prost ca noi și nimeni nu le cere socoteală pentru această „crimă”.

Iată de ce, până la urmă, întrebarea fundamentală, pe care trebuie să și-o pună moldovenii, e următoarea: CINE și DE CE se teme ca noi, moldovenii (românii moldoveni, românii basarabeni – ziceți-le cum doriți), să fim patrioți și naționaliști?

Pentru a răspunde la această întrebare, e nevoie să dăm răspuns la o altă întrebare, aparent foarte simplă: de ce moldovenii au avut nevoie de stat? Puneți această întrebare unui „statalist” înfocat și o să vedeți că va face ochi mari și se va bâlbâi, neputând formula un răspuns coerent și convingător. Ce au avut moldovenii de câștigat după proclamarea independenței, când au pornit pe calea edificării unui stat independent.
În plan economic, Moldova a fost distrusă. Astăzi, economia ei a ajuns într-un asemenea hal, că statul nu poate stoarce din ea măcar atâta cât ar ajunge să plătească salariile și pensiile. Concomitent cu distrugerea economiei oficiale, a fost creată o altă economie, subterană, care lucrează doar pentru o mică parte a societății. În plan spiritual, Moldova nu a câștigat nimic: n-are limbă de stat – adevărata limbă oficială rămânând cea rusă, n-are cultură, s-a distrus învățământul, sistemul de ocrotire a sănătății, știința. Aceste procese distrugătoare au fost însoțite de creșterea fără precedent a cheltuielilor pentru întreținerea clasei birocratice, a „elitelor de funcționari”, la toate nivelurile – deputați, miniștri, ambasadori, consilieri etc.

Pentru aceasta am avut noi, moldovenii, nevoie de stat? Adunați la un loc, banii ce se cheltuiesc pentru întreținerea acestei clase, mai adăugați aici și ceea ce se cheltuiesc pentru călătoriile peste hotare ale conducătorilor statului, plus cheltuielile ce se fac pentru primirea oaspeților de peste hotare și o să vedeți de ce nu ajung bani pentru a se plăti pensiile și salariile. Nimeni nu vrea să recunoască cinstit că economia noastră nu e în stare să întrețină statul, și încă un stat-parodie, care nu-și onorează principala lui rațiune de a fi – de a-l apăra pe cetățean. Bine, veți spune, dar acestea sunt argumente comuniste? Nu-i adevărat, spunem noi din start. E normal ca și comuniștii să „lucreze” cu aceleași argumente, pentru a readuce societatea la punctul de plecare - socialismul multilateral dezvoltat. Ei vor să întoarcă înapoi roata istoriei. Noi apelăm la aceste argumente pentru a încerca să ne dumerim, de ce nu ne putem mișca înainte și de ce statul este o povară pentru cetățenii noștri?

 (Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000)

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus