Timpul.md

Opinii & Editoriale 15 Martie 2016 | 06:34

Cine nu va fi viitorul președinte al R. Moldova

Motto: „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” (Radu Gyr)

Decizia Curții Constituționale a surprins multă lume, dar reacțiile au fost ca întotdeauna diverse: dacă un actor politic, cu „experți afiliați”, era avantajat de ea, decizia era lăudată, dacă, din contra, credeau că-i dezavantajează, ea e criticată și se inventează diverse teorii ale conspirației. Opoziția se pregătea pentru alegerea șefului statului în Parlament și își motiva nemulțumirea prin aceea că „majoritatea este ilegitimă”, iar „90% din moldoveni vor să-și aleagă direct președintele”. Acum, când această alegere directă a președintelui este un fapt cert, aceeași opoziție se declară nemulțumită și caută nod în papură.

Societatea „civică moldovenească”, reunită împotriva dușmanului comun, s-a făcut țăndări la primul semnal, că ar putea exista o competiție democratică între politicieni, nu doar niște adunări demagogice. Reacția „opoziționerilor” la decizia CC a demonstrat că ei nu-și doreau ca referendumul să treacă și astfel ar fi avut noi pretexte să protesteze împotriva regimului, pe care-l numesc dictatorial. Opoziția din jurul DA cerea alegerea șefului statului prin vot direct, vârsta minimă, după un potențial referendum, ar fi rămas cea actuală, de 40 de ani, atunci referendumul era prezentat drept salvarea țării, acum alegerea directă a șefului statului este interpretată ca o „parte a planului” diabolic. Este evident că această decizie nu avantajează majoritatea din Parlament, care ar avea 61 de voturi ca să aleagă președintele.

Cine va fi viitorul președinte?

Cel mai probabil, din partea forțelor prorusești, candidatul care va ajunge în turul al II-lea va fi, ex-viceministrul Economiei, ex-deputatul comunist, Igor Dodon. La nicio săptămână de la decizia CC, privind alegerile prezidențiale iminente, liderii proruși, Usatâi și Dodon au început deja acuzele și primele căldări cu zoi au fost aruncate. Usatâi l-a numit pe fostul comunist „curcan”, iar fostul candidat la funcția de primar, bătut de Dorin Chirtoacă, l-a numit pe Usatâi „balabol” (n.red: om care vorbește mult și aiurea). Acesta pare a fi doar începutul conflictului între liderii moscoviți pentru a primi susținerea votanților proruși. În timpul campaniei, V. Voronin va veni și el cu propriile mizerii, pe care le va arunca peste cei doi, cu care are deja „polemici” mai vechi. În ciuda bucuriei afișate de Dodon, acesta știe că nu are prea multe șanse să ajungă președinte, iar marea miză este să obțină, pentru sine, electoratul rusofon, care migrase masiv spre Usatâi.

Pe lângă calculele electorale, o eventuală victorie a lui Dodon, l-ar găsi într-o izolare internă și externă totală. Atât UE, cât și Ucraina ar îngheța relațiile cu promoscovitul Dodon. Nu este exclus ca cetățenii R. Moldova, care călătoresc liber în UE doar cu pașaportul, să piardă acest privilegiu, iar accesul în România să se facă doar după obținerea vizei. Parlamentul și Guvernul ar rămâne în mâinile PDM, care ar guverna, în continuare, până la alegerile din noiembrie 2018, adică cel puțin jumătate din mandatul prezidențial va fi sub sceptrul actualului Parlament.

Segmentul proeuropean este pus în poziția să identifice și să propună societății un candidat capabil să-l bată pe candidatul prorus în turul al II-lea. Dacă protestele și nemulțumirea publică pot fi provocate de campanii mediatice agresive, alegerile prezidențiale sunt un exercițiu de altă natură. Dacă îndemni lumea să strige: „Jos guvernul!” vei avea mulți aderenți, dacă ceri de la oameni să te voteze președinte, rândurile „susținătorilor” vor fi mult mai mici. Pe lângă lipsa unui lider puternic și prezidențiabil, nici temele, care vor domina campania, nu vor permite să scoată oamenii la vot. Liderii proeuropeni, afiliați mișcărilor din PMAN, poziționându-se în opoziție față de putere, nu vor scăpa de acuzele venite din partea votanților proruși. Pentru ei, spre exemplu, Maia Sandu nu e reprezentanta opoziției, dar „aia” din partidul lui Filat. Când vor merge în campanie prin țară, după ce i-au convins pe oameni, că puterea este vinovată de toate relele, vor trebui să-i asigure pe aceștia, că anume ei sunt soluția certă a problemelor existente.

Este greu de prezis votul proeuropenilor, atâta timp cât nu cunoaștem toți candidații, care vor lupta pentru acest segment. În ciuda unei poziționări favorabile în sondaje, este greu de imaginat că societatea moldovenească este gata să accepte o femeie președinte (Maia Sandu) sau un „lider” de microfon, cu un trecut destul de dubios, precum Andrei Năstase. Deși mai este mult până în toamnă, dacă partidele proeuropene vor începe să se măcelărească și să se întreacă, cine aruncă mai multă mizerie peste concurenți, este greu de imaginat cum va putea, în turul al II-lea, cel care învinge, să ceară susținerea celorlalți. Un pas logic ar fi ca proeuropenii din opoziție să aibă un candidat unic, care le-ar permite, din start, să facă o campanie față de majoritatea parlamentară, dar cu șanse să-i atragă pe toți la vot în turul al II-lea.

Scoaterea oamenilor la vot

Ultima campanie prezidențială a avut loc în 1996, când P. Lucinschi a obținut, în primul tur 27,66% voturi, iar M. Snegur 38,77%. În turul al II-lea, Lucinschi a câștigat cu 54,02%, iar Snegur, 45,87%. S-au schimbat multe în acești 20 de ani, dar, în ciuda minciunilor inventate de opoziție despre „unirea civică” a moldovenilor, divizarea între electoratul prorus și proeuropean rămâne una majoră.

La alegerile din noiembrie 2014, partidele, să le spun, non-ruse (PDM, PLDM, PL) au acumulat puțin peste 900 de mii de voturi, iar cele non-europene (PSRM, PCRM), puțin peste 600 de mii de voturi. Teoretic, diferența între segmentele proruse și proeuropene este una simțitoare, dar este importantă și scoaterea oamenilor la vot. Dacă în campania pentru parlamentare, partidele de la putere și-au folosit toate resursele din teritoriu pentru fiecare vot în plus, acum este greu de anticipat, care va fi implicarea lor, de partea cui și câți oameni vor ieși la vot.

Bătălia „za Maldovu”

Tema campaniei lui Dodon va fi, probabil, să nu lăsăm țara pe mâna fasciștilor europeni, americani și români. Fiind un partid care reprezintă votul etnic al minorităților rusofone, având de la Moscova resurse infinite, el va arunca vina pentru toate problemele sociale din țară, pe UE, NATO, Obama și Iohannis. El înțelege perfect că, din punct de vedere politic, este o nulitate, iar votanții rusofoni vor ieși la vot doar dacă sunt suficient de speriați de venirea la putere a fasciștilor americano-euro-români, iar rolul istoric este să „apere Maldova”. Orice candidat non-rusofon va fi prezentat de propaganda moscovită, drept un trădător. Doar cei, care militează ca armata rusească să rămână pe veci în RM, vor fi suficient de atractivi pentru votanții proruși.

Ca reacție la această retorică agresivă și mincinoasă, unica temă, care va scoate electoratul proeuropean la vot, este „frica” de venire la putere a rusofonului Dodon și extremiștilor din jurul său. Această divizare, naturală, între românii-moldoveni proeuropeni și rușii promoscoviți, provoacă dureri de cap unor experți, care visau la „uniunea civică a tuturor moldovenilor”, indiferent de etnie.

Rămâne de văzut dacă forțele prounioniste, care sunt, conform sondajelor, cel puțin 20% din electorat, vor avea un candidat propriu sau vor fi forțați, de Dodon și bolșevicii săi, să meargă la vot și să voteze un candidat de facto antiunionist, statalist, dar care se va prezenta ca fiind „proeuropean”, realist, pragmatic și capabil să smulgă voturile maselor. Este evident că, fără votul unioniștilor, candidatul proeuropean are șanse mici să câștige în turul al II-lea. Rămâne de văzut, cine va reuși să fie suficient de unionist, ca să atragă electoratul PL din 2014, și suficient de statalist, ca să convingă alegătorii PDM din același an.

Învinși de frică

Eventuala victorie a lui Dodon ar fi un eșec mic, în comparație cu înfrângerea românilor, cu viziuni unioniste, în fața fricii. Ideea, că o eventuală candidatură unionistă ar avantaja forțele proruse, este în realitate o capitulare necondiționată în fața fricii și renunțarea la tot ce s-a obținut cu greu până acum.

Statele central-europene s-au format în jurul criteriului etnic și pe baza unui trecut comun. Prin urmare, R. Moldova este condamnată la două scenarii: re-devenim colonie, gubernie sau oblaste rusească, sub ocupație, și așteptăm ordine de la Moscova, sau acceptăm că R. Moldova nu poate fi decât românească și nu facem niciun pas înapoi.

Acum, când salariul minim în România este peste 6000 de lei moldovenești, iar cetățenii noștri pleacă cu miile din Rusia la muncă în Europa, este o greșeală ca tematica Unirii să nu fie o temă de top în campanie și să aibă un candidat demn. Lipsa unui candidat puternic din partea segmentului unionist va duce inevitabil la migrarea acestui electorat spre un candidat mai „neutru”, care nu va genera decât noi dezamăgiri. Tematica unionistă nu va putea fi evitată și rămâne să vedem dacă există suficientă maturitate și responsabilitate, ca românii din RM să aibă un candidat capabil să lupte, de la egal la egal, cu reprezentanții tancurilor ruse la Chișinău.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus