Ultima oră

Cine şi de ce tărăgănează REFORMA justiţiei?

Potrivit lui Oleg Efrim, ministrul justiţiei, printre factorii care au determinat elaborarea reformelor a fost „nivelul scăzut al încrederii în justiţie din partea societăţii şi crearea unui mediu favorabil pentru creşterea economică”.

„Scopul Strategiei este edificarea unui sistem de justiţie accesibil, eficient, independent, transparent şi responsabil faţă de societate, care să respecte drepturile omului”, a declarat Oleg Efrim.

De asemenea, au fost descrişi cei şapte piloni de bază, în baza cărora se va elabora Strategia de reformare, precum sistemul judecătoresc, justiţia penală, accesul la justiţie şi executarea justiţiei, consolidarea integrităţii actorilor din sectorul justiţiei prin promovarea măsurilor anticorupţie şi standardelor etice profesionale, contribuirea justiţiei la creşterea economică, respectarea drepturilor omului în sectorul de justiţie şi asigurarea unui sector al justiţiei bine coordonat, administrat şi responsabil.

Deşi Oleg Efrim a declarat că grupul de lucru care a participat la elaborarea acestei strategii a fost format, prin ordinul Ministrului Justiţiei, la 3 iunie, anul curent, proiectul Strategiei curente se aseamănă izbitor cu  “Mica Reforma a Justiţiei" – reformă lansată, în aprilie, anul curent, de către ex- ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.

Reforma justiţiei, elaborată de ex-ministrul Justiţiei şi propusă spre avizare Guvernului în aprilie 2011, urma să fie desfăşurată, de fapt, în două etape, prima fiind realizată prin revizuirea normelor legislative, zisă şi “Mica Reforma a Justiţiei”, iar cea de-a doua – prin modificarea Constituţiei. Astfel, "mica reformă" din justiţie viza, potrivit materialelor postate pe blogul Tanase.md, reforma organizării judecătoreşti, reforma procedurii civile,reforma procedurii penale şi reforma Procuraturii.

Respectiv, apare următoarea întrebare: dacă tot a fost creat odată un asemenea proiect, de ce se continuă expunerea teoretică şi publică a acestuia şi se tărăgănează, în fond, reforma justiţiei?

Timpul.md (V.P.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *