Timpul.md

Editorial 12 Septembrie 2017 | 05:06

„Cine zice, ăla îi”

Copiii au expresiile lor, de cele mai multe ori inocente, pentru a răspunde atacurilor verbale. 

Îmi amintesc zeci de rime slăbuțe din primii ani de grădiniță. Inclusiv când furam scaunul cuiva, dus la baie, îi replicam la eventuala cerere a scaunului: „Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare!”.  

Pentru orice cuvânt urât adresat nouă, exista un distih simpatic: „Cine zice, ăla îi, / Tu ai zis și tu rămâi”. Aceste două versuri mi-au rămas imprimate în minte, fiindcă ele conțin o mică filosofie și o atenționare morală. Într-adevăr, nu degeaba se spune, uită-te la cineva cum îi vorbește pe ceilalți și vei ști ce caracter are. Există o legătură incredibilă între ceea ce spunem și ceea ce suntem. Sfinții Părinți ai bisericii au o mulțime de cuvinte de învățătură prin care spun același lucru: fiecare vede în aproapele său păcatul pe care îl are.

Se pare totuși că Dodon nu învață nimic pe muntele Athos, se plimbă doar așa ca să îi amăgească pe cei slabi de judecată. Fiindcă dacă ar cunoaște învățăturile despre care amintesc, ar fi mai atent la afirmațiile pe care le face. Chiar și Iisus Hristos a spus: „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăiește gura lui” (Luca 6; 45) – ca să dau doar un exemplu.

Dar să nu încep cu un studiu de morală, fiindcă nu e cazul, iar împricinatul nu va înțelege. Să revenim la Igor Dodon și la afirmația lui de după alegeri: „Dar eu voi fi președintele tuturor”. Să redăm mai jos, ca să fie vizibil efectul, o afirmație recentă de-a tovarășului despre cetățenii Republicii Moldova care își doresc unirea: „Și acum, din cauza la niște lepădături, să distrugem speranța milioanelor de moldoveni care vor să se întoarcă acasă, pentru ca să ne unim nu știu cu cine”.

Oh, ce să mai spunem despre acest „prezident” voit al tuturor?! Probabil știți foarte bine, că în România există anumite conflicte în secuime, unde câte unii vorbesc de autonomie, iar alți etnici maghiari spun că vor Ardealul înapoi. Diferența colosală între maghiarii din România și basarabeni e următoarea: în România trăiesc 6,5% etnici maghiari. Era absolut firesc dacă populația României era alcătuită din 88,9% etnici maghiari în loc de români, problema unei uniri să fie foarte serios discutată. În realitate, problema din România poate fi similară cu cea de aici, doar în contextul în care există politicieni care vor înapoi la mama Rusie (în țara noastră trăiesc 4,05% etnici ruși.

Am făcut această paranteză despre etnicii maghiari din România doar ca să ajungem la următoarea constatare: ați auzit vreodată ca vreun președinte al României să își permită nesimțirea, proasta creștere, grosolănia (și nu mai știu cum să îi spun) de a-i numi pe ungurii din secuime (care vor uniri sau autonomii) lepădături?

Ați auzit, în general, de vreun președinte al oricărei găuri din universul ăsta care să își permită să îi numească pe unii dintre cetățeni (cu serviciu, taxe plătite, fără dosare penale) lepădături?

Moldovenii, plecați peste hotare, sunt undeva la un milion, nu sunt milioane, iar jumătate dintre ei nu vor înapoi în Moldova din cauza lui Dodon. Să facă el o statistică și să vadă câți moldoveni fug de aici ca să trăiască în România, apoi să abereze despre speranțele milioanelor de moldoveni.

În încheiere, nu îi voi da apelative unui astfel de om, fiindcă nu îmi lipsesc cei șapte ani de acasă, dar nici anii de la grădiniță unde pe noi ne-au învățat să răspundem într-un singur fel celor care ne spun lepădături sau în orice alt fel: cine zice, ăla îi.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus