Politică

Circa o suta de pensionari au reluat protestele

Circa o suta de pensionari din Chisinau au reluat, ieri, protestele in fata primariei si guvernului. De la administratia publica locala ei au cerut dreptul de a calatori gratuit in transportul public si un tarif mai mic la apa. De la guvern au dorit pensii si salarii majorate. Persoanelor in etate li s-a alaturat si un grup de persoane cu deficiente de auz.

In cadrul protestului, pensionarii adunati de Maia Laguta au continuat sa colecteze semnaturi pentru anularea deciziei Consiliului municipal Chisinau prin care au fost lipsiti de dreptul de a calatori gratis in transportul public. Pana in prezent au fost colectate 19 mii de semnaturi. Maia Laguta, presedinta Asociatiei „Salvgardare”, initiatoarea protestelor, a declarat ca va duce aceste semnaturi la procuratura, pentru ca, in opinia ei, aceasta „este obligata sa apere cetatenii, inclusiv pensionarii, pornind un dosar impotriva consilierilor care au votat deciziile cu pricina”. Iar daca doleantele protestatarilor nu vor fi satisfacute, ei vor cere nu doar demiterea lui Chirtoaca si Ghimpu, ci si a procurorului general Valeriu Zubco, a avertizat Laguta.

De aceasta data conducatoarea celor o suta de protestatari a criticat dur toti directorii mijloacelor de informare in masa, invinuindu-i ca sunt angajati politic si ca cenzureaza materialele reporterilor. Protestatarii s-au pronuntat impotriva legii care prevede finantarea partidelor parlamentare din bugetul de stat, spunand ca acestia sunt banii lor si ca partidele ar trebui sa activeze doar din cotizatiile de membru.

Protestele pensionarilor au inceput la 29 septembrie, cu doua zile inainte de intrarea in vigoare a hotararilor CMC. Ei sunt nemultumiti, desi autoritatea publica locala le-a oferit compensatii lunare de 70 de lei pentru calatoriile in transportul public. Batranii spun ca pensiile de cateva sute de lei nu acopera nici macar jumatate din costul serviciilor comunale lunare.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *