Actualitate

Circul continua!

„Ar trebui sa ti se dea si lapte!”. Este fraza pe care mi-a adresat-o, cu compasiune, un coleg jurnalist intalnindu-ma la o cafea. Se referea la „gradul de nocivitate” la care sunt expus trebuind sa privesc toate dezbaterile electorale TV si sa scriu despre ele…

 

Intr-adevar, riscul de a te sminti urmarind acest sir nesfarsit de personaje care se intampla sa apara la cateva televiziuni intr-o singura seara, repetand de cele mai multe ori acelasi monolog, este mare. Pentru ca senzatia de dedublare a constiintei sa fie si mai accentuata, uneori, la doua televiziuni diferite, candidatii aceluiasi partid repeta cam aceleasi fraze, cum se intampla luni cu Anatol Petrencu la M 1 si Alexandra Can la TV 7. Desi tema dezbaterilor era diferita, cei doi opinau aproape concomitent ca domeniul respectiv „este la pamant” si ca „noi venim cu o echipa de profesionisti, care…” mai departe cunoasteti. Doamna Can, insa, nu a stiut sa spuna lucrul cel mai senzational pe care l-am auzit in aceasta campanie electorala din gura domnului Petrencu, si anume, ca partidul sau a fost consiliat de… 500 (!!!) de experti si specialisti. Lor urmand sa li se alature alte cateva sute dupa alegeri.

Mi se pare ca sunt printre foarte putinii cetateni constiinciosi ai acestei tari, daca nu singurul, care a privit (aproape) toate dezbaterile televizate de pana acum. Nu as recomanda, fireste, niciunui alegator atare exercitiu sinucigas. Fiindca eu nu am un scop practic, totusi, imi pot permite sa ma uit la dezbateri ca la circ. Asadar…

In fiecare seara, Mircea Surdu de la M 1 ori Anatol Golea de la TV 7 apar in fracuri si anunta: „Doamnelor si domnilor, astazi pe arena grupul de clovni „Moldova Unita”! Sau: „Anatol Petrencu, acrobatii pe sarma”! Sau: „Prestidigitatorul emerit al republicii Iurie Rosca”! Apropo de ultimul, daca alte partide isi trimit la emisiuni, pentru variatie, si alti membri, Rosca nu da voie nimanui sa apara pe ecran. Omul face numere de magie pe toate temele – economie, problematica sociala, politica externa. Am inteles ca dupa alegeri va scoate din papion un milion de masini de spalat pentru fiecare familie din Moldova… Este un circ al carui prim-plan este invadat, in continuare, de artisti marunti, gen Lomakin, Bucureanu, Sima, Romanciuc. „Vedetele”, adica partidele cu sanse reale de a ajunge in parlament, se pierd in acest cor. Mai grav este ca la alde Lomakin si Bucureanu incepe sa le placa. Daca tu, ca spectator, esti din ce in ce mai stresat, ei apar in emisiuni tot mai vioi si mai zambareti si, probabil, pe la Anul Nou, tipii vor ajunge intr-o forma de zile mari.

Uneori, genurile de circ se amesteca. Luni seara, de pilda, Ana Tkaci de la „Moldova Unita” s-a produs, la M 1, pe post de clovn, iar Grigore Petrenco de la PCRM a facut un numar de jonglerie, tema fiind politica externa. Daca ultimul stia sa jongleze pe de rost cu integrarea europeana si neaderarea la NATO, doamna Tkaci isi facea clovneriile de pe hartie. Cand s-a dezlipit de hartie si a vrut sa-l combata pe jonglerul comunist, doamna i-a zis o vorba cat de urata a putut ea despre comunisti si morcovi. Ca un clovn profesionist, nu a ras deloc. S-a vazut ca doamna citise sau auzise sau visase ceva despre relatia dintre comunisti, integrare europeana si morcovi, dar, oricat de tare s-a opintit, ea nu si-a putut aminti faimoasa fraza a lui Voronin care invinuia opozitia ca alearga dupa Europa, „ca tachii dupa markovka”. Petrenco, bosumflat, a refuzat categoric sa jongleze cu morcovi, considerand aluzia doamnei obscena.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *