Ultima oră

Compania americană TRW a inaugurat la Roman o fabrică unde vor fi cusute perne pentru airbaguri

Vicepreședintele TRW, Frank Muller, a declarat că decizia de a alege România pentru a dezvolta această investiție a venit ca urmare a experienței pozitive cu fabrica din Timișoara.

"Mulțumesc președintelui României pentru prezența la acest eveniment. Vreau să spun că pentru această investiție au fost în competiție mai multe țări. Decizia de a alege România a fost una simplă, bazată pe experiența fabricii din Timișoara. TRW deschide această nouă fabrică în România pentru a răspunde volumului mărit de cereri privind coaserea pernelor de airbag, pentru următorii cinci ani. De la 4.000 de perne pe zi, cât produce astăzi, vom ajunge la 20 de milioane de perne pe an, în 2020", a afirmat Frank Muller.

Președintele Traian Băsescu, în discursul său, a transmis investitorilor străini un mesaj de încredere în România.

"Mesajul meu este că puteți avea încredere în România", a declarat Traian Băsescu.

La final, Traian Băsescu i-a spus lui Frank Muller: "Vă mulțumesc că aveți încredere în România".

Contractul dintre administrația locală și firma americană TRW a fost semnat în aprilie 2013 și, potrivit reprezentanților companiei, până în 2017 sunt prevăzute circa 1.800-2.000 de locuri de muncă. La TRW Roman au fost angajate deja 100 de persoane, iar până la sfârșitul anului alte 300 de persoane.

Compania TRW este liderul mondial în furnizarea echipamentelor de securitate pentru automobile.

La fabrica din Roman vor fi cusute pernele pentru airbaguri care vor ajunge la cei mai importanți producători internaționali de autovehicule.

Compania TRW este prezentă în România de 10 ani și are puncte de lucru la Timișoara, Oravița, Lupeni, Marghita și Baia Mare.

În prezent, TRW are în România circa 4.000 de angajați.

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *