Actualitate

Confruntarea bodyguarzilor din Europa. Cele mai bune gărzi de corp vin din R. Moldova

La Campionatul European de Gărzi de Corp au participat, de vineri până duminică, bodyguarzi din România, Republica Moldova, Polonia, Bulgaria, Belarus, Austria şi Ucraina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Locul întâi a fost câştigat de echipa din Moldova, iar pe locul secund s-a clasat echipa din Belarus, în vreme ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Ucraina.

Campionatul a început vineri, cu o probă de trageri la poligonul din Alba Iulia în cadrul căreia bodyguarzii au fost puşi să demonstreze că pot să ţintească un posibil atacator şi că ştiu să mânuiască armamentul din dotare.

Prima probă organizată sâmbătă s-a numit „Gardare VIP”, iar bodyguarzii au fost nevoiţi să escorteze o persoană considerată importantă dintr-o maşină înconjurată de o mulţime de oameni.

Punctul culminant al probei l-a reprezentat momentul în care VIP-ul a fost atacat de persoane din mulţime, acestea fiind puse la pământ de apărători.

O altă probă considerată reprezentativă pentru un astfel de apărător a fost cea de lupte corp la corp, la care fetele de la Poliţia Naţională Security au demonstrat că, uneori, pot fi la fel de protective ca bărbaţii.

Gărzile de corp au fost provocate, duminică dimineaţa, să caute două bombe instalate în diferite locuri în autoturisme, iar timpii în care au fost găsite reprezentau cele mai importate criterii de departajare.

De asemenea, o altă probă a fost cea de îndemânare auto. Pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia au fost amplasate mai multe jaloane, iar gărzile de corp au fost nevoite să parcurgă traseul într-un timp cât mai scurt, fără să atingă obstacolele, fiind depunctate dacă ieşeau de pe ruta stabilită.

Potrivit organizatorilor, la campionat au participat, pe lângă firme private de protecţie şi pază, şi gărzi de corp ale unor şefi de stat din Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova, Belarus şi Azerbaijan.

În total au participat circa 60 de bodyguarzi, cei mai buni fiind premiaţi cu sume de bani, medalii, tricouri şi alte echipamente.

sursa: mediafax.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *