Actualitate

Confruntări grave între poliţie şi manifestanţi Kiev: Cel puţin 10 răniţi şi 50 de arestări

„Şase manifestanţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, patru poliţişti au fost răniţi” în urma confruntărilor, a declarat comandantul poliţiei din Kiev, Andriy Kryshchenko, pentru canalul de televiziune „112”. Un număr de 50 de persoane care au opus rezistenţă forţelor de poliţiei au fost arestate, a adăugat el.

Zeci de susţinători ai fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, care a devenit adversar în Ucraina, şi-au instalat corturile în luna octombrie şi au organizat în mod constant mitinguri cerând demisia preşedintelui Petro Poroşenko.

Potrivit comandantului poliţiei, forţele de ordine au intervenit împotriva instalării taberei de către opozanţi. Ei sunt anchetaţi pentru că au încercat, la sfârşitul anului 2017, să ocupe o clădire în centrul capitalei Kiev.

Mihail Saakaşvili, cândva aliat al preşedintelui Petro Poroşenko, a devenit unul dintre cei mai aprigi opozanţi ai acestuia şi nu a încetat să sfideze puterea ucraineană pe care o acuză de corupţie.

Kievul a interzis intrarea pe teritoriul ţării timp de trei ani a fostului preşedinte georgian, expulzat pe 12 februarie în Polonia.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *