Timpul.md

Actualitate 16 Iulie 2019 | 14:00

MERITOCRAȚIE / Consilierul lui Dodon, avocatul PPDA și un candidat la fotoliul de judecător constituțional, noi membri ai CEC

În ședința de astăzi, 16 iulie, a Parlamentului, au fost desemnați și confirmați în funcție trei membri noi ai Comisiei Electorale Centrale (CEC): Maxim Lebedinschi, unul dintre consilierii lui Igor Dodon, Dumitru Pavel, avocatul lui Andrei Năstase și candidat la parlamnetare pe lista Blocului ACUM, și Dorin Cimil, avocat, conferențiar universitar și unul dintre candidații la funcția de judecător al Curții Constituționale. Cu 55 de voturi, cei trei au fost desemnați membri CEC, iar pentru confirmarea acestora în funcție și-au dat votul 54 de deputați. Deputatul PSRM Adrian Lebedinschi, fratele lui Maxim Lebedinschi, s-a abținut de la vot, în contexul existenței unui conflict de interese.

Maxim Lebedinschi este consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui R. Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul al președintelui Igor Dodon din decembrie 2016. Anterior, acesta a fost consilier municipal din partea PSRM și membru al Comisiei Electorale Centrale, funcție la care a fost propus de către PSRM. Maxim Lebedinschi se numărăr și printre avocații lui Igor Dodon. Maxim Lebedinschi este fratele lui Adrian Lebedinschi, deputat socialist şi unul din donatorii formaţiunii în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Maxim Lebedinschi a fost şi avocatul lui Igor Dodon, tot în 2013, în procesul pe care liderul socialiştilor l-a avut cu Valentin Krîlov, fostul şef al PSRM, dar şi juristul partidului în mai multe procese.


Fostul avocat a lui Andrei Năstase, Pavel Dumitru, a fost propus de Parlament pentru una dintre cele trei funcţii vacante de membru a Comisiei Electorale Centrale. Menţionăm că Pavel Dumitru oferă asistență juridică membrilor PPDA și liderului acestui partid Andrei Năstase. El a fost avocatul lui Năstase în dosarul invalidării alegerilor locale din Chișinău.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus