Timpul.md

Istorie 27 Martie 2015 | 08:02

Constantin Stere și Sfatul Țării

Constantin Stere (1.VI.1865, s. Ho­­­­­­rodişte, Soroca – 26.VI.1936, Bucov – Ploieşti, înmor­mân­tat la Bucureşti) doar o lună şi ceva s-a aflat la Chişinău, în primăvara anului 1918, dar aceasta a fost suficient pentru a schimba radical destinul Basarabiei.

Criza poli­ti­că în Basara­bia s-a contu­rat per­­fect în pe­ri­oa­­da 1-13 ia­nu­a­rie 1918. Bol­şe­viza­rea unită­ţilor mi­­li­tare pe teri­to­­riul Ba­sa­ra­biei, anar­hi­zarea lor, des­­tabi­lizarea si­tua­ţiei prin ca­re se încerca să se demonstreze că Sfatul Ţării şi Con­siliul de Directori Ge­ne­rali, adică Gu­ver­nul Ba­­sa­rabiei nu sunt în stare să contro­leze situa­ţia în te­ritoriu. Se im­punea venirea unei forţe care ar fi adus o nouă orân­duire, ce deja se decla­rase la Pet­rograd stă­până pe desti­nul fostu­lui Impe­riu ţarist. Cele trei lozinci care au răs­turnat lu­mea „pământ ţărani­lor, fabricile mun­ci­torilor şi pace lumii” au ajuns să stea la temelia tulbu­ră­­rilor de la Chi­şinău. În acea situaţie când membrii Sfatu­lui Ţării au în­ceput să fie vânaţi, pentru a fi exterminaţi ca „tră­dă­tori ai intereselor po­po­­rului”, conducerea Basa­ra­biei, mă refer în primul rând la Blocul Moldo­venesc al Sfatului Ţării, a luat decizia justă de a chema ar­mata ro­mână pentru a in­staura ordinea. La 13 ianuarie, unităţile armatei române au intrat în Chişinău, fiind întâmpinate de populaţia băştinaşă cu mari speranţe. Uni­tăţile bolşevizate s-au retras la Ti­ghina, iar de acolo au fugit peste Nistru. În inte­riorul Sfatului Ţării venirea arma­telor ro­mâ­ne a fost primită cu bucurie de către o parte din deputaţi, iar minoritarii erau convinşi că în Basa­ra­bia trebuiau aduse alte trupe, fie ale An­­tantei, fie ale Ucra­i­nei, fie orice ar­ma­tă, numai nu cea românească. Ro­­mâno­fobia şi atunci era arma mi­­no­­rităţilor naţio­na­le. În acea situa­ţie, se conturau clar ur­mă­­­to­rii paşi pe care trebuia să-i facă Ba­sa­rabia. Ucraina era independentă, Ro­mâ­nia era pe cale de a-şi elibera teri­toriul de sub ocu­paţia germană şi independenţa Basa­rabiei, nefiind sus­ţinută economic, admi­nistrativ, politic, nu avea şanse să se rea­lizeze. Singura cale raţională era unirea cu România.

După cum scrie în cartea sa La răs­pân­tie (Chişinău, 1998), martorul acelor eveni­mente Di­mit­rie Bogos, ro­lul lui Stere în acea si­tua­ţie de extremă ten­siu­ne, a fost de­ci­siv: „Iată că se ap­ro­pie ulti­ma etapă prin care trebuie să treacă Basa­ra­bia înain­tea Uni­­rii. Din nou plea­că la Iaşi dele­ga­ţia Sfa­tului Ţării, domnii Ciugureanu şi Inculeţ. Dar se întorc împre­ună cu dl Stere, sâmbătă, 24 mar­tie.

Mărturisesc că sosirea dlui Stere se aştep­ta ca a unui semizeu, făcător de mi­nuni. Şi într-ade­văr, d-lui s-a arătat la cul­mea chemă­rii.

Tot în seara de 24 martie, în localul societăţii Făclia, s-a dat în onoarea mare­lui musafir un banchet, la care au fost invitaţi reprezentanţii frac­ţiunii ţărăneşti şi ai altor minorităţi. A fost un praznic, a fost un delir când vorbea dl Stere. L-am văzut atunci de prima oară în viaţă. Cu o voce fermă, hotă­râ­toare, cu o logică de fier, explica dl Stere lui Ţiganco necesi­ta­tea actului Unirii. Cred că dl Stere nici­odată în viaţa lui n-a fost aşa de tare, aşa de con­vingător ca în seara de 24 martie. Clipe înălţătoare, clipe măreţe, care nu se vor uita niciodată în viaţă.

Au vorbit mai mulţi fruntaşi. La sfâr­şitul banchetului se părea că şi Ţiganco şi ceilalţi tovarăşi ai lui sunt gata să asculte şi să urmeze pe marele profesor, care le-a dezvoltat atâtea teorii frumoase, obiec­tive şi convingătoare.

A doua zi, 25 martie, a urmat consfă­tuirea în Consiliul de Miniştri, asemenea în fracţiunea ţărănească şi Blocul Moldo­venesc. Bineînţeles că dl Stere n-avea ne­voie de a vorbi în Bloc şi toată iscusinţa o punea la consfătuire cu fracţiunea ţără­nească. Aici dl Stere a putut converti la calea adevărată mai mulţi moldoveni ţăra­ni, care până atunci erau duşi de nas de nişte proroci mincinoşi ca Ţiganco şi alţii.”

Până în ziua de 27 martie 1918, adică numai în două zile, C. Stere a participat la 26 de consfătuiri în care a demonstrat necesitatea Unirii Basarabiei cu România.

Istorica alocuţiune a lui Stere în şedi­nţa plenară a Sfatului Ţării a fost publicată, cu anumite decupări, în diverse ediţii. Dar hârtia procesului-verbal nu poate repro­duce emoţia autentică a eveni­mentului.

Martorul acelei evoluţii spectaculoase a distinsului om politic basarabean ţăra­nul Ion Codreanu peste aproape douăzeci de ani îşi amintea mărturisindu-i avoca­tu­lui şi publicistului R. Marent impresiile sale. Acesta, la rândul său, le-a publicat în revista Viaţa Basarabiei:

„Erau două partide în joc: unul, „Blocul Moldovenesc”, care mergea laolaltă după cum îi era şi titulatura, activând pentru votarea Unirii, şi celălalt partid: „Fracţia Ţărănească”. Partizanii acestei organi­za­ţii şovăiau, nu aveau o atitudine precisă, erau mai mult contra, decât pentru. Ei bine, Stere a avut marele merit că a putut să rupă majoritatea membrilor care făceau parte din „Fracţia Ţărănească” şi să-i ali­pească la „Blocul Moldovenesc”, reuşind ca Unirea să fie votată cu o mare majo­ritate, fiind doar câteva voturi con­tra. Uni­rea s-a înfăptuit graţie marelui con­curs, pe care l-a dat Basarabiei, în acele momente grele, Cons­tantin Stere. Doi fac­tori au con­tribuit la îndeplinirea eveni­mentului de la 27 martie 1918. Unul, ar­mata română, care a impus ordine şi a adus linişte în toată Basarabia, şi al doilea factor a fost Stere, care a adus liniştea în toate sufletele fră­mântate şi dornice de o viaţă nouă, de o viaţă românească. În această privinţă sunt şi măr­turii scrise de Dnii Bogos, doctorul Petre Cazacu şi pro­fesorul Onisifor Ghibu de la Cluj. Unirea era în aer, însă meritul realizării ei şi vo­tarea din Sfatul Ţării se datoresc lui Stere.

…Şedeam într-un colţ şi ascultam cu evlavie, cum Stere vorbea şi cum argu­menta pentru reuşita votului, iar, după ce şi-a terminat cuvântarea, zărindu-mă, a venit lângă mine, m-a recunoscut şi, întin­zându-mi mâna, m-a întrebat ce părere am despre cele rostite de dânsul? I-am răspuns numai două cuvinte, şi anume: „Bine, bine”.

Răposatul mi-a răspuns, la rândul său: „Ştiu că este, dar voiesc să cunosc pă­rerea D-tale sinceră; cu alte cuvinte, refrenul”.

I-am răspuns din nou: Am să vă spun altădată şi refrenul.”.

(R. Marent, Cu moş Ion Codreanu, despre Constantin Stere. Amintirile lui Ion Codreanu despre Constantin Stere. // Viaţa Basarabiei, 1939.– nr. 4)

Dar activitatea lui C. Stere în Sfatul Ţării nu s-a limitat numai la redactarea actului Unirii. În momentul când Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu au fost aleşi miniştri în noul Guvern al României, el a fost ales la 4 aprilie 1918 preşedinte al primului Parlament al Basa­rabiei. Şi aici, printre alte realizări, este una care poate fi comparată ca semni­ficaţie cu cea din ziua de 27 martie. Mă refer la felul său corect de a trece bi­serica Basarabiei de la Patriarhia Rusă la Patriarhia Română.

Relaţiile lui Constantin Stere cu biserica au fost foarte specifice. Revoluţionar prin vocaţie, ateu convins, el era tolerant faţă de biserică.

El a privit biserica basarabeană şi apartenenţa ei la Patriarhia Rusă ca pe o problemă politică şi respectiv a soluţionat această problemă prin mijloace politice. Arhiepiscopul de Izmail Gavriil şi arhiepiscopul de Chişinău Atanasie, dezorientaţi de situaţia politică incertă de la Moscova, de unirea Basarabiei cu România, nu ştiau cum să procedeze în noile condiţii. Administrativ, Basarabia se subordona Regatului României, care avea biserica autocefală. Basarabia nu putea rămâne sub oblăduirea sinodului rus din motive obiective, frontiera dintre Rusia Sovietică şi România fiind instalată pe Nistru. În această nouă situaţie, Stere recomandă arhiepiscopului de Basarabia să treacă bisericile basarabene sub jurisdicţia Patriarhiei Române.

Acest motiv, preşedintele Sfatului Ţării îl invocă şi în scrisoarea din 29 aprilie 1918 adresată Mitropolitului Moldovei Pimen:

„Confidenţial

Î.P.S. Pimen,

Mitropolitul Moldovei

Iaşi

Am avut o conversaţie cu P.S. Arhiepiscopul Atanasie, întors din Moscova. Mâine plec la Iaşi şi voi avea onoarea să raportez Î.P.S.-Voastre această conversaţie. Deocamdată Vă aduc la cunoştinţă ce mi-a afirmat că trebuie să pomenească în biserici pe Patriarhul Moscovei, până ce nu va fi dezlegat. I-am spus că socot lucrul acesta inadmisibil. Mi-a răspuns că ar trebui ca Î.P.S.–Voastră să comunicaţi Patriarhului alipirea eparhiei basarabene la biserica română. Îmi permit să-mi exprim părerea, ca-ţi putea telegrafia această comunicare la Moscova şi a aduce faptul la cunoştinţă arhiepiscopului, spre confirmare, dezlegându-l astfel Î.P.V.

Primiţi omagiile mele filiale.

C. Stere

Preşedintele Sfatului Ţării”.

Chiar dacă n-a avut alte contribuţii la prosperarea bisericii, chiar dacă n-a pomenit în opera lui literară despre rolul bisericii ca unul pozitiv în evoluţia omenirii, prin această decizie politică, Constantin Stere va rămâne în istoria Bisericii basarabene ca un personaj care a reparat o mare nedreptate.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus