Timpul.md

Editorial 2 Septembrie 2014 | 07:55

Când soldații lui Putin pornesc spre Chișinău, „Adevărul” românesc din Moldova... moare cu zile

Aflu că redactorul-șef al „Adevărul” Moldova și-a dat demisia pentru că nu poate urmări cum „ziarul este lăsat să moară cu zile”. 

(Publicația a intrat în insolvență neputând să-și plătească datoriile de 28 488 dolari SUA, 18 787 euro, 592 419 MDL şi 5 178 098 RON, dintre care 22 110 MDL faţă de bugetul public naţional).

Nu este prima afacere românească de presă care se încheie astfel la Chișinău. A mai fost „Jurnalul Național - ediția de Chișinău” lansată cu mult tam-tam în 2000. Apoi a mai fost și „Gazeta românească” lansată în 2001. Ambele publicații au terminat-o la fel: cu scandal și …insolvență. Acum a venit rândul Adevărului Moldova.

Despre morți ori nimic, ori numai de bine. De bine nu prea am ce spune, iar să nu zic chiar nimic tot nu se poate, fiindcă există unele detalii ce țin de lansarea acestui ziar în toamna lui 2010 care trebuie evocate sub semnul pilduirii.

Adevărul Moldova s-a lansat cu un atac urât de tot la adresa TIMPULUI, primul ei redactor-șef (basarabeanul Aureliu Cornescu) afirmând că „un ziar-„amiral” (era vorba de TIMPUL) ar fi „naufragiat lamentabil”. Am răspuns atunci acestui atac cu un editorial („Ziarul Adevărul de București” spune minciuni”) din care citez doar finalul: „Cotidianul TIMPUL a fost singura şi unica publicaţie din Moldova care a salutat lansarea la Chişinău a ziarului bucureştean „Adevărul”. Drept „mulţumire”, în chiar primul număr am fost atacaţi foarte urât de redactorul-şef adjunct al acestuia, basarabeanul Aurel Cornescu, care insinua (sugerând clar că e vorba de TIMPUL) că există „un ziar-„amiral” care „a naufragiat lamentabil”!? În primul rând, vrabia mălai visează, iar Cornescu - dispariţia concurenţilor. În al doilea rând, de unde această bucurie idioată (dacă ar fi adevărat!) legată de dispariţia „lamentabilă” a unui ziar de limbă română de la Chişinău?! Şi nu am înţeles - acesta este punctul personal de vedere al lui Cornescu sau punctul oficial de vedere al patronilor săi de la Bucureşti?
...Aceştia suntem noi şi în zadar ne deplângem destinul. Noi, românii, nu încăpem unii de alţii. Şi cum să nu-i invidiezi pe ruşi?!. Nu ţin minte vreun caz când la Chişinău, lansându-se un produs rusesc, cei de la Moscova să-şi atace „concurenţii locali”. Ruşii de la Moscova, când se lansează în Moldova, indiferent despre ce fel de business e vorba, îi tratează pe ruşii de aici ca pe fraţi şi parteneri, nu ca pe concurenţi, nu-i consideră neperformanţi şi rămaşi în urmă, nu se bucură şi nu visează (ca Cornescu sau patronii lui de la Bucureşti) ca afacerile fraţilor de la Chişinău să „naufragieze lamentabil”.

În rest, toate-s bune, nu intru în următorul an supărat pe nimeni, le doresc colegilor din presă un an bun, cu salarii bune, cu cititori fideli câtă frunză şi iarbă, iar instituţiilor la care sunt angajaţi - să nu „naufragieze lamentabil”, ci, dimpotrivă, să meargă înainte, ca nişte spărgătoare de gheaţă atomice”.

Un cunoscut blogger, referindu-se la acest atac al Adevărului Moldova scria: „Domnule Cornescu, pe lângă ranchiunos mai sunteţi şi un pic ipocrit. O să vă explic de ce. În editorial relataţi povestea unei nunţi din Rezina, orăşel de pe malul Nistrului. Spuneţi: “În Râbniţa, oraşul situat vizavi pe hartă, secesioniştii transnistreni ţin ţevile „kalaşnikoavelor” îndreptate spre Basarabia. [...]În momentul oferirii banilor pentru tinerii însurăţei, conform obiceiului, invitaţii au dreptul la o melodie. La un moment dat, un mesean a cerut “Treceţi batalioane române Carpaţii”. Spre surprinderea mea, oamenii au cântat cu înflăcărare strofele celebrului imn patriotic. Câtă vreme la Rezina, ultimul hotar al latinităţii, se cântă la petreceri “Treceţi batalioane române Carpaţii”, apariţia ziarului “Adevărul” în Republica Moldova are un rost. În secolul 21, “batalioanele române” sunt cuvintele adevărului, „înregimentate” în ziare şi cărţi, care trec nu munții, ci Prutul.” Frumos spus. Extrem de plăcut auzului multor patrioţi, bla, bla, bla. În realitate, însă, Adevărul are maşini cu numere de Transnistria. Da. Aici se termină patriotismul, promovarea latinităţii. La nişte numere de înmatriculare”.

Nu mă bucur că Adevărul Moldova a „naufragiat lamentabil”, dar nici nu mă îneacă plânsul. (Ce urme a lăsat el în presa românească de la Chișinău?!). Mă bucur că atunci, în toamna lui 2010, când s-a lansat această publicație, TIMPUL a rezistat. Și n-a fost simplu, fiindcă Adevărul Moldova a dezechilibrat piața salariilor în presa de la noi prin politica lui de dumping, le-a oferit noilor angajați salarii la care nici nu puteau visa jurnaliștii „obișnuiți” de la ziarele „obișnuite” din Chișinău… Precum vedeți, chestiunea mai are un aspect, foarte sensibil, legat (nu numai de …patriotism și de numere de Transnistria), ci de fenomenul mercenariatului în presă.

E trist când un ziar „naufragiază lamentabil”, dar e de o mie de ori e mai trist când naufragiază lamentabil un ziar românesc, anume în aceste timpuri grele, când spațiul informațional „național” din RM e controlat total de ruși, iar soldații lui Putin își trag în grabă ciubotele spre a porni spre Odessa, iar de acolo, spre Chișinău.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus