Timpul.md

Actualitate 5 Martie 2015 | 14:19

Coreea de Nord susține că agresiunea asupra ambasadorului american la Seul este o "pedeapsă meritată"

Coreea de Nord a salutat agresiunea asupra ambasadorului american la Seul, care a fost rănit cu o armă albă de către un militant naționalist. 

Coreea de Nord a susținut că aceasta este o "pedeapsă meritată" într-un moment în care Coreea de Sud și SUA desfășoară manevre militare comune, relatează AFP.

"O pedeapsă meritată pentru războinicii de americani", a titrat agenția oficială KCNA, la câteva ore după agresiune, percepută de către regimul de la Phenian drept 'un act de rezistență' față de prezența americană în Peninsula Coreeană.

Ambasadorul american în Coreea de Sud, Mark Lippert, a fost rănit joi la Seul cu o armă albă de un naționalist care se opune alianței militare între țara sa și SUA.

Președintele american Barack Obama l-a sunat pe ambasador pentru a-i ura 'însănătoșire grabnică', a precizat Bernadette Meehan, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională (NSC), în timp ce Departamentul de Stat a condamnat cu 'fermitate' atacul, considerându-l un 'act de violență'.

La acest post din luna octombrie 2014, diplomatul în vârstă de 42 de ani a fost operat cu succes la două tăieturi profunde la obraz și la mâna dreaptă și se află în stare stabilă, au indicat medicii chirurgi. El va rămâne două sau trei zile sub observație la spital.

"Sunt bine și am un moral bun!", a dat asigurări Mark Lippert pe contul său de Twitter după operație.

Atacatorul, înarmat cu un cuțit de bucătărie de circa 25 de centimetri, s-a aruncat asupra lui în debutul unei reuniuni la Institutul Cultural Sejong, în centrul capitalei Seul.

Poliția l-a identificat pe suspect ca fiind Kim Ki-Jong, un bărbat de 55 de ani condamnat după ce a aruncat cu o piatră asupra ambasadorului Japoniei la Seul în 2010.

"Este în arest și încercăm să aflăm care a fost mobilul atacului", a indicat șeful poliției locale însărcinat cu ancheta, Yoon Myung-Soon.

În imaginile video de după atac, se vede cum ambasadorul este scos repede din imobil. El ținea o mână pe obrazul drept însângerat, în timp ce cealaltă mână, de asemenea plină de sânge, purta de asemenea urma unei răni.

Președinta sud-coreeană Park Geun-Hye a denunțat agresiunea, considerând-o un atac la alianța militară dintre Coreea de Sud și SUA.

Membrii serviciilor de securitate și polițiștii s-au năpustit asupra atacatorului, care purta haine coreene tradiționale și, în timpul atacului, a strigat un slogan împotriva războiului și pentru reunificarea Peninsulei Coreene.

Bărbatul conducea o mișcare naționalistă care organiza cu regularitate manifestații împotriva pretențiilor teritoriale ale Japoniei asupra unui grup de insule controlate de Coreea de Sud, notează AFP.

El avea și un blog pe care s-a exprimat în această săptămână împotriva manevrelor militare între Coreea de Sud și SUA care tocmai au început, susținând că acestea fac imposibilă reluarea dialogului intercoreean.

Aceste ample exerciții desfășurate anual de Coreea de Sud și SUA stârnesc invariabil reacții violente din partea Coreii de Nord.

Peste 30.000 de militari americani sunt staționați în permanență în Coreea de Sud, iar SUA asigură comandamentul operațional în caz de conflict cu Coreea de Nord.

În timp ce era dus la spital pentru a primi îngrijiri din cauza unei dureri la gleznă, agresorul a declarat presei că și-a pregătit de zece zile atacul.

Potrivit unor surse ale serviciile secrete sud-coreene, citate de agenția Yonhap, bărbatul s-a deplasat în șase rânduri în Coreea de Nord între 2006 și 2007. El a încercat de asemenea să ridice la Seul un monument în memoria liderului nord-coreean Kim Jong-il după moartea acestuia în 2011.

Sursa: Agerpres.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus