Timpul.md

Actualitate 26 Martie 2020 | 17:09

CORONAVIRUS: Belgia respinge solicitări ale ITALIEI şi OLANDEI de a prelua pacienţi infectați

 Belgia a anunţat joi că nu va accepta pacienţi cu coronavirus din alte ţări, în urma unor solicitări în acest sens venite din partea Italiei şi Olandei, până când nu se depăşeşte vârful epidemiei de COVID-19 şi nu va mai exista pericolul saturării spitalelor belgiene,  relatează joi agenţia EFE.

Spitalele belgiene încă au o marjă, dar se tem că în curând vor ajunge la saturare în urma creşterii numărului cazurilor de infectare cu coronavirus şi al pacienţilor care au nevoie de terapie intensivă, au explicat surse din cadrul guvernului belgian.

''Dacă la un moment dat ne vor lipsi paturi de spital şi vom fi acceptat cereri din străinătate, cu greu vom putea explica acest lucru'' rezidenţilor din Belgia, remarcă una dintre aceste surse pentru cotidianul De Tijd.

Totuşi, dacă Belgia - care şi-a închis graniţele şi se învecinează cu Franţa, Olanda, Germania şi Luxemburg - va atinge vârful epidemiei înaintea altor ţări, atunci va putea oferi paturi de spital pacienţilor din alte ţări în funcţie de posibilităţile sistemului ei medical, adaugă sursele guvernamentale belgiene.

Belgia avea joi confirmate 6.235 de cazuri de COVID-19, cu 1.298 mai multe faţă de ziua anterioară, în timp ce numărul deceselor a crescut cu 42, ajungând la 220.  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus