Timpul.md

Actualitate 15 Martie 2020 | 19:54

Coronavirus în lume. Ce alte motive au germanii să închidă parțial frontierele / Precizările guvernului federal

 

Granițele Germaniei spre vest și sud nu vor mai fi accesibile pentru toată lumea, începând de luni, potrivit informațiilor agenției de presă germană dpa, obținute duminică din surse guvernamentale. Guvernul federal intenționează să organizeze controale mai stricte la granițele sale cu Franța, Austria și Elveția, de la 8:00 a.m., luni dimineață. Motivul este virusul Corona, dar nu numai.

Măsura vizează în primul rând circulația persoanelor, în timp ce circulația mărfurilor ar urma să se deruleze, în continuare, fără restricții. Navetiștii peste granițele germane, ca și cetățenii germani din străinătate, nu vor fi afectați de actuala restricție.

Contextul acestor măsuri nu este numai prevenirea răspândirii virusului Corona, ci și o încercare de a împiedica străinii, să facă cumpărături fără limite, pe teritoriul Germaniei.

Cumpărăturile din vecinătatea frontierelor germane cu țările sus-numite, au dus deja la probleme de aprovizionare. Acesta este motivul pentru care acum se impun atât controale mai stricte, cât și interziceri de intrare în țară. Ministrul federal de interne, Horst Seehofer, va oferi detalii în această seară, la o conferință de presă.

Cancelarul Angela Merkel, prim-ministrul Bavariei, Markus Söder, ministrul federal de interne, Horst Seehofer, premierul landului Baden-Württemberg, Winfried Kretschmann, prim-ministrul din Saarland, Tobias Hansund, și premierul landului Renania-Palatinat, Armin Laschet, au fost de acord cu aceste măsuri.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus