Cultură

Cred în izbânda LIMBII ROMÂNE!

De fiecare data regret atunci când întâlnesc oameni, care sunt atât de tare manipulați, încât nu-și dau seama de „păcatul” pe care îl poartă prin atitudinea lor greșită față de limba țării, din care fac parte. Vreau să evoc două istorii, care m-au făcut să mă situez pe poziția unui promotor militant al limbii române.
S-a întâmplat ca în avionul cu ruta Chisinau-Roma să mă aflu alături de o doamnă necunoscută, Victoria, care era cu fiica sa, Valeria, și care locuiau de 20 de ani în Italia. Valeria, năcută la Roma, era elevă în clasa a treia și vorbea – ca, de altfel, și mama ei -, o italiană perfectă. Ambele vizitaseră parinții si buneii în orășelul Strășeni. Am întrebat-o pe Valeria câte limbi cunoaște. Mi-a zis că vorbește italiana și modoveneasca. „Dar de ce a doua limbă o numești „moldovenescă?”, o întreb, de curiozitate. Aici intervine mama Valeriei cu opinia precum că o limbă anumită trebuie să poarte numele țării respective. „Așa este patriotic, argumentează dânsa, or cetățenii iubesc într-o mai mare măsură țara și limba, care-i poartă numele. Astfel, ei o învață cu seriozitate și o vorbesc cu dragoste și convingere. De exemplu, continuă mama fetei, în Italia limba se numește italiană, în Germania – germană, în Rusia – rusă etc.” La rândul meu, o întreb: „Ați făcut studii universitare?”. „Da, îmi răspunse, am făcut 5 ani la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, facultatea de istorie”. „Vai, mi-am zis în sinea mea, este destul de tentant să continui discuția cu un specialist pregătit la o universitate moldovenesacă, mai ales într-un domeniu, care urmează să educe patriotismul și dragostea pentru patrie, pentru adevărurile științifice despre Republica Moldova și pentru atributele ei naționale”. Însă Victoriei i-am răspuns: „Dar există țări, unde numele lor nu coresund cu denumirea limbii, în care se vorbește. De exemplu, în Austria limba țării este germana, în SUA – engleza, în Mexic – spaniola, în Brazilia – portugheza, în Canada – engleza și franceza, în Elveția – germana, franceza, italiana și retoromana etc.” Victoria a acceptat această abordare, dar a concretizat că în Constituția noastră ar trebui scris „limba moldoveeniască, identică cu limba română”. Căci în multe sate se vorbește moldovenește, iar în școli se învață româna”, argumentaseră ea. În rezultat, am râmas mirat de atitudinea în cauză și de naivitatea în problema limbii a unui conațional cu studii superioare.

Iată cel de-al doilea caz. La o revenire din Spania, am întâlnit o familie din Moldova de etnie ucraineană, care vorbea doar în rusă și în spaniolă. Aveau doi copii de vârstă școlară, care la fel vorbeau perfect spaniola și rusa. Copiii, născuți în Spania, nu cunoșteau nici ucraineana, nici româna. „Dar de ce nu-i învățați limba statului, unde s-au născut părinții și buneii acestor copii?”, îi întreb, atent. „Pentru ce?, ripostează mama copiilor. Nu este necesar acest lucru, deoarece nu le va fi de folos la nimic”. „Cum așa?”, m-am mirat și de data aceasta în sinea mea. Explicația părinților a fost foarte simplă și clară, în viziunea lor, însă ofensatoare pentru mine, purtătorul limbii poporului, unde m-am născut și trăiesc. Iar mama contiunua să specifice: „La orice magazin sau oficiu din Moldova, dacă te adresezi în rusă, toți îți răspund în această limbă. Am încercat nu o singură dată să mă adresez în română, pe care o vorbesc cu un oarecare accent. Dar în acest caz moldovenii trec imediat la limba rusă. După părerea noastră, 100% de moldoveni vorbesc rusa și poate doar 50-60% alolingvi nu cunosc limba română sau moldovenesacă. La ce bun, atunci, să-i învățăm pe copiii noștri limba statului moldav, dacă ea nu prea este necesară în relațiile de comunicare în însăși Moșdova?”, încheiaseră mama copiilor.

Aceste istorii, cu regret, nu sunt unice și astăzi, după treizeci de ani de la trecerea limbii noastre la grafia latină. După cum afirmă mulți cetățenii ai noștri, plecați peste hotare, în Moldova nu există o politică de stat consecventă cu privire la confirmarea, stimularea și promovarea limbii de stat în comunicarea interetnică. Sperăm că majoritatea parlamentară de astăzi, care urmează să guverneze în următorii ani, va resolva această problemă. Or soluția este simplă și despre ea vorbește majoritatea populației. Acest lucru va stopa, poate, odată și pentru totdeauna separatismul etnic, la baza căruia se află acest concept nociv.
Începând cu anul 2004, când fusesem ales preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, am fost întrebat în repetate rânduri: „De ce Academia nu-şi spune cuvântul ferm cu privire la limba română?” „Dar de ce ar trebui s-o facă de fiecare dată?” întrebam eu, la rându-mi. „La ce bun să revii continuu asupra unui adevăr indubitabil, dacă în anul 1996 Adunarea Generală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, prin declaraţia sa, a afirmat categoric: „Opinia specialiştilor filologi din Republică (aprobată prin Hotărârea Prezidiului AŞM din 9.09.1994) şi de peste hotare este următoarea: denumirea corect-obiectivă, adică argumentată științific, a limbii de stat a Republicii Moldova este limba română”. Menționez că Constituția RM a fost aprobată de parlament pe data 29.07.1994
Din acele timpuri și până în ziua de astăzi poziţia Academiei de Ştiinţe a rămas fermă şi neschimbată.

În decizia Curții Constituţionale din 2013 se constată că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, care prevede că limba de stat este româna, prevalează în raport cu Constituţia şi face corp comun cu Legea Supremă.

În 2021 Curtea Constituțională a pus punct la disputa, legată de statutul special al unei limbi minoritare ca limbă de comunicare pe teritoriul Republicii Moldova –”Limba unei minorități nu poate fi impusă altor minorități”.

Istoriile pe care le-am adus vorbesc cu prisosință despre necesitatea și importanța continuării discuției asupra adevărului cu privire la problema limbii noastre. În anul 2005 am lansat o iniţiativă, devenită deja tradiție – a rosti prelegeri academice de Ziua Limbii Române într-o şedinţă festivă a Adunării AŞM. Discursurile ținute au tălmăcit fenomenul limbii ca pe unul inerent al dezvoltării spirituale a unui popor, a reprezentat nu numai un consistent material ştiinţific, ci şi un indiscutabil suport didactic, deschizător de noi orizonturi educaţionale. În acest scop, în anul 2016 a fost luată decizia de a consacra un număr al revistei științifice „Akademos”, care a întrunit aceste comunicări, pentru a-l pune la dispoziţia instituțiilor de învățământ, bibliotecilor publice și a populației RM.
Cu regret, nu reuşise să conferențieze în aula Academiei de Ziua Limbii Române academicianul Nicolae Corlăteanu, savant notoriu, patriarhul lingvisticii româneşti de dincoace de Prut. Testamentul său a fost dat citirii de către membrul corespondent al Academiei, profesorul Anatol Ciobanu.

”Eu cred, cred sincer în izbânda limbii române şi a neamului românesc!”, a încheiat testamentul său acad. N. Corlătenu și a mai adăgat: ”Dixi et salvavi animam meam! – Am spus și mi-am salvat sufletul!”

Acad. Gheorghe Duca, Președintele AȘM în perioada 2004-2018.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *