Eveniment

Creştinii ortodocşi de rit vechi îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Aceasta este ultima mare sărbătoare înainte de Postul Naşterii Domnului, care începe pe 28 noiembrie. Parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Chişinău, Petru Storoja, a spus că în această zi creştinii sunt aşteptaţi la biserică pentru rugăciune, în special cei care poartă numele Sfinţilor Arhangheli şi cei care prăznuiesc hramul casei în această zi.

Arhanghelii Mihail şi Gavril fac parte din ceata îngerilor care sunt apropiaţi şi slujitori oamenilor. Arhanghelul Mihail este cunoscut drept căpetenie a oştirilor cereşti. Este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-au luptat pentru adevăr. Iar Arhanghelul Gavril este considerat mesagerul veştilor bune. El a vestit naşterea Fecioarei Maria. Din slavonă, Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”, iar Gavril înseamnă „bărbat-Dumnezeu”. Cuvântul Arhanghel înseamnă înger.

Se crede că la originea sărbătorii, care datează din secolul al V-a, a stat sfinţirea unei biserici, închinată Sf. Arhanghel Mihail de împăratul roman Arcadicus din Constantinopol (395-408). Ulterior, în calendare a fost pomenit şi Sf. Arhanghel Gavril şi sărbătoarea s-a extins la tot soborul îngerilor.

În Moldova peste 79 de mii de persoane poartă numele Mihail şi 1064 de persoane poartă numele Gavril.

Creştinii ortodocşi care respectă sărbătorile bisericeşti conform calendarului nou îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhanghelul Mihail şi Gavril pe 8 noiembrie.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *