Timpul.md

Actualitate 14 Iunie 2019 | 12:27

Criza politică provoacă și o criză a prețurilor

• Ucraina ar putea stabili un control strict și aproape imposibil al circuitului de mărfuri și de persoane din și în R. Moldova • Restricționarea schimburilor de mărfuri se va resimți imediat pe rafturile din magazine, adică în prețuri

Ucraina este extrem de îngrijorată de evoluțiile de la Chișinău, de intervenția brutală a Federației Ruse în treburile interne ale R. Moldova, iar în caz de necesitate va întreprinde toate măsurile pentru a întări securitatea statului și de a nu admite extinderea crizei pe teritoriul său. Acesta este principalul mesaj care vine acum de la vecinul nostru din est. Politicienii, dar și experții ucraineni, sugerează că știu exact ce spun și că vorbesc în cunoștință de cauză. Or, din 2014, Kievul se confruntă cu o ocupație rusească directă a unei părți din teritoriu, dar și cu un război direct cu Rusia în regiunea Donbass.

Prima reacție a Kievului a fost activizarea serviciilor de spionaj și contraspionaj, acțiune anunțată deschis de țara vecină. Un al doilea pas, mult mai radical, ar putea să fie dislocarea la hotarul cu R. Moldova, în special pe segmentul transnistrean, a unor contingente apte de luptă ale armatei ucrainene. Iar o dată cu acestea, stabilirea unui control strict și aproape imposibil al circuitului de mărfuri și de persoane din și în R. Moldova. Imediat, acest lucru va afecta serios schimburile comerciale, în primul rând, cu Ucraina, Belarus, Kazahstan, dar și cu Rusia. În prezent, circa 25% din importuri vin din țările CSI, iar 15% din exporturi sunt direcționate în aceste state.

Prin urmare, restricționarea schimburilor de mărfuri se va resimți imediat pe rafturile din magazine. În primul rând, vor crește costurile de import, cheltuieli care vor fi puse în prețuri. De asemenea, unele categorii de mărfuri mai ieftine care vin din Ucraina și Belarus vor fi înlocuite cu produse similare din alte state, inclusiv din UE, dar care sunt mult mai scumpe. De asemenea, ar putea să crească prețurile și la produsele moldovenești care sunt fabricate cu utilizarea materiei prime importate din țările CSI.

Prin urmare, criza politică ar putea să provoace și o importantă criză a prețurilor. Or, pe lângă probleme din comerțul exterior, am putea asista și la o devalorizare mai rapidă (deja există unele semnale pe piață) a leului moldovenesc, dar și a accelerării inflației, adică prețurile vor crește mult mai repede, iar puterea de cumpărare a salariilor va scădea proporțional.


 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus