Cultură

Crucea Caraiman a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan

În 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 m, era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană. În timp, imaginea acestui monument unic în Europa prin amplasament şi prin dimensiuni a devenit extrem de cunoscută. Istoria „Crucii“ nu e însă atât de clară, numeroase aspecte aflându-se încă sub semnul întrebării.

Însuşi numele sub care a rămas cunoscut în memoria colectivă acest simbol al arhitecturii şi tehnicii mondiale din prima jumătate a secolului XX dă naştere unei controverse. Studiind documentele de arhivă şi lucrările publicate de-a lungul celor 82 de ani care au trecut de la inaugurarea monumentului, cercetătorul descoperă nu mai puţin de trei titulaturi diferite.

Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“.

Comuniştii au vrut să-i secţioneze braţele. Neglijată aproape complet de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, ameninţată chiar cu dispariţia (spre sfârşitul deceniului patru al secolului trecut au existat chiar voci care au cerut secţionarea braţelor laterale ale monumentului şi montarea unei stele roşii în vârful coloanei metalice),

sursa: historia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *