Timpul.md

Actualitate 13 August 2020 | 09:50

CT Popescu, Cristi Puiu și jurnalismul în cheie moral corectă de pe malurile Dâmboviței

Intoleranța agresivă față de orice puncte de vedere contrare evidențiată și de linșajul mediatic la care a fost supus regizorul Cristi Puiu sunt semne ale unei îngrijorătoare degradări sociale.

O intervenție de 3:37 minute a regizorului Cristi Puiuînaintea avanpremierei ultimului său film, „Malmkrog”, proiectat în aer liber la TIFF Cluj, în care a spus, între altele, că este inuman să fii nevoit să vizionezi un film de 200 de minute cu masca pe figură, a provocat o adevărată furtună în spațiul public, inflamând spiritele și în mass-media, și pe rețelele sociale. S-a grăbit să reacționeze, de o manieră inchizitorială, cine altul decât CT Popescu, care de multă vreme practică la București un discurs care iată, putem fi mândri de asta, este în deplin sincronism, cel puțin ca ton, cu noul „jurnalism în cheie moral corectă” promovat intens la New York Times. Este un semn că „newspeak”-ul, limbajul imaginat de Orwell în „1984”, adică ceea ce numim astăzi „corectitudine politică”, are bune șanse să prindă rădăcini și la noi.

Dl Puiu a făcut o măgărie agitatorică menită să-i promoveze filmul– s-a dezlănțuit CT Popescu la Digi24, înfierându-l aspru nu doar pe regizor, ci și pe cei din public care l-au aplaudat, în loc să-l huiduie cum s-ar fi cuvenit, pe care i-a descris drept niște „hominizi cretini sau ticăloși”. În acest gen de judecată maniheistă, în fapt un arogant proces de intenție, orice părere legată de pandemie care diferă de a sa, care se întâmplă să coincidă matematic cu cea a autorităților, este ori tâmpă, ori interesată. Nu se poate nicidecum altfel. Însă diatriba nu se oprește aici. După ce a ținut să precizeze că „ar trebui să alăture și calificativul „nesimțit” la ceea ce a făcut dl Puiu”, îl acuză pe regizor, care ar fi transmis public nici mai mult, nici mai puțin decât un „îndemn la revoluție” atunci când a spus că „au fost niște oameni indisciplinați în '89 care au spus NU dictaturii, de aceea puteți acum să vedeți filme la TIFF”.

Imediat, am asistat la o multiplicare mediatică de tip epidemic, ca să fim în ton cu vremurile, a discursului inchizitorial al lui CT Popescu. Mass-media s-a întrecut în a reda conștiincios înfierarea expusă la Digi24. „Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îl consideră „agitator” pe cineastul Cristi Puiu, care nu este de acord cu purtarea măştii în aer liber”, titrează, de pildă, Adevărul. „CTP, umilință cruntă pentru Cristi Puiu: Ar trebui să-l consider idiot”, se grăbesc să ne informeze ProTV și Capital. Și pe Facebook, criticile au curs val. Unii, care până de curând vorbeau despre el cu admirație ca despre un reprezentant de frunte al cinematografiei autohtone, care prin premiile luate la marile festivaluri internaționale, prin invitațiile primite de a face parte din jurii prestigioase (chiar în acest moment este nominalizat în juriul Festivalului de la Veneția) ne face cinste, face să se vorbească despre România, regretă acum astfel de rătăciri. De fapt, zic ei, nici filmele sale nu sunt cine știe ce.

Dar cum e cu îndemnul la o nouă revoluție? Oricine își dă osteneala să urmărească

videoclipul de 3 minute și jumătate poate constata că Cristi Puiu nu a făcut niciun fel de îndemn la revoluție. Nici măcar nu a îndemnat pe nimeni să nu poarte mască. A spus, de altfel, că și el poartă mască în spații închise și că încearcă să păstreze, disciplinat, distanța socială. A criticat doar maniera arogantă, în opinia sa, în care autoritățile gestionează comunicarea cu populația și unele măsuri excesive. A făcut în același timp un apel la păstrarea unui sănătos spirit critic pentru a împiedica derapajele în ceea ce privește restricțiile de care orice guvernare este tentată, sub flamura „binelui comun”. Putem fi sau nu de acord, desigur, cu felul în care el vede lucrurile, dar asta este foarte departe de îndemnul la revoluție inventat pentru a da o dimensiune eroică luptei cu astfel de „negaționiști” periculoși.

Avertismentul lui Cristi Puiu însă nu ar trebui deloc ignorat. Dacă îi dăm la o parte pe cei care neagă, pur și simplu, prostește, însăși existența coronavirusului și sunt împotriva unor măsuri elementare de igienă sanitară, există un evantai relativ larg de păreri privind maniera în care trebuie gestionată criza provocată de pandemie, în plan medical și economic. În ciuda pretenției multor guverne că acționează în conformitate cu „recomandările experților”, a „științei în materie”, în realitate lucrurile sunt mult mai neclare și confuze. De fapt, nu există nicidecum certitudini. Sunt multe necunoscute, estimările și recomandările „experților” s-au schimbat permanent, adesea la 180 de grade. Modelele epidemiologice care prevedeau milioane de morți s-au dovedit, din fericire, eronate. În faza inițială, purtarea măștilor a fost denunțată ca fiind ineficientă, dacă nu chiar contraproductivă, pentru personalul nemedical. Apoi, a devenit obligatorie. Dar semnele de întrebare nu se opresc aici. Care este adevărata rată a mortalității? Câți mor având COVID-19 și câți mor de COVID-19? Care este distanța socială sigură? Cât de contagios este virusul? Ce procent de purtători sunt asimptomatici?

De aceea raportarea la „știință” nu trebuie ignorată, dar nici nu trebuie tratată ca un extras din sfânta scriptură. Mai ales în cazul politicienilor care, și la noi, și prin alte părți, au făcut din pandemie un teren de confruntare politică. Ce este îngrijorătoare, ca și în cazul unei alte chestiuni tratate „științific” de o manieră pregnant ideologică, e vorba de schimbările climatice, e maniera virulent agresivă în care sunt expediate în derizoriu, sau sunt blocate, orice opinii care diverg de la linia oficială în materie. În Statele Unite, de pildă, Google, Facebook și Twitter au blocat sau au șters postări cu intervenții în care, colective de doctori, nu oameni de pe stradă, formulau puncte de vedere diferite de cele oficiale privind chestiuni ca izolarea la domiciliu sau revenirea copiilor la școală. Este un tip de comportament care, lăsat nesancționat, așa cum spune și Cristi Puiu, ne poate întoarce în timp la vremuri nu tocmai fericite. De altfel, este ironic că majoritatea covârșitoare a celor mai aprigi apărători ai „științei”, gata să-i taxeze imediat pe cei care le contrazic părerile drept „ignoranți”, adepți ai „obscurantismului”, sunt oameni care nu au habar nici măcar de legile elementare ale fizicii, oameni care nu au nici cea mai mică idee că în cazul unor fenomene atât de complexe ca epidemiile, proiecțiile demografice sau climatul modelele sunt extrem de imprecise. Dovadă că practic niciuna dintre predicțiile catastrofale în materie de schimbări climatice făcute în ultimele decenii nu s-a împlinit.

În fond, distanța dintre avertismentele și recomandările firești de care trebuie să ții cont într-o astfel de pandemie și cultivarea unei adevărate isterii, cu precădere în mass-media, nu este foarte mare. Se poate trece ușor peste linia roșie cu consecințe în plan social potențial grave pe termen lung. Într-o dezbatere alături de Francis Fukuyama, găzduită recent de revista The American Interest, prilejuită de lansarea ultimei sale cărți, The Virus In The Age of Madness, filosoful francez Bernard-Henry Levy cita un celebru medic german de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care spunea că „o epidemie este un fenomen social cu unele aspecte medicale”. Ce trebuie să înțelegem de aici e că nu putem lua decizii urmând exclusiv recomandări medicale, acestea trebuie să fie doar o parte a unei analize complexe care să ia în calcul impactul economic, social, politic, chiar geopolitic, dacă ne raportăm la momentul actual cu mari mutații de așteptat pe această direcție.

Pe de altă parte, un fenomen atât de complex nu trebuie tratat dogmatic ci, din contra, de o manieră care să permită exprimarea deschisă a diferitelor puncte de vedere. De pildă, într-un interviu recent acordat publicației The Stanford Daily Michael Levitt, profesor de biologie structurală la Universitatea Stanford, laureat al Premiului Nobel, se pronunță categoric împotriva izolării generalizate, pe care o consideră o „metodă medievală primitivă”, împotriva închiderii școlilor și, în general, împotriva măsurilor extreme care provoacă enorme daune economice. El denunță și isteria întreținută de mass-media în Statele Unite, pentru că mass-media predominant de stânga încearcă să utilizeze criza provocată de pandemie electoral, împotriva lui Donald Trump, aproape ignorând impactul social, economic și geopolitic. „Un lucru pe care l-am găsit deranjant”, spune Michael Levitt, „a fost că The New York Times a ieșit cu o primă pagină în care au tipărit numele primelor o sută de mii de victime ale COVID-19. Dar câți dintre acei oameni au murit din multe alte motive? 90% din persoanele care au murit de COVID-19 aveau probleme cardiace, probleme pulmonare și alte afecțiuni”.

Până la urmă, fondul problemei nu este dacă suntem sau nu de acord cu Cristi Puiu. Fiecare este liber să aibă părerea lui. Însă nimic din cele spuse de el la Cluj nu justifică isteria creată și jignirile la care a fost supus ulterior în mass-media sau pe rețelele sociale. În jurnalism, dar și în viața de zi cu zi, intoleranța agresivă, absența îndoielii și a spiritului critic sunt semne ale unei îngrijorătoare degradări sociale. După cum remarca Teodor Baconschi, într-o postare pe Facebook pe același subiect, „e degradant felul în care numeroși compatrioți – vădit prost-crescuți și schimonosiți de resentimente obscure – mânjesc cu măscări suburbane numele și opera unui artist care le contrazice ideile fixe”.

Alexandru Lăzescu / https://revista22.ro 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus