Cu ce nu se ocupa Biroul Relatii Interetnice

Dl Constantin Tanase a incheiat editorialul O „autoritate administrativa centrala bizara” – Biroul Relatii Interetnice (TIMPUL, 22.09.2009) cu o solicitare absolut fireasca: dorim sa stim cu ce se ocupa acest Birou. Nu stiu, evident, cat de operativ va oferi – daca va oferi – raspuns la aceasta intrebare-doleanta (nu numai a dlui Tanase) sefa acestei institutii de stat, dna Olga Goncearova – raspuns, din care publicul larg sa afle cu ce se ocupa Biroul Relatii Interetnice (BRI).

Dar invoc aici o mica istorie care marturiseste, chiar cu semnatura mentionatei functionare (ceea ce pot documenta), despre un lucru foarte important de care institutia in cauza nu e preocupata, desi, dupa umila mea parere, tocmai in realizarea, intai de toate, a unei atare activitati si consta menirea existentei sale. Asadar, pe data de 29.05.06 am expediat directorului general al BRI un demers in care propun sa fie initiata o discutie publica in problema insusirii de catre alolingvi a limbii de stat. Iata textul acelui demers, pe care il reproduc cu unele prescurtari:

„Stimata doamna!
Va adresez acest demers in calitatea mea de autor al cartii „Problema acomodarii alolingvilor din Republica Moldova la mediul etnic autohton” (editata in 2004, varianta in limba rusa, si in 2006, varianta in limba romana). In ea mi-am expus viziunea asupra necesitatii si cailor de ajungere la un model – echitabil pentru toti – de convietuire civilizata a celor doua parti ale populatiei Republicii Moldova. Cred, cu siguranta, ca Dumneavoastra personal si functionarii BRI nu sunteti indiferenti fata de aceasta problema. Mai mult, presupun ca V-ati format si o anume atitudine fata de modul cum e tratata ea in cartea mentionata (…)

Din aceste considerente, scopul prezentului meu demers este:

1) De a Va intreba, daca sunteti de acord cu gandul ca ar fi oportuna o discutie in cadrul BRI (…) pe marginea conceptiei fundamentate in lucrarea despre care e vorba.

2) De a Va asigura ca, daca acceptati o astfel de discutie, eu voi fi de acord sa particip…”.
Asteptand in zadar raspunsul mai mult de trei luni, dupa mai multe convorbiri telefonice, cu vorbe de nimic din partea unei secretare, m-am vazut nevoit ca pe 6 septembrie 2006 sa trimit din nou textul demersului, insotindu-l cu urmatorul P.S.: „Repet expedierea demersului din urmatoarele cauze:

1) Desi scrisoarea mea a fost inmanata adresatului inca la 30 mai curent, nu am primit raspuns (el trebuia sa-mi fie expediat in termen nu mai mult de o luna).

2) La 5 septembrie curent, la rugamintea mea de a mi se da legatura telefonica cu directorul BRI, pentru a afla de ce nu mi s-a raspuns, dna secretara-consultant (asa mi s-a prezentat), Ludmila Ivanova, mi-a spus sa revin dupa pauza, motivand prin faptul ca dna Goncearova la acel moment era lipsa.

La reluarea legaturii, dna Ivanova mi-a raspuns ca dna director iarasi nu este in institutie; ca despre raspunsul la adresarea mea dansa, Ivanova, nu-mi poate spune nimic, desi imi promise ca o va intreba pe dna Goncearova; ca, daca doresc sa primesc raspuns, trebuie sa trimit demersul inca o data (!?). Rugamintea mea de a fi primit de dna director in audienta, in afara orarului stabilit, a fost respinsa, desi aceasta rugaminte a fost motivata de neexpedierea de catre BRI a raspunsului in termenul cuvenit.

3) Nefiind sigur ca in ziua de 18 septembrie (cand mi se promisese audienta) dna Goncearova nu va fi impiedicata de ceva ca sa ma primeasca, expediez inca o data textul demersului meu din 29 mai curent si rog foarte mult sa mi se raspunda (…) in termen redus, luand in considerare faptul ca, din vina institutiei in cauza, adresarea e repetata”.

Si iata ca, in sfarsit, am primit un raspuns „urgent”, datat cu 29.09.06, prin care semnatarul ma informa ca „Planul de activitate al Biroului Relatii Interetnice pentru trimestrul IV al anului 2006 nu prevede organizarea intrunirilor pe tema propusa in demersul Dvs. din 6 septembrie curent. Exemplarele cartii …, prezentata de Dvs., au fost remise conducatorilor organizatiilor etnoculturale cu propunerea discutarii acesteia in anul 2005. Pana in prezent nici o propunere … nu a parvenit…”.

Asadar, raspunsul citat demonstreaza clar ca respectivilor functionari de la BRI nu le pasa si nici nu le pasa de solutionarea problemei asigurarii – prin acomodarea alolingvilor la mediul etnic autohton – a conditiilor necesare si minimal suficiente pentru convietuirea civilizata a celor doua parti (romanofona si neromanofona) ale populatiei Republicii Moldova.

Autorii raspunsului s-au barat cu fraza ca planul de activitate al BRI pe trimestrul IV al anului 2006 nu prevedea organizarea intrunirilor pe tema propusa de mine, de parca o atare componenta a planului avea sa cada din cer si nu chiar ei trebuiau sa o includa, avand suficient timp pentru aceasta. Ei afirma ca au propus organizatiilor etnoculturale discutarea cartii mele in 2005 si ca nu au parvenit propuneri. Admitem.

Dar vorba era si este nu atat despre o carte concreta, ci despre preocuparea de gasirea unui model optim de intelegere intre partile amintite ale populatiei republicii. Iar, daca in 2005, asa cum afirma raspunsul, printre conducatorii grupurilor de alolingvi n-au fost doritori sa discute acest ghem de probleme, au devenit oare ele neactuale in anii urmatori? Si inca ceva: daca nu vin propuneri de acest gen de la organizatiile etnoculturale, cine interzice Directiei BIR sa initieze ea insasi discutarea acestor probleme?

Evident, de vina a fost, intr-o oarecare masura, dorinta sau teama de a nu provoca mania sefului pcrm-ist, tot el atunci si presedinte. Desi in ceva la BRI totusi nu i se dadea ascultare. Caci in raspunsul citat autorii opereaza nu cu notiunea etnie (din conceptia asa-zisului stat polietnic), ci cu sintagma – corecta – organizatii etnoculturale. Adica, daca se vroia, se putea. Aceasta vorbeste, o data in plus, ca discutia pe care am propus-o conducerii BRI nu s-a realizat din cauza ca acolo asa ceva nu s-a dorit (oare numai atunci?).

Nu neg nicidecum faptul ca diversele grupuri de populatie alolingva de la noi, pe langa greutatile, cu care de multi ani ne confruntam cu totii, au si multe probleme suplimentare, iar BRI trebuie sa le vina in ajutor. Dar daca aceasta institutie de stat se va eschiva, si pe viitor, de la problemele ce tin de acomodarea alolingvilor la mediul etnic autohton (pentru a desemna schimbarile care urmeaza sa se realizeze in aceasta directie pot fi utilizati, evident, si alti termeni), atunci, la sigur, BRI va necesita o reformare radicala din exterior.

Nicolae Cojocaru,
dr. in filosofie