Actualitate

Cum i-a deschis Bulgaria calea gigantului rus Gazprom către Balcani sub nasul Comisiei Europene

Faptul că Gazprom, gigantul rus din sectorul petrolului şi ga­zel­or, a pus mâna pe conexiuni de gaze cheie aflate de-a lungul gra­niţelor Bulgariei a fost un secret bine păzit până când o in­vestigaţie jurnalistică a Euractiv Bulgaria a dezvăluit acest lucru.

În timp ce instituţiile europene cred că au stabilit regulile corecte pentru liberalizarea pieţei energiei şi o piaţă a gazelor competitivă, Gazprom a întors situaţia în favoarea sa prin preluarea controlului asupra pieţei bulgare, deschizându-şi astfel calea către întreaga regiune a Balcanilor.

Prelungirea gazoductului rusesc Turkish Stream prin Bulgaria, denumită „Balkan Stream“ de către premierul Boiko Borissov şi categorisită în mod fals drept o extensie a re­ţelei naţionale de transport al gazelor, este doar vârful unui aisberg observat de americani în momentul în care aceştia au anunţat că vor sancţiona Turkish Stream.

Sub nasul Comisiei Europene, Gazprom a preluat cele mai im­portante puncte de la graniţă ale conductelor bulgare de tran­zit, fără a fi nevoit să plătească miliarde de euro pentru construcţia acestora şi fără să deţină conductele, ocolind astfel reglementările UE.

Miliardele pentru Balkan Stream sunt furnizate de statul bul­gar, iar preluarea s-a produs prin contracte pe termen lung între Gazprom şi operatorul bulgar de stat Bulgartransgaz. Aproape 100% din gazele Bulgariei sunt importate. Im­porturile şi exporturile de gaze naturale depind de ca­pacitatea a 7 puncte de intrare şi ieşire din Bulgaria.

O analiză a capacităţilor pe termen lung rezervate până acum arată că Gazprom deţine controlul asupra tuturor punc­telor cheie de ieşire în direcţia Turciei, Greciei şi Ma­cedoniei de Nord, cât şi a Serbiei.

Experţii s-au declarat deja consternaţi de faptul că Balkan Stream este considerat drept „dezvoltare a reţelei naţionale de transport de gaze a Bulgariei pentru că proiectul este un gazoduct de tranzit tipic. Dacă Balkan Stream ar fi fost în interesul Bulgariei, întreaga reţea naţională a ţării ar fi dispus de multe ramuri pentru a ajunge la cât mai multe locuinţe şi consumatori din nordul Bulgariei.

Bulgartransgaz face însă opusul: investeşte într-un gazoduct de tranzit, care este în întregime în serviciul Gazprom ca o continuare a Turkish Stream.

Consecinţele pentru piaţa europeană de gaze sunt severe. Potrivit unor experţi, momentul adevărului va sosi când Balkan Stream va deveni operaţional şi va deveni evident că încalcă directiva europeană din domeniul gazelor, din moment ce Gazprom deţine peste 50% din capacitate.

Decriptând unele message, se poate deduce de ce Bulgaria a fost de acord cu acest model. La o întâlnire cu Borissov din 2018, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că penalitatea datorată suspendării South Stream a fost plătită de Gazprom. Pierderile totale legate de respingerea South Stream se ridică la aproximativ 800 milioane de euro.

În mod oficial, Rusia a absolvit Bulgaria de orice daune în cazul anulării South Stream, care a fost înlocuit de Turkish Stream. Totuşi, faptul că suma de 800 mil. de euro este înregistrată drept pierderi nu înseamnă că aşa stau lucrurile.

Unii experţi spun că Balkan Stream reprezintă calea prin care Bulgaria plăteşte aceste daune. Odată finalizat, proiectul va înclina întreaga piaţă de gaze a Bulgariei şi Balcanilor în favoarea Gazprom.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *