Actualitate

Cum ne schimbăm în timp înfăţişarea: asimetria facială creşte odată cu înaintarea în vârstă

Tehnicile digitale de imagistică 3D arată o creştere subtilă, dar semnificativă a asimetriei faciale, în special în două treimi din faţă, în partea inferioară, scrie Science Daily.

Studiul a fost condus de Helena O.B. Taylor de la Mount Auburn Hospital şi a fost publicat recent în jurnalul Plastic and Reconstructive Surgery. „Corelaţia observată dintre creşterea asimetriei faciale şi vârstă poate fi utilă ca ghid în operaţiile estetice”, au precizat cercetătorii în articol.

Taylor şi colegii săi au realizat imagini detaliate a 191 de voluntari cu vârstele între 4 luni şi 88 de ani. Cercetătorii au calculat apoi gradul de asimetrie între cele două părţi ale feţei. Imagistica digitală le-a permis cercetătorilor să realizeze niveluri foarte subtile de asimetrie, chiar şi de o fracţie dintr-un milimetru.

„Am găsit o corelaţie pozitivă între creşterea în vârstă şi asimetria facială”, au scris cercetătorii. Măsurătorile au arătat o creştere mică dar previzibilă a asimetriei: cu 0,06 mm pentru fiecare deceniu trăit. Asimetria facială nu a variat în funcţie de rasă sau sex.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *