Cum poate profita România de miliardele oferite de Marea Neagră

Marea Neagra a devenit în ultimii 20 ani principalul nod de legătură a livrărilor de ţiţei sau gaze din Rusia, Kazahstan, Azerbaijan sau Iran. Dacă Iranul a avut de suferit din cauza emborgoului impus şi ridicat în 2016, Rusia şi-a redus livrările ca parte a înţelegerii cu OPEC sau a reducerii prezenţei în regiune si prin transferul livrărilor de ţiţei din Marea Neagră către Marea Baltica. Cele două ţări deprinse în 1991 din fosta Uniune Sovietică – Azerbaijan şi Kazahstan -, au continuat să îşi extindă activităţile si prezenţa în regiunea Mării Negre.

Aceste direcţii au fost determinate şi de investiţiile realizate anterior pentru dezvoltarea amplelor perimetre de gaze şi titei din bazinul Mării Caspice – Tengiz şi Kashagan în Kazahstan, respective Shah Deniz şi Azeri-Chirag-Deepwater Gunashli (ACG) în Azerbaijan. Zăcămintele Kashagan si ACG au intrat recent în exploatare, producţia medie actuală fiind de 55.000 de barili/zi pentru ACG şi de 180.000 barili/zi pentru Kashagan.

România, ignorată de ruşi

Din punct de vedere geostrategic, România a fost ignorată de Rusia când a început în 1960 construcţia amplei conducte de aprovizionare cu ţiţei a rafinăriilor din regiune şi din Europa. Un exemplu în acest sens este conducta Prieteniei (Druzhba), una dintre cele mai mari conducte de transport ţiţei din lume, cu o lungime de 4.000 de kilometri, care face legătura legătura între rezervele din Rusia, şi în mică măsură din Kazahstan, şi ţări precum Ucraina, Belarus, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Germania.

Paradoxal, deşi importă mai mult de jumătate din ţiţeiul consumat, România nu se numără printre statele membre ale Uniunii Europene în care riscurile geopolitice pot afecta în mare măsură aprovizionarea cu petrol. România este într-o poziţie privilegiată, având o producţie internă anuală de circa 4,2 milioane tone de ţiţei şi de 11 miliarde metri cubi de gaze naturale. La producţia medie anuală din ultimii ani şi în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor interne de 5% la gaze naturale si titei se poate aprecia că rezervele actuale de ţiţei ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 23 de ani, iar la gaze de aproximativ 14 ani. Rezervele de ţiţei sunt limitate, în condiţiile în care descoperirile din ultimii 30 de ani pot fi catalogate ca modeste. În plus, perspectivele privind evidenţierea de noi rezerve sunt condiţionate de investiţiile în domeniul explorării geologice ale producătorilor autohtoni şi companiilor internaţionale care activează pe teritoriul României, dar şi de evoluţiile internaţionale ale preţului la ţiţei şi produse petroliere.

Totodată, România deţine o poziţie favorabilă la nivel european din perspectiva independenţei de sursele externe de gaze naturale. O direcţie pentru susţinerea producţiei interne ar putea veni din zona perimetrelor de mare adâncime din Marea Neagră, unde explorările realizate de ExxonMobil şi OMV Petrom au evidenţiat rezerve de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Și compania Black Sea Oil and Gas a anunţat la începutul acestui an că a descoperit în Marea Neagra rezerve de 10 – 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar producţia ar putea începe în 2019 şi ar implica investiţii de până la 500 milioane de dolari.

Tranzit pentru resursele din zona Mării Caspice

Totodată, România are o bună infrastructură pentru recepţia ţiţeiului din zona Mării Negre (Oil Terminal, Midia Marine Terminal), dar şi transferul acestuia pe plan intern, către rafinăriile româneşti Petrobrazi Ploieşti, Petrotel Ploieşti, Petromidia Năvodari, dar şi către unităţi din regiune.

Midia Marine Terminal, parte a Grupului KMG Internaţional, operează un terminal plutitor la circa 9 km în largul Mării Negre, cu o capacitate anuală de transfer de 24 milioane tone ţiţei, racordat la parcul de rezervoare ( 480.000 tone) a rafinăriei Petromidia. Cu o capacitate de depozitare ţiţei şi produse petroliere de 1,5 milioane metri cubi, Oil Terminal este cel mai mare operator de produse petroliere lichide din Portul Constanţa, unde deţine o reţea dezvoltată de conducte şi rezervoare de mare capacitate. Tot în Portul Constanţa şi-a anunţat intenţia de a dezvolta un terminal petrolier şi gigantul american Archer Daniels Midland, prin compania Minmetal.

În prezent, sistemul naţional de transport al ţiţeiului prin conducte (3.800 km, 24 de judeţe din România) este folosit la doar o treime din capacitate, ca urmare a reducerii activităţilor desfăşurate de operatorii din industria de petrol din România (în 1990 erau operaţionale 10 rafinării, acum mai sunt doar trei unităţi).

Azerii şi kazahii, interes major pentru M.Neagră

De acest potenţial uriaş pe care îl are România s-au arătat interesate atât Kazahstan cât şi Azerbaijan. Cu o producţie anuală de circa 80 milioane de tone de ţiţei, Kazahstanul este forţat prin creşterea producţiei în perimetriul Tengiz, şi începerea exploatării perimetrului Kashagan să îşi consolideze rutele de export şi implicit, un drum al tranzitului ţiţeiului către Europa. Prin conducta CPC (Caspian Consortium Pipeline) ce face legătura între zăcămintele din vestul Kazahstanului, Rusia si portul de la Marea Neagră – Novorossiysk s-au înregistrat în perioada ianuarie-iunie o majorare cu circa 25% a cantităţilor de ţiţei, până la un nivel de 27,2 milioane de tone. Din această cantitate, peste 90% a provenit din Kazahstan (24,6 milioane tone), iar restul din Rusia.

Rezervele dovedite ale perimetrelor situate în apropierea conductei CPC se ridică la 22 miliarde barili de titei (Tengiz, Kashagan, Karachaganak). În 2016, autorităţile kazahe şi un consorţiu de companii petroliere condus de grupul american Chevron, care include şi KazMunayGas şi Lukoil, au aprobat un plan de investiţii în valoare de 36,8 miliarde de dolari destinat majorării producţiei la câmpul petrolifer Tengiz, de la 27 de milioane de tone pe an în prezent până la 39 milioane tone pe an în 2022. În acelaşi timp, rezervele dovedite de ţiţei ale companiei naţionale de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas (KMG) se ridicau la începutul lui 2016 la peste 800 milioane tone, incluzând şi cotele aferente participărilor în cadrul proiectelor petroliere. Mai mult, compania este prezentă în regiune prin KMG International (fostul Grup Rompetrol), KazMorTransflot – ce deţine două tancuri petroliere in Marea Neagra, dar si prin operatorul terminalului de profil din portul Batumi. Prin parteneriatul strategic încheiat recent între KMG şi CEFC Energy, KMG Internaţional devine platforma de dezvoltare si procesare a ţiţeiului din Kazahstan către Europa şi regiune, fiind susţinută de forţa financiară a companiei chineze.

În ceea ce priveşte Azerbaijan, în acest moment politica azeriilor este concentrate pe extinderea reţelei şi a partenerilor pentru livrările de gaze naturale, iar în acest sens au anunţat că poartă discuţii cu compania naţionala din Bulgaria. Totodată, Socar – compania naţională de profil este implicată în construcţia unei noi rafinării în zona Izmir – Turcia, care

va avea o capacitate anuală de prelucrare de circa 10 milioane tone. În acelaşi timp, Socar intenţionează să dezvolte prin portul Petkim o alternativă pentru transferul containerelor din zona Mării Caspice si Asia, în detrimentul portului grecesc Piraues, care este deţinut în prezent de cea mai mare companie de transport din China – Cosco.

Rezervele estimate ale Azerbaijanului se ridică la peste 8 miliarde barili de ţiţei şi circa 22 trilioane de metri cubi de gaze naturale. În primul semestru din acest an, Azerbaijan a exportat circa 12 milioane tone de ţiţei, din care peste 2,3 milioane tone a ajuns în Marea Neagra prin porturile Novorossiysk (Rusia) şi Supsa (Georgia). Diferenţa a fost livrată prin portul Ceyhan (Turcia) de la Marea Mediterană.

Începând de anul trecut a fost ridicat şi embargoul asupra exporturilor de petrol iranian, astfel că tot mai mult petrol ajunge la Marea Neagră. De aici trebuie să ajungă în Europa de Vest, iar vechea rută, prin Strâmtoarea Bosfor, pare a nu mai fi suficientă.

Rămâne de văzut dacă autorităţile de la noi vor putea dezvolta şi angrena infrastructura necesara pentru a beneficia de această oportunitate. În caz contrar, România va rămâne doar consumator de ţiţei sau gaz asiatic.

Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Universitatea Cambridge, 88% din petrolul consumat în UE provenea în 2014 din importuri. Țările din grupul Visegrad (Polonia, Slovacia, Ungaria şi Republica Cehă), plus Grecia, au un risc deosebit de ridicat de perturbare a importurilor de petrol, dată fiind dependenţa lor de ţiţeiul rusesc. În plus, Rusia este unicul furnizor de ţiţei pentru Bulgaria, unde Lukoil deţine la Burgas, una dintre cele mai mari rafinării din regiune. De asemenea, Gazprom controlează compania naţională din Serbia – NIS Petrol şi implicit rafinăria Pancevo. Mai mult, doar doi din primii zece furnizori de ţiţei ai Europei provin din state membre UE – compania norvegiană Statoil şi cea olandeză Shell. Rusia, prin Lukoil, Rosneft şi alte firme, contribuie cu peste o treime din importurile UE de ţiţei.

În acest moment, există o intenţie din partea Ministerului Energiei împreună cu Oil Terminal, Conpet, Transnafta şi NIS Petrol din Serbia pentru realizarea oleoductului Constanţa-Piteşti-Pancevo, respectiv alimentarea rafinăriei Pancevo (Serbia), cu posibilitate de extindere către rafinăria de la Bosanski Brod (Bosnia). Proiectul se află acum în etapa colectării informaţiilor necesare lansării unui studiu de fezabilitate. Conducta va o lungime totală de circa 760 km şi o capacitate de tranzit a ţiţeiului de 7,5 milioane tone/an. Conducta va fi formată din două segmente: 320 km între Constanţa – Piteşti (construit) şi 440 km – Piteşti – Naidaş – Pancevo. Investiţia estimată a proiectului se ridică la peste 220 milioane euro.