Timpul.md

Opinii & Editoriale 21 Octombrie 2018 | 08:19

Cum să îi învățăm pe alții creștinismul

Voi aborda astăzi un subiect delicat, dar necesar: până unde trebuie să mergem cu propovăduirea Evangheliei. Să batem la uși, să predicăm la colțurile străzilor, să le impunem altora normele noastre, să visăm la un stat creștin, condus după normele noastre?

 Poate părea straniu ce voi spune acum, dar cred că adevăratul creștinism se predă cu fapta. Și nu mergând împotriva celor care formează societatea împreună cu noi, nu prin proteste sau revolte, ci prin puterea exemplului. Să fii un astfel de creștin încât ceilalți să își dorească să trăiască așa cum o faci tu. Nu semănând discordie, nu silind lumea să accepte adevărul. Fiindcă aceste atitudini îi îndepărtează și mai mult pe cei nehotărâți.

Te întreabă cineva, răspunde-i, dar nu suna la ușă să îi vestești Evanghelia, fiindcă nu mai e vorba de misionarii de acum două mii de ani, care mergeau în cetăți să vestească o nouă credință. Credeți că oamenii la care le îndesăm în poștă pliante cu promisiunea învierii nu au auzit de Hristos? Și dacă au auzit cuvântul Scripturii, cine ești tu să i-l repeți când el nu vrea?

Adevărata credință trebuie să stea în casele și inimile noastre, prin biserică, dar nu prin stat. Nu are nimic de a face Împărăția lui Dumnezeu cu împărățiile lumii. Dacă ești cu adevărat creștin, nu te temi nici de lege, nici de legiuitori, nici de cei de altă credință. Îți asumi creștinismul cu toată puterea ta și atât. Dacă e nevoie, mori pentru Hristos.

Iar dacă cineva îți cere ajutorul – nu fugi, dacă cineva îți cere sfatul – nu te reține, dacă cineva te întreabă despre credința ta – răspunde-i. Dar să nu îi silim pe ceilalți să respingă creștinismul doar pentru că noi nu știm cum să ni-l asumăm. Ne temem că se înmulțesc cei de alte credințe? De ce? Ne e frică de o nouă prigoană? Nu ar fi prima. Nu va fi nici ultima. Dar de ce confundăm societatea cu biserica, vecinul cu dușmanul, necredinciosul cu ispita?

În ziua de astăzi fiecare are libertatea să fie ceea ce își dorește. Nu o să anulăm noi această libertate. Nu avem nevoie de lupte ideologice (sau de altfel). Nu uitați: împărăția lui Dumnezeu e înăuntrul nostru, nu la primărie, nu la școală, nu la proteste. Și adevărata învățătură creștină o dă doar fapta. Atunci când ceilalți văd lumina și bunătatea în creștini, încep să îi înțeleagă adevărul.

Dar când noi propovăduim cu gura, iar faptele noastre nu ne deosebesc de cei din jur, sau, mai rău, îi înrăiesc pe cei din jur, înseamnă că noi, în primul rând, nu ne aflăm pe drumul bun.
Să trăim creștinește în comunitatea în care ne aflăm, să respectăm cuvintele Evangheliei așa cum le-am primit, să ne rugăm pentru întreaga lume, dar să nu credem că e creștinește să semănăm ură și discordie, fiindcă alții nu au aceeași credință cu noi. Nu statul trebuie să fie creștin, ci noi, fiecare în parte, iar dacă vom fi creștinii care trebuie să fim, nimeni nu va putea pune lumina sub obroc.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus