Actualitate

Cum se implementează prevederile legii antitutun intrate în vigoare de la 1 ianuarie

Reporterul nostru a început să urmărească în ce măsură sunt implementate noile prevederi şi a observat că în majoritatea localţiilor unde vedeai publicitate la tutun înainte de Revelion, din primele zile ale noului an vedem că practic nu mai există publicitate pentru țigarete. Chiar dacă, eventual, unii cititori ar putea să ne contrazică, spunând că au văzut într-o locație sau alta astfel de exemple, cel mai probabil este vorba de cazuri separate care nu țin atât de încălcarea intenționată a legii cât de factorul uman – să nu uităm că suntem în primele zile după Revelion și poate cineva a uitat să scoată informațiile interzise, sau poate în altă parte încă, în general, nu a fost nimeni la serviciu după 31 decembrie.

Vom prezenta în continuare câteva exemple în care putem dovedi clar că prevederile ce țin de interzicerea puiblicității la țigări este aplicată cu strictețe.

Amintim că parlamentul a introdus în 2015 un șir de modificări la Legea cu privire la controlul tutunului ce țin de ambalarea acestora, publicitatea, etc. În ceea ce ține de publicitate, legea ”interzice orice formă, directă sau indirectă, de publicitate în favoarea produselor din tutun, inclusiv publicitatea la radio şi televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice și video, prin internet, cu utilizarea reţelelor telefonice, telegrafice, ceea ce include, dar nu se reduce la publicitatea exterioară şi cea din interiorul spațiilor publice închise şi semiînchise, în special publicitatea în exteriorul şi interiorul locurilor de vânzare angro şi cu amănuntul a produselor din tutun şi publicitatea în localurile în care se prestează servicii, publicitatea în sau pe mijloacele de transport şi prin intermediul trimiterilor poştale, precum şi publicitatea pe accesoriile pentru fumat”.

Totodată, legea prevede că se exceptează de la prevederile de mai sus folosirea de imagine a mărcii comerciale și a logotipului plasată în interiorul sediului principal al agentului economic care produce, importă sau comercializează angro produse din tutun, precum și materialele promoţionale destinate exclusiv pentru a fi distribuite producătorilor, importatorilor şi vânzătorilor de tutun şi de produse din tutun.

În acelaşi timp, consumatorii au dreptul că fie informaţi despre produsele pe care le cumpără, inclusiv ţigările. Iar în acest sens, legea cu privire la protecţia consumatorilor stabileşte o serie de obligaţii pentru toţi agenţii economici de a informa consumatorii despre produsele şi serviciile oferite, despre preţul lor de vânzare care trebuie să fie indicat la vedere şi într-o formă clară şi explicită şi alte caracteristici ale produselor, inclusiv riscurile la care se expun consumatorii când cumpără aceste produse.

Următoarea prevedere a Legii cu privire la controlul tutunului care va intra în vigoare de la 31 mai 2016 se referă la protecţia împotriva expunerii la fumul de tutun. Aceasta prevede interzicerea fumatului în toate spaţiile publice şi obligaţia tuturor agenţilor economici să afişeze la intrare, în cel mai vizibil loc, semnul unic de interzicere a fumatului. Iar din 2018 până în 2020 alte prevederi care se referă la plasarea pe piaţă a produselor din tutun cu aromă caracteristică şi expunerea vizibilă a produselor din tutun vor intra în vigoare.

Sigur că unele prevederi ar părea într-o oarecare măsură excesive și chiar inutile, dar: dura lex, sed lex și important este să fie așa și în continuare și să o respecte toți, nu doar cei din industria tutunului.
 
Sursa: Moldova.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *