Timpul.md

Opinii & Editoriale 26 Aprilie 2019 | 07:30

Curățenia de primăvară

Când se face apel la locuitorii orașului pentru participarea la curățenia de primăvară, îmi aduc aminte de România comunistă.

Atunci nu se numea voluntariat, ci Gardă Patriotică și erau implicați de obicei bărbații cu armata făcută (cam toți, că pe atunci serviciul militar în România era obligatoriu), iar mai rar erau membre în ea și femeile. Noi, copiii, eram implicați în alte munci câmpenești sau altfel, numite în acea vreme: practică agricolă.

Nu știu cum era la Timișoara sau la București, dar în satul meu Garda Patriotică avea două sarcini: să asigure paza în timpul Festivalului de la Valea lui Liman; să efectueze curățenia de primăvară, care se intitula pompos: muncă patriotică. Și chiar dacă mai erau și oameni care credeau că e voluntariat, membrii gărzii erau chemați nominal, uneori prin liste afișate la intrarea în blocuri sau la avizierul de lângă stația de autobuz.
Dar, desigur, aceste povești vă sunt foarte cunoscute, fiindcă toate aceste modele (gardă, muncă patriotică, practică agricolă) erau importate din URSS. Și se implementau în toate țările comuniste. Am o amintire plăcută, legată de aceste practici. Un fotograf din sat i-a fotografiat pe oameni la muncă și s-a păstrat o poză cu tata tânăr alături de vecinii noștri.

Cam aceste amintiri s-au perindat în mintea mea acum când primăria a lansat apelul de participare la curățenia de primăvară, pe 20 aprilie. Sigur, e o inițiativă bună de vreme ce nu se reușește curățarea orașului la viteza cu care gunoaiele răsar. Sunt foarte mulți oameni care nu au nicio jenă să-și arunce gunoaiele la întâmplare. Așa că ne ciocnim mereu de pungi de plastic, pahare de carton, peturi și multe altele.

Dar nouă politicienii ne-au pervertit mintea. Fiindcă după ce ne amintim de munca patriotică, vine și al doilea gând. Pentru mine o curățenie de Paști ar reprezenta, în primul rând, una morală, începută de „gărzile patriotice” direct la parlament. M-aș bucura foarte mult să existe posibilitatea de a da la o parte hoții, oligarhii, corupții și toți ceilalți mincinoși ca să avem o țară curată.

Pentru că dacă în ocean plasticul distruge una din părțile vitale ale planetei, în Moldova distrugerea ecologică nu se simte față de cea politică și morală. Noi nu avem balene care să eșueze de la plastic, noi avem un popor (o parte dintr-un popor!) care eșuează din pricina clasei politice.
Vă îndemn să luptați cu cine puteți, dacă politica ne-a înghițit, atunci măcar să încercăm pe 20 aprilie să facem orașul nostru sărac un loc mai curat. Deci să ne luăm la trântă cu plasticul și gunoiul.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus