Cutreierând prin bloguri: Ptiu, care reforme ?

 A stat închis 38 de ani pentru crime pe care nu le-a comis

de Dragoş Galbur

Recent am vizionat un film extraordinar, „Conviction”, despre cazul unei surori şi unui frate. El este acuzat de crimă şi viol şi este condamnat pe viaţă, iar dânsa, ca să-l salveze, devine avocat. Abia peste 16 ani, în baza probelor ADN (nou-apărute), demonstrează nevinovăţia acestuia. Apropo, filmul este bazat pe fapte reale.

Astăzi găsesc un nou caz, despre un american condamnat pe viaţă pentru două violuri şi jafuri pe care nu le-a comis. După 38 ani de detenţie, în urma unor probe ADN şi altor tehnici inovaţionale, se demonstrează nevinovăţia acestuia. 38 de ani! Barney Brown avea când a fost condamnat pe viaţă doar 14 ani! Acum, ieşit din închisoare, Barney pentru prima oară în viaţă a văzut un computer, un telefon mobil şi multe alte chestii de care habar nu avea.
Câţi oameni nevinovaţi stau în închisorile din Republica Moldova?

Dr. House

de Igor Guzun

„Dr. House” este serialul care a influenţat lumea cu mult înaintea lui 2004, anul apariţiei primului episod. Datorită lui House sau „House, M.D.”, avem astăzi muzică house, preşedinţii americani au White House, iar femeile casnice – propria poveste, „Desperate Housewives” (Neveste disperate).

Dr. House a influenţat şi poezia românească de la Mihai Eminescu până la Mircea Dinescu. Pe doctorul nonconformist îl regăsim la Eminescu în „Luceafărul”: „Din House, Doamne,-am apărut. / Şi m-aş întoarce-n House”. Iar la Dinescu, în volumul „La dispoziţia Dumneavoastră”: „House, House, pardon, n-am chef şi nu mi-e dat / să umblu cu sicriul şifonat”. Iar una dintre traducerile aproximative ale celui mai urmărit program de televiziune din lume în 2008, ajuns în 2011 la sezonul şapte, „House, M.D.”, poate fi şi aceasta: „Casă în Moldova”.

Ce emoţie să regăseşti domeniul ţării tale, MD, în numele unui celebru serial, „House, M.D.”!
În căutarea episodului nou, ţin mouse-ul pe House.

D-ale Odesei

de Vitalie Sprânceană

Scările lui Potiomkin… Sau ale lui Eisenstein. Atracţia principală a Odesei. Să mai zică cineva că cinematografia ar fi doar o artă. E un tip de memorie. Aveam în minte, în timpul cât am urcat şi coborât scările, obsesia căruciorului din „Crucişătorul Potiomkin”. Era, acel cărucior, mai real decât celelalte lucruri!
La Odesa mai e ceva decenţă: berea costă, chiar pe litoralul mării (plaja publică Arkadia), ca în oraş… Seara târziu se mai dau şi pături, pentru clienţi, căci spre noapte se face frig.