Timpul.md

Editorial 3 Octombrie 2016 | 08:00

Dacă Dodon câștigă…

Alegerile preşedintelui Republicii Moldova vor avea loc pe data de 30 octombrie 2016. Este pentru prima dată, din anul 2000, când cetățenii vor alege prin vot direct șeful statului. Sondajele din ultima perioadă continuă să stârnească discuții despre cine va ajunge în turul II și dacă acea persoană va reuși să-l învingă pe Dodon.

Cel mai negru scenariu este că, în turul II, alături de Dodon, ar putea să ajungă un candidat care va fi perdant în fața socialistului. Această posibilitate nu pare să stârnească frică în rândul actualei puteri. Deși la guvernare se află partide, precum PL, care se poziționează vehement împotriva politicii dodoniste, opinia lor nu are o pondere suficient de mare pentru a determina puterea la o abordare mai realistă.

Dacă până nu demult se discuta intens despre cineva care ar avea șanse să fie candidatul „opoziției unite” și s-ar lua la trântă cu „regimul oligarhic”, în următoarea lună, atenția publică ar trebui să răspundă direct la întrebarea: cine îl poate bate pe Dodon în turul II, dar nu cine ajunge în turul II. După cum bine a observat domnul Dan Dungaciu, campania pentru turul II va începe de la 0 pentru ambii candidați, iar chiar dacă Dodon va acumula un scor mare în primul tur, indiferent cine ar fi „colegul” de cursă, să acumuleze 50%+1 din voturi, în cel de-al doilea, va fi extrem de dificil.

Deocamdată există trei candidați, care, conform sondajelor, ar avea șanse să ajungă în turul II alături de Dodon: Maia Sandu, Andrei Năstase și Marian Lupu. Din perspectiva puterii, o eventuală accedere în turul II a lui Andrei Năstase ar fi o adevărată înfrângere, care ar însemna că Platforma DA a reușit să capteze, în mod convingător, voturile nemulțumiților. Maia Sandu, deși mai puțin furtunoasă în atacurile față de putere, comparativ cu Andrei Năstase, pare a fi la fel de indezirabilă precum Andrei Năstase, din perspectiva puterii. Președintele R. Moldova, având prerogative destul de modeste este un jucător important în politica mare doar atunci, când îi revine rolul să nominalizeze pe cineva anume la funcția de șef al Guvernului. Fără niciun dubiu, poziția lui Timofti la ultima schimbare de guvern a fost suficient de deranjantă pentru ca cei, de fapt, de la putere să se pregătească mai serios pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc peste 2 ani.

Pe lângă acest element, care ar genera emoții în cadrul arcului de guvernare, victoria unui candidat al opoziției și trecerea lui în turul II, va conține simbolul unui lider al opoziției unite, în jurul căruia se vor aduna forțele certe pentru alegerile parlamentare.

De ce Dodon este lăsat în pace?

Guvernarea actuală, fiind împinsă de opoziție, este pe cale să-l lase în pace pe Dodon și, de ce nu, chiar să contribuie ca socialistul, hrănit de Moscova, să ajungă președinte al R. Moldova. Aparent, un președinte antieuropean, antiromân, antiamerican este o soluție mai bună decât o Maia Sandu anti-Plahotniuc, deoarece puterea este orbită de interese pe termen scurt, anume obținerea unei liniști temporare prin neaccederea la putere a unui președinte guraliv, care ar dinamiza scena politică. În eventualitate, că Dodon va fi președinte, periodic ar putea să existe mișcări de protest pentru acea parte a societății, care nu dorește să trăiască într-o distopie bolșevico-moșierească, unde președintele țării e un „gânsac” șovin, xenofob, alimentat din offshorurile din Bahamas ale Kremlinului.

Victoria Maiei Sandu ar descărca energie negativă, care plutește latent în societate. Dacă opoziția „reală” nu este capabilă să învingă, iar șef al statului ajunge un copil „nereușit” al lui Voronin, care este oricum suspectat de o relație „bună” cu puterea, energia negativă în societate ar putea să se intensifice și mai mult. Când în fața ta ai un președinte, bufon al Moscovei și un Guvern/Parlament departe de standardele europene, opinia publică ar putea fi mai critică sau chiar violentă decât a fost până acum.

Dacă Dodon ar ajunge șef al statului, adică președinte, iar între el și guvernare ar fi o colaborare „pragmatică” (după cum spun ei), atunci electoratul unionist sau membrii societății civile, cu viziuni românești, ar putea să-și întoarcă armele, adică discursul, împotriva regimului creat. Experții, din jurul puterii, nu trebuie să uite ce s-a întâmplat în Ucraina, unde un președinte iresponsabil a crezut că poate spune una la Moscova, și alta la Bruxelles. Societatea noastră, așa înceată la minte cum e, va reacționa bolnăvicios, dacă în R. Moldova se va instaura o coaliție monstruoasă.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus