UE / Nato

Dacă nu se închide acest conflict, nu se deschide calea Moldovei spre UE

Situaţia dintre autorităţile din Republica Moldova şi autoproclamata republică Transnistreană devine din ce în ce mai tensionată.

Separatiştii de la Tiraspol au semnat un decret prin care stabilesc aşa-zisa frontieră de stat cu Republica Moldova. Acţiunea transnistrenilor a fost criticată de oficialii români dar şi de Ambasada Statelor Unite la Chişinău. Mai multe organizaţii neguvernamentale trag un semnal de alarmă privind pericolul izbucnirii unui nou război pe Nistru, vara aceasta.

„Aceste provocări inutile sunt menite să complice, dacă nu, să compromită cumva succesul Republicii Moldova de la summit-ul din noiembrie, când Chișinăul așteaptă parafarea acordului de asociere, precum și programul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii moldoveni. Este o agitație stranie, pentru că te așteptai ca, odată cu această schimbare a conducerii de la Tiraspol, să apară un dialog mai susținut cu Chișinăul. Este un conflict înghețat, în ’92 a fost un conflict deschis. Persistența acestui conflict, care ține de faptul că Rusia nu și-a retras armamentul și trupele de acolo, indispune și penalizează dezvoltarea economică a regiunii. În ultimii ani, Germania a încercat să ajungă la o înțelegere cu Rusia, dar nu a găsit, probabil, moneda de schimb”, a spus Teodor Baconschi.

„Atâta timp cât nu se rezolvă problema acestei republici separatiste care își autoproclamă independența și care este susținută de Federația Rusă, nu se va putea intra într-un calendar de integrare efectivă a Moldovei. Numai o soluție care să închidă acest conflict deschide și calea unui calendar de integrare. Tensiunile nu au apărut din senin, au apărut legate de faptul că la Vilnius urmează să se facă un pas înainte. Acest pas cred că se va face”, a mai precizat fostul membru al PDL, partid din care a demisionat de curând. 

D.C.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *