Ultima oră

Daily Mail către britanici: Urmaţi-l pe prinţul Charles în Transilvania

 Conace care costă între 24.000 şi 48.000 de euro

"Este extrem de frumoasă şi mulţi o consideră o regiune aparte a României", spune Edward Russel, care are site-ul de vânzări homesinromania.co.uk. "Transilvania are păduri, lacuri, oraşe, accesul se face uşor şi, desigur, toată lumea a auzit de ea. Speculanţii care au crezut acum câţiva ani că pot face bani uşor nu mai sunt, iar interesul britanicilor este în prezent modest, dar constant", îl citează mai departe cotidianul britanic. David Cox, agent imobiliar şi expert în investiţii imobiliare în străinătate, consideră că România este o ţară emergentă, dar că există aici o "cultură puternică centrată pe proprietate", ceea ce înseamnă că piaţa imobiliară are potenţialul de a se dezvolta pe termen lung. Deşi Transilvania este una din cele mai bogate zone ale României, preţurile proprietăţilor de aici rămân scăzute faţă de alte locuri din Europa de Est. Cum România a intrat în Uniunea Europeană în 2007, când multe dintre ţările vestice intrau în recesiune, nu a putut exista un interes al cumpărătorilor din afară care să determine creşterea preţurilor caselor. După părerea lui, Transilvania are două puncte de atracţie pentru britanici, oraşele Cluj Napoca şi Braşov, unde găseşti aeroporturi şi universităţi importante. Vile noi cu patru dormitoare în zone rurale se vând sub 108.000 euro, conace vechi care au nevoie de o restaurare completă pot fi achiziţionate cu sume cuprinse între 24.000 şi 48.000 de euro şi chiar case mari după standardele occidentale pot fi găsite la mai puţin de 120.000 de euro, mai scrie Daily Mail. Sunt însă multe cazuri de cumpărători străini care sunt păcăliţi, potrivit cotidianului britanic. Dacă oraşele din Transilvania sunt relativ moderne, în zonele rurale nu există agenţi imobiliari şi sunt puţini profesionişti care să îi ajute pe doritori să facă o achiziţie bună sau să revitalizeze o casă în ruină. "Este un adevărat coşmar. Şansele de a găsi pe cineva bine informat care să ofere consiliere independentă sunt egale cu zero, dacă nu cunoşti un specialist", spune Edward Russel.

Românii nu cred că britanicii se vor muta aici prea curând

Sanda Moldovan, preşedinta Uniunii Naţionale Imobiliare (UNIM), spune că până acum britanicii nu s-au înghesuit pe urmele prinţului Charles. "Străinii gustă rusticul, le place să se plimbe cu căruţa trasă de boi, pe care la ei acasă o văd doar la muzeu, însă sunt speriaţi de infrastructură şi de incertitudinea asta, de impozitele care se schimbă". Dragoş Răducan, secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, a văzut mulţi britanici în vizită prin Transilvania, aşa cum i-a văzut şi în Maramureş sau Bucovina. "Problema e că fac turism individual, vin singuri, se descurcă singuri, îşi iau ghizi de ocazie. Vara pensiunile sunt pline, dar noi nu avem nicio evidenţă, pentru că mare parte din acest turism este la negru. Caută natură, caută tradiţii, caută alimente naturale, vor să participe la activităţile zilnice ale gazdei. Sunt miraţi de cum mulg gazdele vaca, de cum vin cu raţele de la gârlă, de calul care merge singur pe asfalt, e pentru ei o întoarcere în timp. Asta ar trebui să ofere România, tradiţie nealterată şi aer curat", spune Răducan, care, în drumurile lui prin Transilvania, nu a văzut prea mulţi proprietari străini.

INFO PLUS:
Ce va face prinţul Charles cu noul conac

Lucrările de restaurare la cea mai recentă achiziţie a prinţului în Transilvania sunt aproape de final. Conacul din satul Valea Zălanului are cinci dormitoare, este înconjurat de un teren de 15 hectare şi va fi reşedinţa de vacanţă a prinţului când vizitează satul transilvan. Dar va servi şi drept casă de oaspeţi, unde camerele vor putea fi închiriate de turişti. Charles a dat aceleaşi întrebuinţări şi conacului său din satul Viscri, pe care l-a restaurat după ce l-a achiziţionat, în 2006, şi în care o cameră poate fi închiriată cu 43 de lire sterline (52 de euro pe noapte).

Sursa: Gandul.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *