Timpul.md

Cultură 22 Martie 2016 | 07:43

DĂM START UNIRII. Bătălia diplomatică pentru Basarabia (III). În culisele Conferinței de la Paris 1919

Comisia pentru studierea chestiunilor teritoriale române a luat în dezbatere, pentru prima oară, problema Basarabiei la 8 februarie 1919. Delegatul britanic, E. Crowe, a declarat în cadrul şedinţei că ar fi important să se ţină cont de relaţiile Basarabiei cu Rusia pentru a putea evita pe viitor o învinuire din partea guvernului rus că Aliaţii au profitat de situaţia ei critică pentru a o lipsi de unele teritorii. 

România, concluziona E. Crowe, ar fi putut obţine mai mult din ceea ce cere, numai că pentru aceasta considerentele etnice şi naţionale trebuiau să fie prioritare în faţa celor militare sau bazate pe ocuparea provizorie a teritoriului Basarabiei. Reprezentantul francez Laroche a aprobat, fără rezerve, această propunere ce corespundea hotărârii Conferinţei de a nu ţine cont de ocupaţiile militare în cadrul frontierelor delimitate. Arătând că toţi delegaţii au recunoscut că românii constituie majoritatea în această provincie, Laroche considera că astfel Comitetul nu poate ignora elementul istoric, Basarabia fiind alipită de Rusia prin forţă, ultima oară după războiul din 1878. După discuţii îndelungate, Comitetul s-a pronunţat provizoriu în favoarea reunirii Basarabiei cu România, rezervându-şi dreptul de a lua o hotărâre clară atunci când, după ce va termina examinarea diferitelor revendicări româneşti, va încerca o soluţie de ansamblu. La 5 martie 1919, Laroche, printr-o formulă acceptată de reprezentanţii britanici şi americani, făcea cunoscut Consiliului Suprem următoarea declaraţie: „Comisia, luând în considerare aspiraţiile generale ale populaţiei Basarabiei, caracterul moldovenesc al regiunii, din punct de vedere geografic şi etnic, cât şi argumentele istorice şi economice, se pronunţa pentru reataşarea (rattachement) Basarabiei la România”.

La 11 martie 1919, Comisia pentru afacerile române şi iugoslave adopta următoarea formulare a articolului referitor la Basarabia: „Luând în consideraţie aspiraţiile generale ale populaţiei Basarabiei, caracterul moldovenesc al regiunii, argumentele geografice şi etnice, ca şi cele economice, comisia susţine alipirea Basarabiei la România. E de sperat ca această atribuire să se facă sub forma care va apăra interesele generale ale Basarabiei, în special, în ce priveşte relaţiile ei cu ţările vecine şi care va garanta drepturile minorităţilor în conformitate cu prevederile Ligii Naţiunilor”. La 6 aprilie 1919, prin raportul către Consiliul Suprem Aliat, Comitetul pentru studierea problemelor teritoriale se pronunţa pentru Unirea Basarabiei cu România, estimând, însă, că din punct de vedere juridic, separarea Basarabiei de Rusia era imposibilă fără consimţământul acesteia din urmă. Recomandările Comisiei, aprobate de forul teritorial central, vor fi, însă, blocate de Consiliul miniştrilor de externe în şedinţa din 8 mai 1919. La insistenţele secretarului de stat american, R. Lansing, Consiliul a respins raportul, delegatul american fiind de părere că această conferinţă nu are competenţa deciziei asupra teritoriului unui stat cu care Puterile Aliate n-au fost în război. Din acest motiv, R. Lansing a cerut să nu se facă modificări în teritoriul rus fără consimţământul unui guvern rus, repetând observaţiile lui W. Wilson privind posibilitatea recunoaşterii regimului Kolceak drept guvern legal, pentru a reprezenta Rusia la Conferinţa de Pace.

Ingerințele ruse

În şedinţa din 12 ianuarie 1919, Consiliul celor zece se pronunţase împotriva prezenţei Rusiei la Conferinţa de pace. Pe măsură ce planul intervenţiei aliate în Rusia lăsa să se întrevadă posibilitatea constituirii unui guvern rus, această atitudine a fost neglijată. Este adevărat că Rusia Sovietică nu a fost recunoscută la Conferinţă, dar la Paris era constituită o „Conferinţă Politică Rusă”, menită să apere interesele Rusiei absente. Elucidarea activităţii acestei „Conferinţe” nu este lipsită de semnificaţie, luând în considerare politica adoptată de emigranţii ruşi faţă de fostele teritorii ruse, cât şi a influenţei pe care au avut-o ei asupra deciziilor Consiliului Suprem. Grupul compus din prinţul Lvov, primul preşedinte al guvernului provizoriu, Sazonov, fostul ministru de externe al lui Nicolai al II-lea şi fostul ambasador al Rusiei la Paris, Maklakov, reprezenta punctul de vedere oficial al emigraţiei ruse, exprimat la 9 martie 1919 în memoriul lui Maklakov privind soarta Basarabiei.
Conform memoriului, toate problemele care priveau teritoriile Imperiului Rus în limitele anului 1914, cu excepţia Poloniei, nu puteau fi rezolvate în afara şi fără consimţământul poporului rus, propunând organizarea, între timp, a unui regim provizoriu pentru naţiunile interesate. Vechii diplomaţi ruşi, cu excelentele lor legături personale şi susţinuţi, chiar material, de către guvernele aliate, dispuneau de considerabile fonduri, cu ajutorul cărora au susţinut la Londra, Paris şi New York costisitoare ambasade, editând şi un ziar în limba franceză (Cause Commune), prin care făceau propagandă în interesul scopurilor lor.

Influenţa Conferinţei ruse asupra deciziilor Consiliului Suprem în privinţa atitudinii faţă de fostele teritorii ruse era atât de semnificativă încât uneori atingea limita paradoxului. Emigranţii ţarişti au reuşit, sprijiniţi şi de alte circumstanţe, să amâne multă vreme recunoaşterea independenţei statelor baltice de către Conferinţa de Pace, cu toate că ele erau deja recunoscute de guvernul sovietic. Recunoaşterea Consiliului Suprem s-a dat numai după ce politica armată faţă de soviete eşuase în mod definitiv.

O privire asupra situaţiei militare din Rusia ne-ar explica cauzele acestei politici a Puterilor Aliate. Către luna aprilie 1919, în urma ofensivelor armatelor lui Kolceak din Siberia, s-a crezut în iminenţa prăbuşirii regimului sovietic. În atare circumstanţe, se pregătea recunoaşterea guvernului Kolceak, aşa cum rezulta din corespondenţa între Aliaţi şi Kolceak privind problemele legate de chestiunile teritoriale ale Rusiei, inclusiv Basarabia. Ziarul „Adevărul” scria: „Dacă până acum în problema Basarabiei s-a pus întrebarea pe cine reprezintă Maklakov, presa franceză dă acum răspunsul: Maklakov apare ca ambasador al Rusiei din partea guvernului lui Kolceak”.

Evoluţia acestei concepţii până la memorandumul din 9 martie 1919 a fost o consecinţă a politicii aliaţilor faţă de Rusia, chestiunea rusă dovedindu-se a fi un câmp prielnic pentru intrigi atât din partea aliaţilor, cât şi din partea bolşevicilor şi a antibolşevicilor. În rândul celor din urmă s-au înscris şi complicaţiile extrem de nefavorabile pentru reprezentanţii României, generate de sosirea la Paris a lui A.N. Krupenski, fost mareşal al nobilimii basarabene, A.C. Schmidt, fost primar al Chişinăului şi V.N. Tziganco, fost deputat în Sfatul Ţării. Aceştia pretindeau că fuseseră trimişi de un „Comitet de salvare a Basarabiei de sub jugul românesc” ce funcţiona la Odesa. Delegaţia a intrat în contact cu „Conferinţa Politică Rusă”, aceasta asigurându-i tot concursul în susţinerea tezei ruse în dauna Unirii Basarabiei, căutând să demonstreze opiniei publice şi delegaţilor Conferinţei că Unirea Basarabiei a fost „smulsă prin forţă şi corupţie”. Krupenski şi Schmidt au fost cei care au lansat ideea plebiscitului pentru Basarabia, pentru a atenua influenţa pe care problema Basarabiei putea să o aibă asupra raporturilor puterilor aliate faţă de Rusia.

O revizuire a punctului de vedere naţional rus asupra problemei Basarabiei nu este lipsită de importanţă. Astfel, P. Miliukov expunea în broşura „Le Cas de la Bassarabie”, publicată de „Comitetul de eliberare rus de la Londra”, punctul de vedere al grupului republican, democratic şi socialist al emigraţiei ruse. Autorul arăta că moldovenii nu formează decât 47,6% din populaţia Basarabiei, iar dacă Basarabia va rămâne a României, ea va fi ruptă de piaţa rusă şi Odesa, ceea ce va provoca decăderea influenţei economice a Puterilor Aliate în provincie. Miliukov a fost cel care a pus în circulaţie în Occident ideea „imperialismului românesc” faţă de Basarabia, arătând „impopularitatea autorităţilor române” în Basarabia, precum şi „corupţia maşinii administrative române”.

Toate cercurile emigraţiei ruse au propus soluţionarea problemei Basarabiei prin plebiscit, deosebiri existând doar asupra extinderii sale. Grupul lui Krupenski a propus plebiscitul pentru întreaga Basarabie. Delegaţia rusă, reprezentată de Maklakov, a propus plebiscitul exclusiv pentru regiunile unde elementul moldovenesc este preponderent, adică pentru patru judeţe ale Basarabiei.

Activitatea diplomatică a lui Ion Pelivan

Activitatea antiromânească a emigraţiei ruse impune în acest context elucidarea activităţii delegaţiei basarabene la Conferinţa de Pace de la Paris, care a dus o luptă vehementă împotriva adversarilor recunoaşterii alipirii Basarabiei la România și care era reprezentată de Ion Pelivan. După cum reiese din corespondenţa lui Pelivan cu I. Inculeţ, ruşii în Elveţia, America, Anglia şi în Franţa, prin presă tratau Basarabia ca ocupată de armata română, fără consimţământul ei, făcându-se vâlvă despre „teroarea armatei şi administraţiei române”.

Datorită atitudinii adoptate de aliaţi faţă de problema rusă, situaţia delegaţiei basarabene la Conferinţă era mult mai dificilă decât a acelora din celelalte provincii româneşti întregite. Într-o scrisoare către I. Inculeţ, I. Pelivan menţiona: „…tot mai des basarabenii aveau de înfruntat indiferenţa şi dispreţul reprezentanţilor Marilor Puteri. Voi în ţară aveţi impresia cum că Basarabia se află în afara primejdiei. Aici însă nimeni din delegaţia română, nici chiar însuşi Brătianu, nu ştie ce va fi cu Basarabia”. Într-o asemenea situaţie, delegatul basarabean a desfăşurat la Paris o largă activitate propagandistică, căutând să explice atât delegaţilor de la Conferinţă, cât şi opiniei publice, prin articole de ziar, prin memorii, broşuri, prin albumul „La Bessarabie en images” şi prin ziarul condus de Pelivan „La Bessarabie”, cum că Basarabia, din punct de vedere istoric, etnic şi al autodeterminării nu poate fi decât românească.

I.Pelivan, prin mai multe broşuri scrise cu temeinică cunoştinţă de cauză (La Bessarabie sous la regime ruse 1912-1918; L’Union de la Bessarabie a la mere-patrie Roumanie; Le mouvement et l’accroissement de la population en Bessarabie) a făcut cunoscută problema Basarabiei în toate cercurile de răspundere, precum şi în lumea intelectuală din vest. Această activitate era cu atât mai semnificativă cu cât, după cum aprecia delegatul basarabean, propaganda ce trebuia efectuată în chestiunile româneşti lăsa mult de dorit. „Ungurii, sârbii, grecii, bulgarii, ruşii, cât şi popoarele eliberate de sub jugul moscovit, desfăşurau o activitate care era mult superioară celei ce o făceau românii. Era în parte şi vina lui I.C. Brătianu, care nu prea credea în utilitatea propagandei, păcat pe care de altfel l-au avut toate guvernele ce s-au perindat la cârma ţării după unire. Vasta activitate a delegaţiei basarabene la Paris îl făcea pe N. Iorga să recunoască: „Reunirea Basarabiei la România nu a fost doar un succes al diplomaţiei româneşti, cum s-a afirmat în permanenţă, ci și rezultatul propagandei efectuate de Pelivan la Paris”.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus