Timpul.md

Actualitate 23 August 2019 | 08:04

Dan Dungaciu: Și totuși, Ribbentrop-Molotov!

 

„Parlamentele multor state... considera intelegerea incheiata la 23 august 1939, intre Guvernul URSS si Guvernul Germaniei, ca nula ab initio si cer lichidarea consecintelor politico-juridice ale acesteia” 

(Declaratia de Independenta, 27 august 1991)

De cate ori a fost condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov? De multe ori. Si in multe locuri. De fiecare data cand a existat sansa unui protest antisovietic sau de fiecare data cand populatiile ocupate de regimul comunist au dorit sa-si marcheze ferm despartirea de Imperiul Rosu. Pactul Ribbentrop-Molotov este un reper pe care inca nu il putem evita.

Simbolistica eliberarii
Deloc intamplator, atunci cand perestroika le-a permis, primul gest politic colectiv pe care l-au facut balticii a fost protestul impotriva ocupatiei sovietice si revendicarea statalitatii pierdute. In 1986 si 1987 au iesit in strada, iar in 1989 a intrat in istorie lantul uman de 600 de km de-a lungul ?arilor Baltice (circa un milion si jumatate de oameni s-au tinut de maini pentru 15 minute). S-a contestat momentul negru de la care a pornit totul, adica Pactul Ribbentrop-Molotov… La 24 decembrie 1989, deputatii poporului din URSS condamnau semnarea Protocolului aditional al Tratatului din 1939. In stanga Prutului, a devenit evident ca suveranitatea si independenta R. Moldova decurge inclusiv din respingerea politico-juridica a Pactului. Romania reactioneaza si ea, la 24 iunie 1991, cand Parlamentul adopta Declaratia privind Pactul Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru tara noastra, condamnandu-l „in numele poporului roman”. La 28 iunie, acelasi an, are loc la Chisinau Conferinta internationala „Pactul Molotov-Ribbentrop si consecintele sale pentru Basarabia”, care pune in uz formula sugestiva: „Pactul Molotov-Ribbentrop”. In iulie 2003, acordul din 1939 este repudiat inclusiv in Declaratia comuna a ministrilor Afacerilor Externe roman si rus, semnata odata cu Tratatul politic de baza bilateral. In mai 2005, intr-un interviu acordat unei publicatii din Rusia, Regele Mihai cerea condamnarea oficiala a Pactului Ribbentrop-Molotov. In acelasi an, cu ocazia implinirii a 65 de ani de la anexarea Basarabiei si Nordului Bucovinei, Traian Basescu a condamnat Pactul, iar in 2007 il condamna din nou, in fata Parlamentului de data asta (dupa ce, in 2006, a condamnat comunismul). In mai 2009, intr-o declaratie publica in fata reprezentantilor autoritatilor locale de pe ambele maluri ale Prutului, presedintele roman mai invoca o data Pactul din 1939 ca definitoriu pentru relatia Romaniei cu R. Moldova.

Juristii au exactitatea, dar nu au adevarul
Prima replica atunci cand vine vorba despre Tratatul de neagresiune ruso-german este legata de statutul documentului. Juridic, este inutilizabil. Tratatul a fost nul de la inceput, dar devine caduc prin agresiunea Germaniei impotriva URSS, din 22 iunie 1941, iar Tratatul de pace de la Paris, de la 10 februarie 1947, plus alte documente bilaterale semnate de Romania cu URSS, il fac inoperant. Ceea ce nu poate fi contestat. Dar, in aceste conditii, devine greu de inteles de unde atata indignare impotriva celor care repudiaza acest tratat, oricum caduc din punct de vedere juridic? O singura mostra: dupa documentul de contestare din Parlamentul Romaniei, Sovietul Suprem din Ucraina adopta o Declaratie in care sustine ca, prin gestul parlamentarilor romani, „se avanseaza de fapt pretentii teritoriale fata de Ucraina... Este vorba despre Bucovina de Nord si regiunile de langa Dunare, pamanturi ucrainene autentice (?), ocupate (?) in 1918 de Romania monarhista si realipite mai tarziu Ucrainei sovietice”. Dincolo de acest delir, problema e de fond. Daca Pactul e caduc, de ce il mai invocam sau de ce il mai contestam? O stim cu totii, chiar daca nu o rostim de fiecare data.

De acolo a plecat totul
Dincolo de faptul ca a revelat, odata in plus, cinismul sferelor de influenta si faptul ca Rusia ramane Rusia, chiar si in tricoul rosu al URSS, este evident ca Pactul a dat sugestii limpezi pentru viitoarea arhitectura geopolitica a continentului. De acolo s-au inspirat cei care, prin 1944-45, au redesenat hartile la finele razboiului mondial, adica rusii, englezii si americanii. Iar duhul lui 1939 a invaluit evident si indecent Tratatul de pace de la Paris din 1947. Alura frontierelor statelor din regiune este direct determinata de intelegerea Hitler-Stalin. Sovieticii au surprins toata lumea - inclusiv ziarul Pravda! - cand au decis, la 2 august 1940, ca noua RSS Moldoveneasca, „fabricata” in spiritul acordului din 1939, va cuprinde doar jumatate din fosta RASS Moldoveneasca, si doar partea centrala a Basarabiei. Moscova stia ce face: dincolo de lobby-ul ucrainean, era interesul ei ca nou creata republica - locuita de romani moldoveni, nu de slavi! - sa fie cat mai mica si dependenta posibil. Si in nici un caz sa controleze gurile Dunarii sau strategicul port de la Odesa. Odata constituita, RSSM devine, dupa 1944, parte a URSS, iar dupa caderea URSS devine R. Moldova de azi.

Astazi, Pactul Hitler-Stalin e viu pentru ca e vie ideologia absurda care l-a generat. Nu in zadar la Chisinau, pana mai ieri, presedintele Voronin repeta ca un papagal, oriunde se ducea: „Pactul nu are nimic cu R. Moldova si cu zona geografica numita, in Romania, Basarabia... Aceasta zona a fost unita cu forta de catre regimul din Bucuresti de atunci si pana in 1940 a fost sub ocupatie. La 1940 a fost eliberata Moldova, care a fost ocupata de Romania. Aceasta e istoria, cum n-ar dori aceleasi forte unioniste s-o intoarca si s-o suceasca. Eu le-am explicat aceasta istorie si rusilor si lui Putin…”.

O memorie colectiva fracturata
Romanii mai au un motiv sa discute anul 1939. Caci e o discutie despre ei, despre o parte decupata a constiintei lor de sine, indiferent pe ce mal al Prutului s-ar afla astazi. Avertismentele lui Iorga din acel Consiliu fatidic - sa nu se cedeze Basarabia fara lupta - au fost corecte. Mesajul istoricului nu viza atat strategia militara, cat memoria noastra colectiva. A ceda fara lupta inseamna a invata sa uiti. Dupa faimosul ordin din 22 iunie 1941, Romania a revenit relativ repede in Basarabia si Bucovina, dar aceast episod nu a mai avut posibilitatea sa fie digerat de metabolismul constiintei nationale. Maresalul Antonescu, aliatul nemtilor, a fost eliminat din discursul public si din manualele de istorie dupa ocupatia comunista, impreuna cu tot dosarul Basarabia. Dupa ’90, recalibrarea memoriei colective pe acest dosar s-a facut greu, inclusiv pentru ca Maresalul Antonescu este tot la index, tot fara drept de a deveni reper national asumat… Daca ar fi putut cineva sa recupereze relatia simbolica cu Basarabia dupa 1989, aceasta ar fi fost Casa Regala. Dar ea s-a ferit, in realitate, de aceasta sarcina, ratand o enorma posibilitate de recuperare si acreditare publica a insesi simbolisticii monarhice. E greu de cladit cand ai asemenea handicap, de aceea, condamnarea repetata a Pactului din 1939 are, pentru romani, si o functie curativa.

Dan Dungaciu
21.08.2009

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus