Timpul.md

Actualitate 25 Martie 2020 | 12:52

De ce autoritățile au „oferit” transport public gratuit: Un taxator este INFECTAT cu COVID-19

Marți seara, autoritățile au decis că, începând de astăzi, transportul public din Chișinău și Bălți va circula în regim de gratuitate. Deși susțin că măsura a fost luată pentru a proteja taxatorii de la contacte excesive cu populația, sursele Deschide.MD spun că, de fapt, motivul este cu totul altul. Mai exact, angajații unui Parc de Troleibuze din Chișinău au intrat în carantină, după ce la începutul săptămânii curente un taxator a fost testat pozitiv pentru noul tip de coronavirus, iar responsabilii încearcă să ascundă acest lucru.

Este vorba despre un bărbat, angajat în calitate de taxator la Parcul de Troleibuze Nr.1 de pe strada Mitropolit Dosoftei, din sectorul Buiucani al capitalei.

Informația privind instituirea carantinei a fost confirmată pentru Deschide.MD de șeful Regiei Transport Electric din Chișinău, Dorin Ciornîi.

Contactat telefonic, acesta ne-a povestit că, inițial, bărbatul a acuzat febră, motiv pentru care a fost preluat de o ambulanță în noaptea de duminică spre luni. Ulterior, specialiștii care au prelevat probe au dat verdictul: taxatorul s-a îmbolnăvit de coronavirus.

Ciornîi nu ne-a putut răspunde ce vârstă are bărbatul și nici pe ce rută de troleibuz lucrează, întrucât, spune el, taxatorii nu au o rută prestabilită în acest sens. Totuși, acesta ne-a asigurat că au fost luate toate măsurile de rigoare pentru a fi prevenită răspândirea virusului.

„Aproximativ 70% din angajații parcului au fost puși în carantină, a fost făcută lista și au fost sesizați medicii de familie despre acest fapt”, a subliniat Ciornîi.

În timp ce Guvernarea Dodon oferă transport GRATUIT Chișinău-Bălți, Primăria din Iași SUSPENDĂ transportul în comun
 
https://deschide.md 

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus