Timpul.md

Actualitate 3 Septembrie 2017 | 06:10

De ce basarabeanul vorbește prost româna?

Este greu și umilitor când citesc acest titlu. Nu schimb topica cuvintelor, fiecare să se vadă în oglinda în care se complace. E o întrebare pe care mi-o pun de vreo 30 de ani încoace. 

Dar mă îndoiesc și nu știu dacă aș putea afla un răspuns care să mă bucure. De ce? Pentru că în întrebarea din titlu este o problemă pe care, unii, poate chiar mai mulți dintre basarabeni, nu vor să participe la ea pentru a o exclude din mediul nostru lingvistic. Să le luăm însă pe rând. Unde stă pitită prostia? În persoana care nu vrea și căreia îi este rușine să vorbească limba română frumos și corect, îngrijit și cu demnitate, sau limba română în Basarabia a fost dintotdeauna vorbită prost? Fără să ne pese de situația mediului lingvistic de la noi, de felul cum ne exprimăm, de interesul de a îmbunătăți situația, am spune că nu e bine, și cam atât.

Pentru că îmi pasă, am să aduc câteva exemple care, pe unii argumentul o să-i doară. Altora, poate că o să le trezească furia, careva o să dea a lehamete din mână și o să zică că e subiect epuizat. Unii, în general, o să mă înjure zicând „iaca șî asta n-are alte subiecte de discuție mai interesante”, că e mai important ce pui pe limbă, da nu ce limbă vorbești și tot așa. De fapt aici e buba, pre limba noastră. Adică, atunci când basarabeanul a trebuit să se reprezinte în lume prin cultura lingvistică, a avut pușchea pe limbă. Începând cu 1800, neamului nostru i-a plăcut să demonstreze că știe franceza, stâlcind limba cu franțuzisme. În perioada sovietică a împânzit limba cu rusisme, batjocorind-o cu termeni împrumutați, din rusă.

A vrut să-i facă pe plac „fratelui mai mare”, vorbind mai bine rusa decât materna (limba română se numea moldovenească). Ba chiar cineva, ca să șifoneze și mai mult frumusețea limbii române, a inventat un dicționar moldo-român. Acum vrem să părem trendy, folosind mai abitir anglicisme așa încât limba română devine ușor-ușor romgleza.

Revin la întrebarea care mă doare din ce în ce mai mult. De ce oare Limba Română în R. Moldova nu este o cerință a fiecăruia din noi ca să o vorbească frumos și corect? Oare la școală nu se studiază suficient de bine? Sau poate are basarabeanul un interes nativ, „până-n cot de mare”, și se încăpățânează să se exprime ca pe timpul lui Grigore Ureche, și să stagneze în acest secol? Să rămână, dar să aibă capacitatea de muncă intelectuală și perseverența lui Ureche, de exemplu, sau a celorlalți cronicari, și să păstreze limba română „ca un fagure de miere”.

Se spune că cine știe o limbă o vorbește, cine nu o predă altuia. Noi, cei rămași acasă, puțini, tot mai puțini, cui vom preda-o, adică cui vom transmite-o dacă este ca o grădină neîngrijită, plină de buruieni cacofonice? A vorbi frumos și corect limba maternă nu e numai treaba profesorilor de literatură sau a scriitorilor. Limba nu înseamnă doar comunicare, dar și cuminecare, adică a o vorbi cu grijă, a te împărtăși cu celălalt, a fi atent și diplomat (dacă e cazul, mai adaug – și drăguț) ce spui și cum spui. A crede că a finisa e la fel cu a finaliza, a se primi e a primi, a retrăi e a fi emotiv, este ca și cum ai vorbi limba braziliană că e Brazilia și limba moldovenească că e Moldova.

Silvia Strătilă
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus