Sănătate

De ce-i mai bine fără alcool şi tutun

 Fumatul. Cei care au început să fumeze din facultate sau chiar mai devreme şi acum au 30-40 de ani trebuie să ştie că încă nu e târziu să renunţe la ţigări. Studiile arată că cei ce renunţă la fumat între 30-45 de ani simt beneficiile imediat: scade riscul de a suferi atacuri de cord, de hipertensiune sau boli cardiace. Societatea Americană de Luptă Împotriva Cancerului a stabilit că la trei luni după ce renunţi la fumat funcţiile plămânilor şi circulaţia se îmbunătăţesc considerabil, iar după un an fără ţigări şansele de a te îmbolnăvi de inimă şi de a suferi boli coronariene scad cu 50 la sută.

Băutura. Dacă regreţi anii în care ai băut în exces, beţiile din vremea studenţiei sau dacă acum ţi se pare că bei prea mult, e momentul să te opreşti. Specialiştii recunosc că organismul afectat de alcool nu se mai poate reface în totalitate, dar îţi poţi ajuta ficatul să se însănătoşească, ceea ce îţi va asigura o stare generală de sănătate mult mai bună. „Consumul de alcool duce la acoperirea ficatului cu un strat de grăsime obligându-l să muncească mai mult”, spune Carlos Tirado, şeful unui centru de dezalcoolizare din Dallas, iar cei care decid să renunţe la băutură trebuie să ştie că recuperarea funcţiilor ficatului este un proces îndelungat. „Îţi ajuţi ficatul printr-o dietă lipsită de grăsimi,
bogată în fructe şi legume”, spune acelaşi Carlos Tirado, care ne asigură că în aceste condiţii ficatul se va reface aproape în totalitate.

Sursa: Timpul – Suplimentul "Femeia"

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *