Timpul.md

Actualitate 30 Octombrie 2015 | 09:31

De ce trebuie condamnați vinovații la Mineriadă

Redeschiderea dosarului Mineriadei și inculparea fostului președinte al României, Ion Iliescu, readuce în actualitate o dramă istorică: cea a victimelor minerilor și a celor care i-au manipulat pe mineri.

Ion Iliescu și ceilalți acuzați au oferit mass-mediei o variantă proprie a evenimentelor de acum 25 de ani și încearcă să se dezvinovățească. Însă există martori care îi acuză de dincolo de mormânt. Unul dintre ei este fostul lider al PNȚCD Ion Rațiu, cel mai bun președinte pe care România nu l-a avut niciodată.

Jurnalul său, pe care l-a ținut cu conștiinciozitate și cu luciditate, ar trebui să reprezinte una dintre sursele de documentare pentru procurorii care cercetează acest dosar, cu atât mai mult cu cât Ion Rațiu a fost el însuși una dintre victimele Mineriadei. Iată ce scria el în contextul Mineriadei.

”Miercuri, 13 Iunie 1990

Azi dimineaţă, la orele 4.00, «forţele de ordine» au curăţat Piaţa Universităţii. S-au efectuat peste 100 de arestări. Nadoleanu Florea vine să-mi spună că a fost la Budapesta. Nu i s-a dat voie să facă greva foamei, «ca să nu se creeze un conflict diplomatic». Vrea să meargă acum în Austria, flind ajutat de Nicodim Sica din Perth (Australia). Îmi cere să-i schimb ceva lei căci are nevoie de valută. Nu schimb niciodată. Nimănui. Dacă dau, dau pentru că vreau s-o fac. Aşa cum ţi-am dat dumitale, când ai venit la mine pe ziua de 5 iunie. Toată ziua ciocniri cu Poliţia şi securiştii, care au reapărut în civil. În cele din urmă Piaţa Universităţii a fost reocupată de studenţi. Ai mei au filmat scenele. Prost, dar avem un documentar. În Piaţă, studenţii au dat foc camioanelor autobuzelor pe care Poliţia le-a răstumat ca să o blocheze, din ambele părţi ale şoselei. S-au dus la Ministerul de Interne şi la Poliţie. Au dat foc clădirilor şi de acolo s-au dus la Televiziune. Au intrat cu forţa, au spart geamurile, au răvăşit birourile etc. Timp de 2 ore, seara, Televiziunea a fost întreruptă. Când a reînceput difuzarea, Emanuel Valeriu şi Răzvan Theodorescu au explicat evenimentele. „Legionarii” au atacat. Ca în Decembrie. Şi au prezentat un tablou cu totul diferit de ce au văzut oamenii mei, şi în general cei care au fost de faţă. Eu sunt atacat mereu că i-am finanţat pe cei din Piaţa Universităţii. Chiar astăzi dimineaţa atacă violent pe „Mister Raţiu”. Sandu Pobereznic vrea să mă duc la Puşa. S-ar putea ca FSN-iştii să vină să mă atace, să dea foc casei, sau să mă aresteze. Nu accept. Nici Elisabeth nu intră în panică. Pe la 1.00 noaptea s-au auzit împuşcături, îmi spune Elisabeth când a venit să se culce la 2.30 a.m.”, rezuma Ion Rațiu prima zi de Mineriadă.

„Au distrus tot ce le-a căzut în mână“

Jurnalul său continuă cu relatarea cumplitelor evenimente care au zguduit România.

”Joi, 14 Iunie 1990

La 7.30 a.m. bate Sandu Pobereznic la uşă. Trebuie să ne grăbim. Sediile PNŢ şi PNL au fost distruse în timpul nopţii. Dumneavoastră sunteţi cel vinovat. De aceea au cerut greviştii infiinţarea unui post independent de TV. Dumneavoastră i-aţi plătit pe manifestanţii din Piaţa Universităţii. Aşa se afirmă peste tot. Cel puţin 7.000 de mineri, înarmaţi cu securi şi ciomege merg peste tot. Vor veni şi aici. Nu mai puteţi sta. Am discutat alternativele. Să mergem la Puşa, la nepoata mea. Telefonează-i lui Michael Atkinson, i-am spus lui Elisabeth. Vezi dacă poate să mă primească pentru câteva minute. Mi-am
împachetat ce era mai important. Condicele mele de zi, cu toate angajamentele ce am avut aici, aproape de la început. Apoi, cutia cu bani, câteva documente, jurnalul meu de zi, necesarul meu, The Oxford Dictionary şi cartea mea de adrese. M-am dus cu ele la ambasadorul britanic, care-mi este vecin. Erau la micul dejun.

Mi-au oferit o ceaşcă cu cafea. Eu beau ceai. Aşa m-am obişnuit în Anglia, le-am zis. Le-am explicat cum stau lucrurile. Da, va accepta cele două mici bagaje. Au discutat, între ei, unde să le pună, etc. Pentru că şi ei au personal românesc n-au casă de fier în locuinţă. Le-am spus însă că am şi bani, dar n-am spus câţi. Ar trebui să fie vreo... Şi am plecat mai liniştit. În acest timp, ai mei au strâns câteva documente şi dosare ce au putut din biroul meu şi le-au încărcat în camioneta albastră, cumpărată de la Sandu. Am luat, în bagajul meu, şi fotografia lui Iuliu Maniu cu Vaida Voevod, când erau tineri studenţi la Viena, dar, din nefericire, am uitat să iau miniatura lui Ion Codru-Drăguşanu. Renee (văduva Doctorului Profesor Universitar Titus Turcu, fratele mamei mele) mi-o dăduse, spre marea mea bucurie. Dar n-am uitat să le spun băieţilor să ia şi pictura cu flori făcută de mama în 1911, semnată GENI. După mine, e foarte bună.

Întors la Armindenului nr. 4, toţi sunt foarte alarmaţi. Rodeanu tocmai se întorsese de la Teatrul Naţional. Acolo, dezastru. Au intrat peste tot minerii. Au distrus tot ce le-a căzut în mână. În special, bineînțeles, tiparniţa mea. Iscoadele mele s-au întors şi ele. Mare mulţime se adună la capul metroului din Piaţa Aviatorilor. Trebuie să plecăm la reşedinţa ambasadorului britanic. Îi explic situaţia. Scot ceva bani din servieta mea şi «Titlul meu de voiaj». Paşaportul meu românesc e la Ambasada britanică. Godson vine şi el. Michael îi cere să-mi dea o viză imediat. Valabilă, doar, pentru o singură intrare, dar asta nu mă supără. Important e să pot pleca, legal, din România, dacă e cazul. Veronica Atkinson foarte alarmată. E gata s-o accepte pe Elisabeth. Ziua Reginei (n.r. – Elisabeta a II-a a Marii Britanii). Vor veni şi membri din Guvern. Va fi o bună ocazie să le vorbesc. Veronica (o fi Virginia, nici nu mai stiu, căci n-o cunosc prea bine), reacţionează: Va fi imposibil. Dacă vin aici... Abia am trecut peste amintirea Revoluţiei din Decembrie, când reşedinta noastră a fost complet distrusă. E imposibil să rămâneţi aici. Am acceptat, bineînţeles. Rodean era afară. Foarte aferat, cu ochi mari, speriaţi. Pe mine mă caută peste tot. Să rămân aici. Îi explic. E imposibil. Nici pe mine nu mă acceptă, îi spun. Ne strânsesem toţi în faţa reşedintei. Ce facem? Îi văd şi pe Dan Stoica. Venise să-mi spună că se răspândesc foi volante semnate”, mai scria Ion Rațiu.

Capturarea


Ziua de 15 iunie avea să fie și mai cumplită. Ion Rațiu descrie capturarea sa de către mineri, în momentul în care se întorsese acasă.

”Jalnic. Vandalism pur. Tot discutam dacă să dorm sau nu în casă și vine Rodeanu. Ne-au înconjurat din toate părțile. Se referea la mineri. Au început să escaladeze gardul spre grădină. Ne-am refugiat pe acoperișul bucătăriei ca să ieșim prin spate. Intraseră. Strigăte. Dragoș Șerban, cu o rangă de fier în mână, s-a repezit spre vreo cinci mineri, tăind aerul. Așa s-au retras. Dragoș a tras zăvorul spre curtea casei. Bătălie mare, strigăte. Rodeanu sare, Sandu Pobereznic sare. Eu rămân pe acoperiș. Îi prind pe toți. Pe Mihai Leu l-au prins în casă, căci el nu a îndrăznit să iasă pe fereastra de la etaj, ca să ajungă pe acoperișul unde ne refugiasem. Rămas singur, m-am întins în umbra casei. Poate nu mă găsesc, mi-am zis. Dar asta nu se poate, tot eu mi-am dat răspunsul. Pentru mine au venit, nu pentru ai mei. Nu voia mea, ci voia Ta să fie, Doamne, mi-am repetat nemuritoarea frază de acceptare a puterii divine, a sorții. Bineînțeles, m-au găsit. «Criminalule… etc…» mi s-au adresat, stigând. Aveau tot soiul de «arme»: sârmă împletită, cabluri, ciomege”, descrie Ion Rațiu această scenă.

sursa. romanialibera.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus